Heyy'o! What's up? What's up? Ma mai stiti? Eu daaa...! Am postat sie u dupa atata timp....:)) Ok! Gata! Hai citit si mai vb dupa!
Capitolul 3.
,,Tu sigur nu esti oarba?'' Aceasta era intrebarea lui ironica dupa care ma prinse de brate scuturandu-ma.
- Cum naiba ai intrat aici? Am intrebat cu nervi deja la pamant, incercand sa ma indepartez de el. Am mutat privirea-n tro parte, cu speranta ca a mea sa nu o intalneasca pe a lui. Practic ideea mea a fost sa nu ii dezvalui problema care o am. Nu ii stiam intentiile, dar trebuia sa fiu bine pregatita pentru ce avea sa urmeze. Acum nu ca i-as baga pe toti in aceeasi oala, dar cat timp am stat ma matusa Anette, multi ma batjocorau. Tin minte ca nu dupa mult timp ce ma luase in custodie, mi-a facut cunostiinta cu niste nepotii de ai ei, care venisera in vizita. De obicei nu eram tacuta. Eram ca orice adolescent-copil oarecare. Dar aceea zi ma facuse sa ma indepartez cu totul de viata mea sociala iar matusa ma ,,ajutase''oarecum. Dupa ce am facut cunostiinta cu a cei copii aprope de varsta mea, ei s-au hotarat sa jucam un joc. Baba- oarba! M-au implorat sa joc cu ei. Mi s-au parut simpatici la inceput. Dar dupa ce le-am descoperit intentiile, totul se daramase.
Eu de la inceput nu am preferat sa particip la acel joc. Datorita orbirii, dar si datorita faptului ca nu imi place acel joc. M-au momit pana la un moment dat, cand m-au legat la ochi si m-au pus sa-i caut. Aiurea! Dar le-am facut jocul. Pana cand jocul devenea din ce in ce mai dureros si insuportabil. M-ai intai m-au batjocorit, iar dupa m-au inchis intr-o incapere lagata la maini. Am tipat cat m-a tinut gura, dar nimeni nu imi raspunsese. Credeam ca e un alt joc de-al lor si m-am lasat dusa. Pana cand mi-am dat seama ca orele treceau i-ar eu ma simteam din ce in ce mai slabita. Imi era foame si sete. Strigam, dar nimeni nu-mi raspundea. Atunci, o durere-n suflet ma asalta. Nu eram compatibila cu aceea lume. Preferam moartea, decat sa mai trec din nou prin ce urma sa trec. Dupa cateva ore de strigate, plansete si dureri, din cauza stransorii cu care eram legata, cineva imi raspunse.
Era matusa, care ma tachina si ma certa timp de 1 ora. Zicea ca nu sunt buna de nimic. Dupa multe alte batjocoriri, si cuvinte care-mi rupeau inima, imi interzisese sa ma mai joc cu altii copii. Pentru ca o fac de rusine. De atunci am ramas inchisa in casa, singura, in singuratica mea lume. Datorita ei eu nu stiu cum esa duci o viata adevarata. Nu spun ca durerile nu lipsesc. Doar ai pare si de dureri in viata, dar eu nu stiu cum e sa traiesti adevarat. Am ramas doar gandindu-ma si amintindu-mi de acei 14 ani frumosi. O aveam doar pe mama si asta imi ajungea pe plan sentimental. Nu voiam mai mult. O iubesc si ma iubea. Doar un lucru o va mai aduce la mine, sau eu la ea. Moartea.
- Pai... sunt destul de sigur ca daca mai fi vazut ai fi orpit usa inaintre sa intru dupa tine... sau m-ai lasat sa intru intentionat?
La ultima propozitie, am simtit dintr-odata o adiere rece indreptanduse spre urechea mea. Era langa mine soptindu-mi acele cuvinte. Aveam idee la c e se referea, dar nu stiam daca este in stare de asa ceva. Imi era dea-dreptul frica acum. Nu stiam cum sa-i raspund pentru ca eram total intepenita.
-Daa! Adica nu! Nu te-am observat. Dar te rog sa iesi asa cum ai si intrat. I-am spus aratand cu degetul in fata. Sper ca aratam bine. Dupa nici 5 secunde degetul mi-a fost indreptat in directia opusa.
- Hmmm. Niciodata nu am fost refuzat. Interesant.
Spuse el plimandu-se cu degetul pe mana mea. Un alt fior imi parcurgea corpul. Simteam... frica. Niciodata nu mi-a fost mai frica decat in momentul asta. Nici nu stiam cu ce replica sa il acopar. Deoarece vocea imi era inghetata, si imi era si frica...
