With you | Yeonbin

~Capitolul 15~

Alfa ca de obicei întră în clădirea procuraturii, toți ușor înclinându-se în fața lui. Toți erau uimiți de această mare promovare în carieră, într-un timp atât de scurt. Unora le lua ani întregi pentru a se ridica de la un simplu anchetatori la un ajutor de procuror, ci nu promovarea la procuror general pe Seoul.

Alfa nu tolera însă prezenta străinilor lângă sine, deși munca sa este direct legată de "popor". Multe omegi se legau de el dar Soobin îi respingea fără a se mai gândi.

Nu are nevoie de nimeni în afară de YeonJun.

—Kai, ceva noutăți? -fără viață întrebă Choi.

—Apropo, da! -s-a ridicat el.

—Spune atunci! -parcă s-au luminat ochii lui Soobin.

—Aseară a venit înapoi în Coreea.

—Și unde este acum?!

—Cred că pe această stradă, aici ultima oară l-au prins camerele de luat vederi.

Kamal îi întinse bucata de hârtie și Choi plecă îndată.

—NU VOI VENI AZI! -strigă alfa părăsind clădirea cu privirile ațintite asupra lui.

El se repezi spre casa judecătorului-șef. Alfa intrase pe teritoriu și a bătut la ușă, iar în câteva minute i-au deschis. Își coborî privirea și observă un băiețel ce cu lui ochii mari și negri îl privea. Soobin se așezase pe cruste, astfel încât să fie cel puțin la același nivel cu copilul.

—Bună, micuțule. -spuse el cu vocea blândă.

—Bună ziua, cred că ați greșit casa. -a răspuns cel mic.

Era clar că acestui copil îi atrăgeau foarte multă atenție, avea o pronunție a cuvintelor foarte clară, iar la vedere, el avea în jur de trei-patru ani.

—Este casa domnului Kim? -întrebă Choi.

—Este casa bunicului meu, și eu îl aștept le el.

Această frază l-a lăsat pe Soobin în șoc total. El știa sigur că YeonJun este unicul copil în familie.

—Sonwoo, iubire, cine-i acolo? -ieși de după colț o figură dureros de cunoscută pentru Choi, el luă băiatul în brațe întorcându-se către alfa care stătea în șoc.

—Tati, cred că acest domn îl caută pe bunicul Nam. -îmbrățișă omega de flori de gât.

—T-tată? -uluit întrebă Soobin, ne crezând ceea ce vedea.

YeonJun la fel îl privea pe Choi... el dorea să se arunce în brațele lui și să-i spună că a iertat deja totul. La urma urmei, îi lipsea atât de mult afecțiunea lui, atingerile lui și absolut totul.

Lui Soobin i se părea că el se schimbase atât de mult, dar în același timp rămânea la fel de frumos și de drag ca înainte. Însă observase că băiatul slăbise și mirosul lui devenise mai slab.

—Eu... Sonwoo, desenele tale animate au început deja, du-te repede și vin chiar acum, bine? -spuse Kim coborându-și ușor fiu din mâini.

—Tati, tu vei veni repede?

—Promit... -l-a sărutat în frunte pe băiețel ce îndată fugise.

Alfa îl privea printre lacrimi și dorise să-l îmbrățișeze, dar omega l-a îndepărtat.

—YeonJun, eu... -a început Choi fiind îndată întrerupt, și-și lăsă capul în jos.

—Nu vreau să te văd, să nu mai vii, nu mă căuta și nici nu încerca să-mi vorbești. Am decis deja totul. -rece spuse el.

—El e fiul meu? -încet întrebă cu speranță cel mai mare.

—Nu.

YwonJun se întoarse și încuie ușa după sine. El merse mai departe pe coridor, înapoi în cameră la mica omegă ce privea televizorul.