Judecată regală

⚔Capitolul 15⚔

Christopher pov.

-Nu știu despre ce vorbești. Lordul Amadeus este un nesuferit.

Ba nu, nu e! Te-am văzut eu cu el când vă sâcâiați unul pe altul. Dar n-am timp pentru astea.

-Lasă asta acum Dandelion și răspunde-mi, te rog, la întrebare.

-Eu zic ce-l verde. Își dă aceasta cu părerea.

-Multumesc, Dandelion. Crezi... Crezi poate că ar trebuii să îi iau vreo bijuterie sau să îi ofer ceva-

-Nu cred Christopher. Dar spune-mi, cum este ea?

Oftez și un zâmbet de bufon îmi apare pe față.

-E... E absolut uimitoare! E atât de fină, încât petalele de trandafir ar fii șmirghel pentru ea. E atât de frumoasă, e poate ceea mai frumoasă creație dată de Dumnezeu pentru muritorii ca noi. E atât de blândă, încât ai sta în brațele ei ore în șir, fără să te saturi.  E iubitoare, onestă, loială, într-o singură propoziție: Un înger pentru noi, muritori de rând.  Spun și mă trântesc în patul mare și iau o pernă sa mi-o pun pe față ca să-mi opresc zâmbetul uriaș de pe față.

-Christopher ai vorbit așa frumos! Ar trebuii sa te faci poet, la ce cuvinte frumoase ai spus. Zice Dandelion visătoare.

Îmi iau perna de pe față și ma ridic în șezut. Asta e!

Beatrice pov.

-Ești foarte frumoasă în această seară Beatrice. Îmi spune Victor în timp ce îmi strânge mâna, ca semn de curaj. Iar Christopher v-a rămâne fără cuvinte atunci când te v-a vedea. E foarte norocos sa știi.

-Mulțumesc Victor. Sper și eu să-i placă cum arăt. Mulțumesc încă o dată pentru tot. Spun iar acesta îmi zâmbește călduros. O, doamne! Nu pot să cred ca voi intra în palat! Zic entuziasmată.

Victor râde de mine și îmi face semn sa ma uit le geam. Wow...

Abia suntem în curte și îi superbă. Pomii sunt tunși la milimetru, iar florile sunt așezate la perfecție. Scot capul pe geam cu grijă să nu îmi stric cocul și rămân șocată de cum arată castelul acum, seara. Fântâna arteziană din mijloc e pornită. Iar suntetul produs de aceasta e liniștitor. Cred că mă îndrăgostesc de locul acesta.

-Pregătește-te să coborâm. Îmi zice Victor.

-Bine.

Trăsura se oprește, iar ușierul ne deschide ușa.  Victor coboară primul, apoi ca un cavaler, îmi întinde mâna sa, iar eu o apuc sfioasă și cobor din trăsură. Mă uit în jur și nu mai văd alte persoane, doar trăsuri goale sau acompaniate de câte un vizitiu. Asta înseamnă că am ajuns ultimi?

Urcăm scările ca o pereche, iar Victor înmânează invitațiile.

-Ducele Victor Lippe și Domnița Beatrice Faber! Strigă acel domn de la intrare.

M-am înroșit toată! De ce trebuie să anunțe așa întrarea noastră? Nu mai sunt oameni în jur. Victor chicoteste lângă mine și mă trage ușor de mâna, ca să-l urmez.

Mergem de a lungul unui coridor lung în liniște, fără să ne spunem un cuvânt, ci doar să ne aruncăm câte o privire și un zâmbet. Când ajungem la o birfurcație, o luam la dreapta. Pe o parte și alta erau soldați înarmați care nici nu schimbau vreun gest. Puteai să îi confuzi cu niște statui. În fața noastră sunt două uși mari, iar atunci când ne apropiem destul de mult, doi cavaleri le deschid pentru  noi.

Intrăm într-o sală mare plină de oameni. Vai de mine! Cred că toți oamenii din regat au venit, iar toți se uită la noi doi. Mă uit în jur uimită de frumusețea locului. Noi suntem pe un podium, care dea dreapta și dea stânga lui are câteva scări, care duc spre acei oamenii. Tvanul avea diferite desene care erau pictate pe el. Agățat de tavan stătea un candelabru frumos. Iar pereții aveau mai multe portrete cu diferite persoane.  Bărbații din sală mă intimidau puțin, privirile lor mă făceau să mă simt dezbrăcată, iar rânjetele de pe fața lor mă făceau să mă simt cred că deguzstată. Bătrâneii se uitau cu o căldură familiară, ca ceea de tată. Fetele se uitau cu răutate la mine, cred că se numește ciudă. Femeile se uitau cu superioritate si tot cu răutatea aceea pe care o aveau fetele, iar bătrânicile... unele se uitau ca celelate, iar câteva care mă priveau blând. Mă agățasem de privirile blânde până să dau ochii cu familia Regală și să-l văd pe rege, care se uita curios la mine și pe El, care se uita înghețat și fermecat la mine. Era îmbrăcat cu un costum verde, care îi scotea părul ca abanosul în evidență. Era exact ca un prinț, iar eu mă simțeam ca o prințesă.

Îmi ăntorc privirea spre partenerul meu și acesta face la fel. Se pare că și el admira pe cineva. Ne zâmbim unul altuia și ne strângem pentru a mia oară mâinile în această seară, pentru curaj. Victor iar înmână două invitații către un domn, asemănător cu cel de la intrare și atunci știu deja ce v-a urma. Acesta își drege vocea și țipă.

-Ducele Victor Lippe și Domnița Beatrice Faber!

Acum îmi simt toată fața arzând, dar încerc să-mi revin repede și să-mi îndrept spatele și să zâmbesc spre toți din sală, așa cum mi se spuse la orele de bune maniere, pe care le-am luat pe scurt înainte de bal. Îl simt pe Victor cum face un pas în față, iar eu încep să-l urmez. Coborâm scările, în sală auzindu-se  doar pantofii mei. Ajungem jos, iar Victor începe să meargă spre familia sa, iar eu îl urmez sfioasă. Mama sa, o femeie dulce și blândă, îmi zâmbește încurajator, iar tatăl lui îi urmează gestul soției sale.

Regele împreună cu Christopher se îndreaptă spre tronurile regale, cred și se așează pe ele. Dar unde e regina? 

Hei dragilor, ce mai faceți? Cum sunteți? A apărut și capitolul 15, a venit și balul. Știu că e un pic cam scurt capitolul, dar o să vedeți în următorul ce va fii. ))) Acum că am ajuns la bal, să vedeți cum se v-a desfășura balul. Aș mai dorii să adaug că am pus un anunț pe profilul meu legat de o problemă despre carte, de aceea vă rog să aruncați un ochii și acolo și bineînțeles, dacă doriți, să-mi dați un follow pe cont. Sper că v-a plăcut capitolul acesta și spre că ne vedem curând. 

Vă pup!💜