Capitolul 1.
Eram intr-o grea zi de iarna. Ora pranzului sosise. La masa ne-am asezat, ca de obicei, doar eu si matusa. Eram singurele din casa, inafara de majordomul personal al matusi. Masa ne-a fost servita. Am gasit cu usurinta tacamurile. Asa nu era foarte greu. Doar putin la inceput.
Pe parcursul mesei, matusa nu scoase nici un cuvant. Dupa ce am terminat, am apucat de baston si am dat cu el de toti pereti pana cand am ajuns in camera mea. Care era la etaj in capatul holului. Parca imi daduse aceea camera intentionat pentru a ajunge cu greu. Mai greu imi era sa urc scarile. La inceput nu coborasem niciodata scarile fara sa nu-mi rup ceva. Asta cand nu ma tinem de balustrada. Dar nici acuma nu mie usor, doar ca sunt mai rapida.
Am ajung in camera mea. Nu stiu cum arata. Niciodata nu am stiut. Dar nu e foarte incapatoare. Dar e cat imi trebuie. Am incercat sa ajung la dulap. Bineinteles! Trebuie mai intai sa ma impiedic de pat si sa-mi lovesc piciorul. Deja ma obisnuisem cu asta. Din dulap mi-am scos rochia de matase cea neagra. Imi stiam cum sunt asezate lucrurile. De aceea stiu ca mi-am scos ce trebuia. M-am schimbat cu usurinta, dupa care mi-am luat paltonul, fularul si caciula. Planuisem sa ma duc afara. Aveam putina nevoie de aer. Matusa imi interzise sa plec din fata casei, de aceea voi sta doar in curte. Am iesit fara baston. Uitasem unde l-am pus si nu am indraznit sa cer ajutorul matusi. Stiam ca avea sa zica ca nu are timp pentru balivernele mele si sa mi-l caut singura. Mai dadeam cu mana sa caut zidul, cateodata. Ma indrepatm cu grija si cu frica a nu sparge ceva. Intr-un final am ajuns la usa. Am apasat pe clanta si am iesit. Frigul imi cutremura picioarele, facandu-mi corpul sa treaca printr-un tremurat intentionat. Am facut mai multi pasi in fata. Mi-am dat seama ca nu mai eram pe aleea din fata casei. Paseam pe ceva...care, scartaia. Un sentiment de fericire ma invalui cu totul. Incepusem sa zambesc amintindu-mi de bataile pe cinste care le primise mama de la mine. Batai cu zapada bineinteles! Imi amintesc cum ieseam la prima zapada din an si ne faceam noi legile.
Am ridicat capul catre cer. Imi imaginau cum cad fulgi cei inghetati, si incarcati pe fata mea. De i-as putea vedea inca o data. Cu siguranta m-as bucura. Am stat si am savurat momentul cateva minute. Dupa care m-am lasat sa cad pe zapada proaspat stransa. Am inceput sa dau din maini si din picioare ca o copila care abia cunoscuse zapada. Rasul meu deja prinse putere. Radeam cu pofta amintindu-mi de clipele de aur petrecute cu multi ani in urma. Distractia mi-a fost intrerupta de un ras care il acoperea pe al meu. M-am obrit brusc. Dintr-o data se facuse liniste.
-E cineva aici? Am intrebat putin confuza,privind in gol. Nici un raspuns.
M-am ridicat si am inceput sa ma scutur devenind din ce in cemai serioasa. Stiu ca cineva ma urmarea. Am incercat sa gasesc drumul spre intrare. Deja ma udasem si imi mai era si frig. Cum pasisem inainte, m-am impiedicat de ceva, si cazusem pe gheata care se aflase in fata mea. Incercand sa imi simplific caderea, am intins mainile in fata, cazand pe ele. Am simtit o usoara pocnire in bratul stang. Am scos un ,,Auch''nervos. Cineva imi pusese piedica.
-Stiu ca e cineva aici. Am strigat inca nervoasa.
-Stiu! Dar de ce presupui?
Auzisem o soapta la urechea stanga. Era o voce masculina, destul de suava.
Cum de ce presupun? Sunt oarba prostule! Aveam sa-i spun. Am hotarat sa-l ignor prefacandu-ma ca vad. M-am ridicat iar scuturandu-ma si luand-o inainte. Dupa cativa pasi am simtit cum un bulgare moale se turtise de fata mea...
-Ce naib....?
-Trebuia sa-l vezi! De ce nu te aperi? Acum imi vorbea din partea dreapta.
