Song: District 9
Artist: Stray Kids
---
Intro: Un început dramatic, clasic de hype, îmbină perfect elementele EDM cu cele ale beat-ului, insrumentalui, și anunță rapid intențiile piesei, fără a se ascunde. Odată ce ritmul crește, ne apropiem de finalul incipitului, așadar startul primului vers.
Notă: 10/10
---
Vers 1: Minho e aduce breakthrough-ul necesar piesei, menținând măsura clară, adusă de intro în sine. E în forță, dar nu e exagerat, și e un real slap in the face unora și la propriu, dar și la figurat, adică reprezintă întregul mesaj al cântecului iarăși.
Notă: 10/10
---
Vers 2: Hyunjin menține ritmul alert al piesei adus de Minho, aducând propriile tonalități into it și conferindu-i versului culoarea necesară.
Notă: 10/10
---
Pre-refren: unic ar fi puțin spus pentru acest pre-refren - dacă de obicei pre-refrenul are scopul de a face trecerea către refren naturală, fiind pregătit la rândul său de versurile anterioare, în acest caz situația stă puțin diferit. Bazat pe alternanțe, deși subtile, pre-refrenul se anunță la fel de powerful ca bucățile precedente ale cântecului, și nu există doar pentru a pregăti ascultătorul de restul piesei, de punctul culminant, ci chiar se prezintă pe sine astfel, ca un punct culminant, de impact. Se aseamănă cu „Hate" by 4Minute în acest sens, doar că aici nu apare același element de surpriză, acea trecere bruscă de la un început al piesei ce încearcă să te păcălească, să-ți creeze o atmosferă total diferită de cea pe care o are de fapt mesajul central al acesteia - totul e clar din primă fază, iar „District 9" vrea să fie de impact de la start până la finish, cu părțile următoare mai intense decât cele anterioare.
Notă: 10/10
---
Refren: asemănător structural iarăși lui „Hate" (nu degeaba am decis să merg pe „District 9" capitolul ăsta, poate se leagă ceva cu cel dinainte), beat-ul exagerat, EDM, are un efect de overpower, și tocmai de aceea poate suna abrupt, fapt accentuat și de lipsa elementelor cantabile în sine - doar câteva line-uri de hype, ce au scopul de a infiltra și clarifica în vibe-ul transmis. Exact ca și în cazul pre-refrenului, spre deosebire de „Hate", nu există acel element de șoc, așadar teoretic intrarea într-un refren la fel de hardcore ca restul piesei nu ar trebui să fie neașteptată. Deși acest lucru poate părea un plus in the long run, după mai multe ascultări ale piesei și odată ce ascultătorul devine obișnuit cu aranjamentul muzical, in the short-run, mai ales la prima ascultare, este un minus. Motivul e unul simplu: lipsa elementului surpriză. Utilizându-l, „Hate" oferea oportunitatea de o pauză de la „zgomot", de la agitația constantă, revenind la tonurile de fundal unei piese total opuse EDM-ului, iar refrenul devenea o alternanță după fiecare break, o bucată așteptată, o răbufnire totală. „District 9" nu mai are acest avantaj, fiindcă toată esența piesei nu e un mesaj ascuns, nu e bazată at its very core pe alternanță excesivă, pe un joc de lumini și umbre - mesajul e unul clar, ce trebuie transmis, și tocmai de aceea avantajul e unul de long term, per total, reprezentând o piesă pură de hype. Un fenomen similar îl prezintă și „How You Like That" de la BLACKPINK, spre exemplu, doar că la o scară mai mică (deși this one is a hype song too, încearcă să alterneze, însă sunetele utilizate nu sunt concepute total către un oximoron fonetic, așadar efectul is short-lived and mostly fails, deci rămâne doar un hype song without trying to send a hidden message „Hate" style), fiindcă odată cu mai multe ascultări, sunetul devine unul obișnuit și purpose-ul de hype e extrem de clar încă o dată.
