Buna! Poate va bucura putin cap asta :D. V-am zis. O sa aibe cativa stropi roz peste viata ei neagra...sau as putea spune... alba...pt. ca ea vede alb :)). Dar nu va bucurati prea mult ;)) Si app. ce-i care ati citit cap 1. Sa-l cititi de unde ati ramas continuarea. L-am mai continuat putin.
Capitolul 2.
M-am trezit fortat cand masina facuse o oprire brusca. M-am izbit de scaunul din fata ricosand inapoi in spate. O durere usturatoare napustise asupra capului meu. Asta o sa lase cucui. Spusei indreptandu-mi mana la cap.
-Am ajuns!
Spuse,soferul presupun. O multime de emotii navalira asupra mea. Asteptam umilirile care avea sa le primesc. Prieteni matusi mereu au fost mere asemeni ei. Plini de ura si indiferenta. Bogati intepati. De aceea mai des preferam sa stau inchisa in camera mea. Nu suport genul asta de oameni. Si nici nu vreau sa ii am prin preajma mea vreodata. Chiar daca stiu ca am locuit mereu in STUPUL lor. Stiam ca voi duce o viata grea aici. Nici macar nu stiu cui ma dat. Nu auzisem niciodata de domnul asta. Vocea mi se pare total necunoscuta.
-Domnisoara! Sa va ajut!
O alta voce feminina, mai ragustita, dand semn de batranete, ma prinse de brat si ma ajutase sa ies. Emotiile abia acum isi faceau efectul. Totul deja parea schimbat, fata de locul matusii. Aerul. Atmosfera. Chiar si vantul batea cu o vanitate aparte. Totul! Dar parca simt ca schimbarea asta facea parte din mine. Din trecutul meu.
-Pe aici domnisoara!
Din nou aceea persoana, incercase sa ma traga. Imi dadusem seama ca ramasesem inghetata si cu privirea-n gol. Inca nu am facut nici o miscare. Am ramas inca intepenita. Nu vroiam sa ma duc acolo. Imi era frica, si incepusem sa o strang de mana pe aceea femeie.
-Mie.... frica.
Am inceput sa murmur printre lacrimile care incepeau sa curga necontenite. Incercasem sa lupt cu partea care vroia sa moara. As fi preferat sa impietresc in acel loc, decat sa fiu umilita din nou. Cu greu am trecut peste clipele in care eram batjocorita, datorita poverii pe care o duc. Care, as prefera sa raman pe veci asa. Daca lumea este asa rea din auzite. Chiar nu as vrea sa o si vad.
-Te rog! Domnului, nu-i place sa astepte!
Din nou, aceea voce ragusita, parea umilita si ma rugase sa ma misc. Nu vrea sa mai complic viata si altor biete persoane. Asa ca m-am imbarbatat, si am inceput sa fac pasi, luandu-ma dupa aceea batranica. Drumul a fost unul lung. Dar as fi dat orice in acel moment, sa il pot tripla. Am simtit cum mergem pe un trotuar lung. Apoi, brusc niste scari aparura in fata noastra. Am urcat primele 5 trepte in speranta de a ajunge la capat. Dar parca nu se mai terminau, iar eu, incat si batranica de alaturi rasuflam cu greu. Dupa altele 6, am ajuns pe un terend drept. In sfarsit! Am facut o pauza pentru a putea sa ne odihnim. Dupa un minut am continuat sa tot mergem. Dintr-o data am simtit cum am ajuns intr-o casa.
-Pe aici!
Ma simtisem trasa brusc intr-o curba. Dupa nu mult timp, batranica ma servise sa i-au loc pe o canapea moala si ma rugase sa astept. Deja trecuse vreo 5-10 minute, si nimeni nu venise. Iar eu aveam nevoie la toaleta. M-am ridicat, si am inceput sa bantui prin aceea incapere ca nebuna, in speranta de-a gasi o iesire. Intr-un final am dat de una. Am iesit intr-o alta camera. Am strigat dupa cineva. Dar nimeni. Inafara de ecoul meu. Parea sa fie destul de incapatoare. Am continuat sa merg inainte cu spaima dar cu aceeasi speranta. De-a gasi un om al casei sau pe altcineva. Oricine imi pria in momente ca asta. Continuam sa tot merg rugandu-ma sa-mi de-a Domnul pe cineva naibii o data. Desa deveneam agitata si speriata. Cand deodata auzisem cum se deschise o usa. Am tresarit intorcandu-ma inapoi.
