With you | Yeonbin

~Capitolul 18~

Pauza de prânz... Kai a intrat în cabinetul lui Soobin pentru a-l întreba unde merg la masă. Alfa stătea cu fața spre fereastra mare privind în depărtare.

—Ce faci? Unde mergem la prânz? -vesel întrebă Kai.

—Du-te fără mine... -de parcă ar fi în transă răspunsese Choi.

—Ce s-a întâmplat? Serios, ce-i cu tine în ultimele zile? Ce mai faci cu sufletul tău pereche?

—Am un fiu... -de parcă singur sie și-a confirmat el.

—Soobin, la naiba! Îți bați joc de mine?! Sunt un gunoi pentru tine sau ce? -șocat strigă Kamal. —Când ai reușit totul?!

Alfa s-a ridicat din fotoliu și l-a bătut ușor pe umăr.

—Dragă, nu uita de sub-ordinație. -zâmbi Soobin. —Și eu am aflat câteva zile în urmă... -din nou căzu pe gânduri el.

—Wow, domnule Choi! -îl lua peste picior cel mai mic. —Viața dumneavoastră personală este atât de interesantă, poate mă introduceți și pe mine în ea?

—Du-te dracu'. -a râs Soobin.

—Păi unde mergem să mâncăm?

—Tu ești chior? Plouă! Unde deja mergi?

—Haide să mergem în acea cafenea! Nu este atât de departe... -ruga cel mai mic.

—Întreabă-l pe Yushik dacă a comandat deja ceva. -a propus Choi.

Mergeau de-a lungul coridorului și lui Soobin i se păruse că simte mirosul florilor de câmp. Când a auzit vocea omegii, și-a cerut iertare de la colegi și a mers către sunet. L-a văzut pe YeonJun intrând în lift și a încercat repede să-l ajungă. Ușile liftului deja se închideau, dar a reușit.

—S-Soobin... -spuse încet Kim apăsând butonul.

—Haide să vorbim fără strigăte, suntem oameni maturi... Nu poți fugi mereu.

—Nu acum, mă grăbesc. -a spus cel mai mic privind la ceas.

Răsună o bubuitură și liftul se oprise, iar lumina se stinsese pentru câteva secunde.

—Nu-nu-nu!!! -țipă omega apăsând butonul de urgență.

—Liniștește-te, se pornește generatorul de rezervă și vom fi scoși repede.

YeonJun încercă să sune pe cineva, dar rețeaua era prea slabă.

—Nu înțelegi, trebuie să fiu urgent acasă!

—Ce s-a întâmplat?!

—Afară plouă și se pare că este furtună, iar Sonwoo se teme foarte mult de zgomotele puternice!

—Nu este singur, este cu tatăl tău, nu? -încercase să-l liniștească alfa.

—Da, dar când îi e frică nu ascultă pe nimeni în afară de mine... -de coborâ încet pe zid Kim.

—YeonJun totul va fi în regulă. -se așeză lângă el Choi.

Omega își îndreptă privirea spre alfa de ploaie măsurând-ul cu privirea.

—Nu-ți imagina multe, nu sunt aici pentru tine. Tot ceea ce fac este doar pentru fiul meu.

—Atunci ce faci aici?

—Asta nu te privește, ne-am despărțit și totul este deja în trecut.

—YeonJun, crede-mă, eu chiar nu te-am înșelat!

—Știu, deja am aflat totul... -încet a spus omega.

—Atunci care este problema? De ce nu putem fi din nou împreună? Eu te iubesc, și sunt singur că și tu simți aceeași! -l-a luat de mână Choi.

—Ție îți va fi mai rău de la asta, după va durea mai tare... -s-a ridicat de pe podea Kim.

—Ce ai în vedere?

—Eu... eu sunt bolnav, nu-mi va mai ajuta nimic, și tot ce vreau, este ca fiul meu să crească fericit.

Omega lăsă capul în jos începând să plângă. Simți cum este strâns la piept și mirosul puternic de ploaie ce-l învăluia.

—Putem face față, YeonJuny~... Totul va fi bine, te vei însănătoși. Promit că voi fi alături de tine și de fiul nostru.

Auzind acestea, Kim începu și mai mult să plângă, îngropându-și nasul în pieptul celui mai mare.

—E cineva acolo?! -răsună vocea unei alfe.

—DA! -strigă Soobin îmbrățișându-și mai strâns sufletul pereche.

—Ține-ți-vă bine, repornim liftul! -spuse acel necunoscut.