I'm back again! :D Scuze pentru asteptarea indelungata. Scoala imi i-a putin din timp deocamdata, dar a aparut o alta complicatie mai grava. A murit mama unui fost coleg de clasa de-al meu. D-zeu sa o ierte! Acest capitol va fi dedicat lui Andreea, care... saraca :)) a asteptat cu sufletul la gura acest capitol. La un moment dat nu am m-ai gasit scuze cu care sa ma apar la zilnicele intrebari : ,,Cand pui cap nou? Mai stai mult? Sa stii ca o sa iti caut adresa si o sa intru la noapte peste tine daca nu postezi o data!'' <- Doar o gluma facuta de un fan de-al meu! Sper :-s . Lectura- daca pot sa-i zic asa- placuta! >:D<
Capitolul 5
Ghinionul era departe acum. Nimic nu ma mai poate supara, enerva, jigni sau abandona. Cu dl. W. langa mine, acele ganduri negre nu mai aveau cum sa isi faca veacu in sufletul meu. Eram implinita. Un tata! Si acum cred ca e imposibil. Dar e asa de frumos. Acest sentiment. Parca m-as fi renascut. Dl. W a fost langa mine de la inceput. Chiar daca nu-l cunosteam. Stiam ca e un om bun. Nu m-a lasat sa-i scap. Vreti sa va zic cum l-a cunoscut pe tata? Era intr-o zi de inceput de toamna. Cred ca a treia sau a patra zi dupa ce m-am mutat la matusa. Eram in curtea din spate. Intr-o frumoasa gradinuta cu flori. Dupa cum v-am mai zis, imi plac foarte mult florile. Stateam pe o bancuta, cu un trandafir in mana. Incercam sa ma ganesc la ce va urma. La sfarsitul care urma. Dupa ce voi face 18 ani, voi fi aruncata in strada ca un nimic. Intorceam trandafirul in toate partile. Il miroseam cat mai mult. In mine ardea o dorinta de-al putea vedea. Imi era asa dor de minunatele culori. Eram sigura ca acel transafir era rosu, aprins. In timp ce eu admiram trandafirul, langa mine se aseza cineva. Nu stiam cine. M-am intors intr-o parte si am trans trandafirul la piept incercand sa fac ca par ocupata. Nu era politicos sa ma ridic chiar in momentul acela. Nu vreau sa fug de lume. Am stat cateva cateva minute mirosind acel transafir. Eram pe punctul de a plecat, cand aceea persoana de langa mine mi se adresa:
-Presupun ca acel trandafir trebuie sa fie special?
Era un domn. Dupa voce imi puteam da seama ca era intre varste.
-E doar un trandafir, domnule!
-Singura explicatie este ca iubesti trandafiri?
-Desigur! Sunt cele mai frumoase flori. Sunt sigura ca acesta este un trandafir rosu. Mirosul ii exprima culoarea.
-Esti foarte inteligenta. Cum te cheama?
Si de acolo am inceput sa dezvoltam subiectul. Si relatia noastra. Ma vizita foarte des. Aducandu-mi bomboane pe ascuns. Pentru a-mi mai ridica moralul. Deoarece matusa imi interzicia si dulciurile, era nevoit sa mi-le aduca pe ascuns. Era cel mai bun prieten de-al meu. Mi-a povestit foarte multe. Dar nimic despre viata lui. Nu am indraznit sa-l intreb. Nu imi permiteam sa-l intreb. Dar acum, ca ,,fiica'' poate am un strop de drept. Dar nu vreau sa-l deranjeze acest lucru. Poate este ceva care trebuie sa ramane nedezvaluit. Cu totii avem cate un lucru de ascuns, sau cel putin o amintire pe care nu vrem sa o trezim.
Era destul de tarziu. Iar toti sau dus la culcare, inafara de eu si tata. Intr-un final a chemat-o pe Matilda sa ma conduca in camera mea. Imediat dupa un scurt drum, cand s-a deschis usa, se auzise un ecou. Era ecoul scartaitului usii. Mi-am dat seama caci camera e foarte mare. Foarte spatioasa. Si am aflat ca am un pat gigantic. Cat de tare ma intindeam pe el, nu puteam sa-i dau de capete. Aveam doua geamuri inalte in stanga camerei, cu iesire la balcon. As putea zice o terasa. M-am bucurat cateva clipe de cele date, dar un sentiment de vinovatie ma invaluise. Nu merit atatea. Si nu vreau sa mi se de-a toate astea din mila. Ma multumeam cu o mica camera. Fara terase si altele. Aveam de gand sa-i spun asta maine dimineata. Acum e tarziu. Poate, totusi... am sa profit un pic de toate astea. Doar un pic. Ca nu cumva sa mi se urce la cap. Ma simteam ca in puf. Am inceput sa si dansez, pe un cantec inventat de mine. Ma invarteam singura prin camera, cand usa se deschise brusc. M-am oprit intreband:
