Iubire neașteptată

11.Întîlnirea cu Dean

*****După o săptămînă*****

Timp de o săptămînă nu am frecventat orele și tot am vorbit cu Dean. Într-una din zile mi-a spus cînd va trebui să ne vedem și acest eveniment se va petrece mîine. Cîte emoții am... sunt cea mai fericită, fiindcă voi afla în sfîrșit dacă este Dean al meu (DA, AL MEU) sau nu. În acest moment nu știu ce să fac, căci tot nu-mi găsesc locul de azi dimineața, din momentul cînd mi-a spus.

Cu o săptămînă mai înainte mi-a dăruit o rochie minunată, neagră, scurtă este deja a doua rochie pe care o primesc de la el.

Cît despre părinții mei, din ziua cînd s-a anunțat la știri ca poate au supravețuit și acum se află pe o insulă de care nimeni nu ştie, nu s-a mai zis nimic.

Starea de sănătate a lui Amy s-a schimbat. Acum ea se simte mai bine, chiar s-a trezit, iar doctorul mi-a permis să vorbesc cu ea doar un pic, ea fiind cea mai fericită la fel ca și mine, că totul încetul cu încetul revine la normal.

Margaret a aflat că are o soră de care nu știa pînă acum și a plecat acum cîteva zile în New York. Timp de cîteva săptămîni va fi plecată așa că casa se află doar în stapînirea mea.

Fiind deja seară am făcut un duș și am mers să mă culc. Ursul mi-a făcut companaie în acestă noapte. În cursul acestei săptămîni el a mai venit la mine de vreo 3 ori, dar pe telefon am vorbit în fiecare zi.

Dimineța m-am trezit cu o dispoziție care se putea asemăna cu fericirea fără margini. Întîlnirea era fixată la ora 15:00. Locul- scaunul unde am gasit ciocolata mea preferată. A fost doar un gest, dar atît de plăcut.

Fiind ora 12:35 am început să mă pregătesc.

Am luat rochia din dulap, am îmbrăcat-o pe mine. Arătam minunat, chiar arătam bine, eu fiind o fată slăbuța, cu parul blond, și îmi punea și ochii în evideța bine.

Ora 14:30, i-au taxiul și merg pînă la intrarea în parc. Achit taximetristului călătoria și merg spre banca din parc.
Acolo nu era nimeni, fapt ce m-a făcut să mă întristez.

Peste un timp simt cum niște mîini coboară pe talia mea după care ma îmbrățișează strîns. Îi simt aroma și parfumul lui ce mă învăluie.

-Pot să mă întorc? întreb eu.

-Nu știu, stai să mă gîndesc, poate. Cred că da.

-Serios?

-Foarte serios, îmi zise și simțem în glasul lui amuzament.

Mă întorc la el și îi văd chipul. Inima mi se oprise, după care simțeam cum a luat-o la fugă și credeam că îmi va sări dim piept.

Fața cu acele trăsături pe care le cunosc, însă acum mult mai frumoase. Acele mîini ce cîndva mă trageau după el pentru a ne da la leagăne. Acei ochi în care mereu mă pierdeam cînd mă uitam la ei. Parul care pe atunci era aranjat, acum era ciufulit, dar într-un mod dulce.

-Dean, chiar ești tu. Dean cît timp a trecut. O să mă ia ambulața. Jur!

-N-o să te ia... eu sunt aici și nu vrei să perzi momentul să petreci timp cu mine.

-Ha, nu fi așa încrezut. Și înainte da asta îmi vei explica de ce atunci ai plecat și nu mi-ai spus nimic. M-ai lasat și atît, după cele spuse în ochi îmi aparu lacrimi, ce deodată alunecara pe obraz. El șterse repede cu mîna obrazul meu, ea fiind atît de caldă și atît de puternică.

-Auzi, gata nu m-ai plînge acum sunt cu tine și nimic și nimeni în afară de aceasta nu contează. Atunci am plecat fiindcă am fost impus de părinții mei și plecasem în grabă. În toți acești ani m-am gîndit doar la tine.