❝Amra era produsul necalificat al societății, crescuse cu jignirile și criticile oamenilor din jurul său care se așternuseră pe pielea lui ca niște semne din copilărie, loviturile tatălui său încă erau vizibile pe corpul său. Purta o cagulă din mate...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
27. 42 De ore înainte de tragedie.
Notă; ascultați melodia atașată când se întâlnesc Amra și Masal. Capitol dedicat lui LexinMary.
Inima nu are cum să iubească doi oameni, unul este nevoia, iar celălalt fantezia. Unul reprezintă o dorință temporară, iar celălalt o necesitate permanentă. Iubirea nu este un lucru care se poate împărți; nu poți alege să-i oferi altuia mai mult, iar celuilalt mai puțin.
Când un om nu este suficient să-ți umple inima, atunci vei mai alege pe cineva care să alcătuiască părțile lipsă. Crezi că te poți juca cu două suflete pentru a te simți întreg, dar de fapt tu păcătuiești împotriva firii tale deoarece iubirea neîmpărtășită, iubirea nesigură, iubirea nehotărâtă și confuză, se va întoarce împotriva ta când vei găsi omul care o să-ți cuprindă toată inima, dar care te va iubi în felul în care ai iubit tu.
Atunci când iubim, trebuie să oferim siguranță — cel care te iubește cu adevărat, o să calce pe unde îi spui tu chiar dacă în jurul vostru sunt numai gropi, o să te lase să-l ghidezi chiar și în întuneric. De ce? fiindcă știe că binele tău, implicit protejarea ta, starea ta e mai presus de a sa.
Un om poate deveni o boală, un om care te iubește cu incertitudine, nesigur și confuz, îți poate crea o stare de nebunie. Acum te iubește, iar peste câteva zile nu își mai amintește de tine, iar tu pentru că ești depedent de iubirea sa — te îmbolnăvești, o iei razna și ești în stare să faci orice ca să-i aparții din nou acelei senzații.
Așa devenisem eu din cauza lui Amra, simțeam că îmi ard ochii din cap din cauza plânsului. Nu mă mai îngrijeam, stăteam ore în șir singură și mă dezhidratam din cauză că nu mai puteam să mănânc nimic.
Suferința mea de acum nu se putea compara cu ce aduceau zilele următoare, dezastrul acela nu a putut fi premeditat. Nimeni nu s-ar fi gândit că așa o să se termine totul.
— Chiar nu vrei să guști nimic? vocea mamei îmi stă pe gânduri ca o piatră, insistențele ei îmi întrerupeau șirul gândurilor.
Eram afară, stăteam pe scările din spatele casei și mă uitam la cerul care se înroșise, devenise stacojiu fiindcă toamna începea să acopere totul câte puțin.
— Ți-am spus că nu mă simt bine, mă uit la ea peste umăr. Avea o tavă în mână plină de bucăți de chec din care ieșeau aburi.
— Voi afla în cele din urmă ce ți s-a întâmplat, vocea ei sună acuzator, iar atunci când voi afla, îți va părea rău că nu mi-ai spus tu de bună voie.
Silueta ei se reflectă pe pavele de ciment din curte și într-o secundă dispare, trântind ușa în urma ei și făcând-o pe bunica să reacționeze.
— Așa, așa....trântește ușa că ai cumpărat-o din banii tăi, o mustră bunica de la etaj și vocea i se împrăștie prin toate camerele.
Mă săturasem de certurile lor, am crezut că se va domoli și bunica, se va îndupleca, dar ura ei față de mama se mărea pe zi ce trece.
