𝙸𝙼𝙿𝚁𝙴𝚅𝙸𝚉𝙸𝙱𝙸𝙻

Prolog

Clarisse

-Clarisse, mă lași din nou să vorbesc singură?

Liniște.

-Mai ești acolo?

Liniște.

-Clarisse! Ce mama mă-sii! M-ai sunat ca să mă ignori?

Liniște. Puțină liniște vreau și eu de la femeia asta, dar nu pot să-i zic să-și țină naibii gura aia odată.

-Sau poate, de fapt, ești îndrăgostită de mine și te excită vocea mea, iar acum te masturbezi?

Doamne! Ființa asta mă ucide cu bazaconiile care îi trec prin cap când o lași să trăiască singură și liberă în capul ei. De asta nu o las eu niciodată să vorbească!

Nervoasă pentru că nici nu pot să vorbesc, nici nu reușesc să-i ignor cuvintele care răzbat din casca mea spre ureche, încercând parcă să-mi disece timpul, mă îndrept ușor, cât să nu produc zgomote evidente, spre ieșire din tufișul din care m-am ascuns.

Da. M-am ascuns într-un tufiș. Nu mă judecați, chiar am o scuză plauzibilă.

Mă îndrept cu grija spre alt tufiș, la o distanță rezonabilă, cât să nu fiu nici auzită, nici văzută. Chiar vreau să plec întreagă de aici și chiar n-am nicio plăcere sadică să-mi doresc cu foc și cu patimă să ies din asta bucățelită de doamna Belly.

-Femeia, nu ți-ar tace gura aia nici dacă ar sta Ted Bundy1 cu un pistol la capul tău. Și nu, nu sunt îndrăgostită de tine, din fericire pentru nervii mei! Ceva ciudat se întâmplă acasă la Michael. Și voiam să-mi dau seama dacă s-a decis maică-sa în sfârșit să se interneze la nebuni sau se mută.

Liniște.

Acum poate să tacă naibi din gură!

-În primul rând, criminalul ăla e destul de sexy, bine? logic că a spus asta.

Mereu spune lucruri idioate.

-Și în al doilea rând, tu de unde știi asta? Clarisse sper că nu i-ai spar iară camerele de securitate familiei Belly ca să-l spionezi pe Michael!

-În primul rând aia s-a întâmplat acum cinci ani. În al doilea rând nu e vina mea că avea sistemul de urmărire atât de slab securizat! Și, dacă trebuie să-ți reamintesc, perioada mea de obsesie s-a terminat în primul an de liceu când am realizat că tipul îi făcea ochi dulci profei de engleză!

-Și atunci de unde știi chestia asta?

-Eram în trecere! spun exasperată pentru că adevărata mea problemă în momentul de față este cu totul alta, nu să răspund la întrebările idioate ale lui Mallory.

-Dacă erai în trecere nu mă ignorai câteva minute bune! Stai. Nu îi spionai din nou din tufișuri, nu?

-Ce relevanță are cum am aflat, femeie?!

-Are pentru că ultima oară când ai fost amorezată Michael aproape că a fost dezmoștenit, iar tu dată pe mâna poliției. Ești nebună când te îndrăgostești.

Da, am avut și eu perioada mea de glorie în primul an de liceu. Micheal Belly mi-a fost coleg în școala primară. Era cu doi ani mai mare, dar era singurul băiat care mă băga serios în seamă în pauze și are nu se strâmba de dispreț când trebuia să facă un proiect de echipă cu mine. Toți mă priveau ciudat pentru că aveam o expresie de ură mereu întipărită pe față și aveam o atitudine de câine gata pus pe atac. Dar el nu.

El a fost drăguț și a încercat mereu să-mi intre pe sub piele. Lucrurile s-au schimbat când mie mi s-a pus pata pe el, dar nu voiam să îi mărturisesc obsesia care părea să nu se mai termine pentru că eram sigură că o să mă refuze politicos. Nu voiam să par o ratată. Și datorită atitudinii mele față de restul și obsesiei pentru el am ajuns să mă pun rău cu toate fetele pentru care el prezenta un interes. Și să le pun bețe în roate celor care arătau, și ele la rândul lor, un interes pentru el. Și au fost multe. Prea multe.