𝙸𝙼𝙿𝚁𝙴𝚅𝙸𝚉𝙸𝙱𝙸𝙻

Capitolul 1

Clarisse

Privesc pierdută razele soarelui care se strecoară leneș de vreo oră prin spațiul minuscul dintre draperie și perete invadându-mi spațiul sumbru care a fost scăldat până acum ceva timp într-un întuneric straniu, anunțând noua zi de coșmar care mă așteaptă.

Am stat până târziu să filtrez și să răspund la comenzi, chiar dacă încercam să mă conving că ar trebui să mă odihnesc. Eram conștientă că o să am creierul praf astăzi dacă nu-mi dau silința să pun măcar câteva ore pleoapă peste pleoapă, dar în apărarea mea pe la ora trei chiar am încercat, iar după o oră de vânzolit în patul de două persoane, am reușit să adorm. Dar nu pentru mult timp.

Adâncită în somnul meu agitat și forțat, îmi vis mi s-a arătat din nou privirea necunoscutului de aseară, iar partea proastă e că m-a speriat atât de tare încât aproape am paralizat și n-am reușit să mă trezesc imediat. Am rămas captivă în visul meu în care privirea bărbatului se mărea, se multiplica, dispărea și apărea de nicăieri. M-a terifiat și m-a făcut să mă zvârcolesc atât de tare încât am reușit să-mi scot total cearșaful, care a ajuns răstignit de piciorul patului. Cearșaf la care mă holbez acum.

Când am reușit să ies din oroarea aia de vis, mi s-a părut că a durat o eternitate. Involuntar și foarte buimacă am privit ceasul electric de pe noptiera patului care indica cu cifre roșii ora 03:15. Cinci minute. Atât reușisem să dorm.

Mi-am dorit să mă pot culca la loc, dar am renunțat la dorință din pricina sângelui care îmi pulsa în tâmple și a fricii de inconștientul meu. Am avut probleme cu somnul dintotdeauna, de mică avea somnuri agitate și o dificultate majoră în a adormi, dar în general se datorau energiei care nu-mi dădeau pace.

În ultimul an am avut probleme cu somnul datorită coșmarurilor. Coșmaruri care începeau și se limitau la accidentul fratelui meu. Amintiri și completări ale imaginației mele cu o mașină făcută zob, izbită puternic de un parapet într-o curbă blestemată. Făcută bucățele. Rămășițe de piese de mașină, amestecate cu carne umană împrăștiate peste tot.

Una dintre cele mai oribile amintiri ale mele. Și am văzut multe de viața mea. Iar asta a avut ca consecință multe nopți albe cu vise oribile și amintiri care îmi întorcea stomacul pe dos. Am mers la terapeut, dar nu s-au oprit. Nu am reușit să rezolv absolut nimic cu ajutorul primit din exterior, așa cum m-au sfătuit toți. Nu încerc să insinuez că terapeutul meu sau în general terapeuții nu ajută la nimic. Aș fi o adevărată ipocrită să afirm așa ceva, dar o parte din mine nu vrea să recunoască că mi-am pus singură bețe în roate în drumul spre vindecare. Sunt conștientă că toate problemele mele interioare nu-și au rădăcinile numai de la accident, ci și de la ce s-a întâmplat și înaintea acestuia. Doar că dorința mea de a nu-i păta imaginea fratelui meu, care în acest moment nu și-o mai poate curăța singur, a fost mai importantă decât dorința de vindecare. Așa că am abandonat bătălia înainte ca ceilalți să-și dea seama că o voi face.

Doar că acum câteva luni, fix înaintea împlinirii anului de la vestea tragică primită, visele au încetat să mai apară și mi-a fost relativ bine. Acum au apărut din nou, dar din nefericire nu țin de accident, ci de un nesimțit care mi-a instalat fiori ciudat de înstrăinați în corpul meu cu o singură privire. Ceva în interiorul meu speră să nu mai am de-a face cu el niciodată, dar altă parte nechibzuită, pe care nu am reușit să o înțeleg niciodată și care se bazează pe curiozitatea mea ieșită din tipar, vrea să afle mai multe despre tipul ăsta.

Aș putea să mă folosesc de abilitățile mele, dar ceva îmi zice că omul ăsta se ține la distanță de rețelele sociale și nu lasă prea multe informații la îndemâna tuturor. Nici măcar celor care pot săpa mai adânc, dincolo se superficialitatea unui cont pe vreo platformă de socializare.