𝙸𝙼𝙿𝚁𝙴𝚅𝙸𝚉𝙸𝙱𝙸𝙻

Capitolul 5

Clarisse

Inima îmi galopa puternic în piept de parcă se lupta cu trupul meu în încercarea de a evada. Am încercat din răsputeri să-mi șterg din minte confruntare dintre mine și nemernicul ăla, dar simplul fapt că încă îi simțeam corpul presat de al meu și degetele răsfirate pe gâtul meu mă bulversează mai mult decât aș fi capabilă să recunosc și mă împiedica să-mi mut gândurile în altă parte.

Când ajung în dreptul casei nici nu mă mai străduiesc să parchez mașina în dreptul casei, sunt prea fericită că în sfârșit ziua asta de coșmar s-a terminat și singura chestie care mă mai ține la distanță de confortul camerei mele este ușa. În drumul meu spre casă mi-am făcut un plan bine structurat în cap despre cum va decurge a doua parte a zilei pentru a reuși să-mi împiedic mintea să zboare la orice ciudățenie s-a întâmplat astăzi. Îmi voi face un duș și după mă voi afunda în comenzi, iar când termin cu ele o să fiu atât de obosită încât să adorm fără să realizez.

Un plan veritabil, dacă mă întrebi pe mine.

Dar dorințele îmi sunt spulberate când observ că ușa de la intrare este din nou descuiată. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă mustru pentru că încep să uit să fac lucruri semnificative din ce în ce mai des, de pildă să închid o nesuferită de ușă. Dar realitatea îmi este deconsolidată când intru în sufragerie și-l zăresc pe tata în bucătăria deschisă mâncând și pe mama pe canapea cu laptopul în poală.

Cred că glumești!

-Voi ce căutați acasă? vocea mi-a sunat mai gravă decât ar fi trebuit, de parcă am surprins doi tâlhari în incinta casei mele.

-Bună și ție, Clarisse! Da, am avut o zi superbă dragă, a ta cum a decurs? spune vocea pierdută a mamei în timp ce toată atenția ei este captată de ce o trebălui ea acolo.

Frustrată, pentru că în momentul ăsta chiar mi-aș fi dorit casa doar pentru mine și pentru că nu pot da curs comenzilor cât timp ei sunt acasă, mă îndrept direct spre scările care duc la etaj pentru a mă închide în cameră, dar vocea tatei mă face să tresar.

-Dacă ai planuri în seara asta, amână-le! Avem un invitat la cină.

Ce e mai jalnic decât un tată care nu se implică absolut deloc în viața copiilor lui? Un tată care nu se implică în viața lor și mai are și impresia că își permite să se impună în fața lor. Groaznic.

Mă întorc pe călcâie pentru a-l înfrunta, dar mă lovesc de o privire glaciară care îmi transmite din start că orice obiecție va fi întoarsă împotriva mea.

-Fără comentarii! punctează asta cu o voce mult prea ridicată, de parcă mi-a citit gândurile, și-și îndeasă furculița în gură.

Mi-aș fi dorit ca furculița aia să fi fost în mâna mea și să i-o îndes în gât.

-Și, mă rog, de ce ar fi prezența mea obligatorie la o cină cu un invitat care nu este al meu?

-Pentru că suntem o familie respectabilă și trebuie să îi facem o impresie bună noului nostru vecin.

Sper că nu e vorba de cine cred eu că este.

E imposibil, abia s-a mutat. Nu se poate ca ai mei să-l fi cunoscut deja, darămite să-l și fi invitat la cină.

-Kim, ea nu are nevoie de alte informații. Trebuie doar să știi că diseară trebuie să fi acasă și, de preferat, în sufragerie cu noi nu închisă în cameră.

Doamne, ce înfumurat!

-Ba cred că am nevoie de foarte multe informații, Corbin. Iar dacă mă vrei prezentă la cina asta superficială îmi vei spune și de ce ai nevoie de mine acolo. Altfel, mă tem că nu vă voi încânta cu prezența mea. Și mi-aș dori să aflu și cine este misteriosul nostru vecin.

Sunt o fire dificilă de fel, nu o să admit niciodată contrariul pentru că aș fi ipocrită să o fac, iar mama e complet conștientă de asta, dar faptul că a simțit nevoia să-și lase munca deoparte și să se ridice de pe canapea cu un oftat dramatic pentru a veni în fața mea, mă enervează la culme! Nici măcar n-am fost nesuferită.

