𝙸𝙼𝙿𝚁𝙴𝚅𝙸𝚉𝙸𝙱𝙸𝙻

Capitolul 8

Clarisse

-Sunt mândru să anunț că în această seară ni s-a alăturat magnificul Alexander Miller. Este o adevărată onoare să-l avem aici, cu noi, pe domnul Miller. Tânărul care la minunata vârstă de douăzeci și cinci de ani a reușit să cădească din micuța afacere clădită de tatăl său un adevărat imperiu. Vă rog, să-l aplaudăm nu numai pentru succesul său, dar și pentru munca depusă! exclamă tată în timp ce se întoarce într-un suflet spre cretinul de lângă el și-și fixează pe față așa zisul zâmbet cuceritor.

-Oh, te rog, Corbin, îmi poți spune Xander! În curând, poate, vom fi parteneri. Formalitățile sunt de domeniul trecutului! Și-ți mulțumesc pentru complimentele aduse, dar sunt sigur că aici este loc de mai bine!

Alexander Miller. Xander.

Un cretin și jumătate, mi-aș permite să spun.

Stau în dreapta tatălui meu, în fața tuturor. E absolut groaznic și penibil să fiu privită de absolut, dar absolut toată lumea, în timp tata îl lingușește pe idiotul de lângă el pentru a-i obține prietenia.

Este absurd să încerci să copleșești un arogant plin de el cu complimente, iar mie îmi vine să-mi iau zilele pentru că sunt obligată să iau parte la mascarada asta și să mai stau în prezența lui încă câteva minute din viața mea.

Drumul până aici a părut nesfârșit și a contribuit la degradarea treptată a sănătății mele mintale. Tot drumul de cincisprezece până aici a constat în tentative de rock sumbru combinat cu blues dat la maxim și un „târfă" scos printre pufnete când mi-am scos o oglindă din geantă să-mi retușez rujul. Ca drept răsplată, i-am trasat o dungă lungă și roșie pe bordul mașinii. Răspunsul lui a fost o înjurătură deocheată pe care aproape nu aș fi auzit-o dacă finalul instrumentalului piesei No Good de la KALEO nu ar fi apărut, și un ambuteiaj. Da. Un nenorocit de ambuteiaj. Unul produs de el pentru că este un psihopat care suferă de o tulburare compulsiv-obsesivă și nu a suportat să-și vadă bordul mânjit, așa că a preferat să oprească în mijlocul intersecției și să mă izbească de scaun pentru a lua din torpedo o lavetă pentru bord și a-l șterge.

Dar acum observându-i privirea nu știu dacă acel gest impulsiv a fost rezultatul unei tulburări sau a scârbei pe care pare că i-o provoc.

Sper, totuși, că e vorba despre vreo tulburare. Nu pentru că mi-ar păsa de cum sunt văzută de el, ci pentru că ar fi amuzant. Cât de crudă poate să fie viața cu tine ca după ce te face un așa prost, sa-ți mai dea și nevoia de a aveam mereu totul în ordinea în care vrei tu să fie? Un adevărat chin!

-Mai stăm mult aici? Am nevoie la baie și mă dor picioarele teribil de la pantofii ăștia! o întreb pe mama când observ că lumea a început să se retragă la mese pentru că tata vorbește acum doar cu Miller.

Mama nu-mi răspunde la întrebare, dar în schimb mă trage după ea spre tata. Ce vrea să mai facă?

-Oh, Kim. Xander, Ea este soția mea, Kim, iar ea este fiica mea, Clarisse. Sunt sigur că ai avut deja ocazia să o cunoști. Sper că ți-a lăsat o impresie bună!

Mă uit cruciș la mama și la tata, urându-i profund pentru ceea ce urmăresc să facă.

Miller îi i-a mâna mamei, sărutând-o, iar eu urmăresc pe fața ei emoțiile care o străbat. E topită, la naiba!

Într-adevăr, Miller este un bărbat chipeș, trăsăturile îi sunt perfecte și emană masculinitate prin toți porii, dar e așa de greu de observat că în spatele șarmului său, în esență, este un nemernic?