-Clarisse.

Se așază în fața mea și-și întinde mâinile pentru a-mi cuprinde umerii, dar mă feresc de atingerea ei, iar un alt oftat îi evadează.

Încep să-mi pierd eu răbdarea.

-Domnul Miller este o persoană minunată, draga mea. Un domn respectabil care a devenit profesor și care îl poate ajuta pe tatăl tău.

Nu știu exact cum arăt, dar după expresia mamei, gura mi s-a lipit de podea cel mai probabil. Nu pot duce psihic încă un eveniment în preajma lui în aceeași zi.

Să fiu al naibii, casa asta ar trebui să fie mereu locul meu de confort, nu să devină un infern!

-Cu ce îl poate ajuta un amărât de profesor pe tata?! scuip cuvintele, aproape țipând, dar situația asta nu îmi este deloc favorabilă ținând cont că, practic, sunt obligată să particip la ea.

-Clarisse, calmează-te! Te comporți de parcă tocmai ți-am spus că am dat faliment! Miller a moștenit o afacere mică de la părinții lui în urmă cu doi ani, a consolidat-o și acum poate fi un partener prosper pentru tatăl tău. Mutarea lui în cartierul nostru nu poate aduce decât beneficii!

Și să mă provoace pe mine să produc o crimă de om!

-Acest domn Miller este un înfumurat și jumătate și nu doar că regret nespus că l-am cunosc deja și îmi este deja extrem de greu să-l tolerez la cursuri, chiar nu-mi doresc să-i văd fața și în incita propriei case! Puteți lua cina fără mine. Chiar nu-mi doresc să mănânc cu noduri, să mă înec și să mor, naibii!

Gura mamei se lărgește într-un rânjet grețos și începe să bată din palme ca un copil entuziasmat în timp ce se întoarce către tatăl meu.

-Ce minunat, Corbin! Domnul Miller este profesorul Clarissei! Doamne, s-au aliniat  toate astrele în favoare noastră!

Minunat? E unul dintre cele mai oribile lucruri care mi se puteau întâmpla! Sunt atât de furioasă pe nemernicul asta încât sunt în stare să pun apariția lui în viața mea la același nivel de gravitate cu moartea fratelui meu, să fiu a naibii!

-Clarisse, trebuie neapărat să fi prezentă diseară la cină și să dai o impresie impecabilă! Ne-ai putea fi de mare ajutor!

-Cu părere de rău vă anunț că eu mi-am făcut prima impresie și n-o să mă străduiesc să o schimb!

Tata oftează dezaprobator din colțul lui în timp ce își toarnă un pahar de tărie.

-Dacă nu ți-ai pierdut obiceiurile tâmpite și ai fost o nesuferită cu el, o să fi obligată să-și etalezi educația primită de la noi în fața lui. Nu o să pierd oportunitatea unei colaborări cu unul dintre cei mai vânați patroni de pe piață din cauza unei mucoase impertinente, care are impresia că totul i se cuvine. Așa că scutește-mă de aerele astea de copil râzgâiat. Nu vreau obiecții. O să te duci în cameră, iar peste câteva ore va veni Kim la tine să te ajute să te pregătești. Ai face bine să te odihnești, arăți de parcă te-a lovit un tren, iar eu te vreau în formă și prezentabilă. Altfel o să am grijă de banii pe care îi ai mereu la dispoziție.

Discuția asta mă termină psihic. În primul rând, nu am primit absolut nicio educație de la ipocriții ăștia. Singurul lucru pe care s-au silit să ne învețe a fost faptul că poți crește și fără prezența unui părinte. Și mă mănâncă grav limba să îi spun că n-am absolut nicio nevoie de banii lor, dar tac. Nu vreau să mă dau de gol. Vreau să părăsesc în tăcere viața asta nesuferită și să-mi construiesc una departe de ei. Iar faptul că ei habar n-au de planurile mele nu poate fi decât un mare plus.

Așa ca, resemnată, mă întorc pe călcâie și urc spre camera mea. Am trăit optsprezece ani în casă cu ei. Pot trece și peste o cină cu un nesuferit. Sper doar să nu cedez nervos și să îi înfig un cuțit între ochi. Chiar sper.