Dimineța mă trezisem cu o durere groaznică de cap, deoarece consumasem prea mult alcool la petrecere. Am mers în baie și m-am poziționat în fața oglinzii. Fața mea arăta obosită, aveam cearcăne sub ochi și avem încă machiajul de aseară pe fața. Am lăsat pijamalele să cadă jos și m-am băgat la duș. Apa îmi mîngîia pielea, iar aroma săpunului îmi dădea placere.
Am ieșit din baie și am mers la dulapul meu cu haine, iar durerea de cap își făcea treptat apariția. Am ales o perche de blugi albaștri și un ticou alb, larg cu inscripția I❤NY! Merg în bucătărie, unde Margaret îmi pregătise deja micul dejun. I-am spus că nu îmi este foame și am luat un măr pe care, poate, aveam să îl mănînc pe drum. Am urcat în autobusul școlii, fiindcă nici Amy, nici mătușa Tina nu puteau să vină să mă ducă la şcoală, îmi pun căștile, și mă afund în lumea gîndurilor mele, în ceea ce s-a întîmplat ieri, amintindu-mi fiecare detaliu.
Ajunsă la școală, intru în clasă și observ multe fețe obosite și dornice de somn. Mă așez în banca mea și mai aveam un pic și adormeam, cînd în clasă intră profesorul de fizică și începe cursul provocîndu-mi mie mai mari dureri de cap. La pauza cea mare am mers cu Amy la masă, dar nu aveam nici o plăcere de a rămîne acolo, fiindcă dacă mă aflam acolo mai mult de 5 minute nu avea să mai ies de acolo vie. Ies afară și decid să fac o plimbare în parc, fiindcă aveam mult timp la dispoziție. Intru în parc și simt cum o mînă mă cuprinde de talie și îmi pune o batistă la gură, de la care am adormit.
Mă trezesc și observ că nu sunt în camera mea. Camera în care mă aflam acum era spațioasă, cu pereți albi pe care sunt amplasate niște rafturi cu cărți. Patul din care mă ridicasem era acoperit de o pătură neagă și lenjeria de pat de asemenea fiind neagră. În cameră au intrat doi băieți. Unul din ei fiind înalt, îmbracat în blugi albaștri ca ai mei, asortați cu un tricou verde, iar celălat, un pic mai scund, dar deasemenea bine facut și el, era îmbracat în pantaloni scurți și un maiou negru, pa care scria I NEED FREE WI-FI. În mînã fiecare ținea cîte o plasă de cumpărături de la branduri renumite. Cel mai înalt îmi întinse o plasă și îmi spuse:
-Șeful dorește ca diseară să porți această rochie.
-Dar de ce ma-ți adus aici? Cine e? Unde sunt?
Ei nu mi-au răspuns nimic, și doar au ieșit din camera lasîndu-mă pe mine cu cumpărăturile. Cînd m-am uitat în prima plasa, am gasit o rochie de culoarea albastru, scurtă, care îmi descoperea un umăr. În cealaltă am gasit niște pantofi pe toc înalt, superbi de culoarea neagră. În ultima rămasă am găsit niște accesorii și o scrisoare:
Dragă Chrissy,
Te-am răpit de la ore, fiincă am observat ca nu erai interesată de nimic ce se spunea acolo, ori de ce se petrece în școală. Să spunem că și eu nu aveam mare placere de a rămîne la matematică. Acum vreau să te îmbraci în hainele aduse de băieții mei și să fii gata pentru ora 17:00. Știu că acum ți-ai controlat buzunarele și nu ți-ai găsit telefonul. Te anunț ca l-am confiscat, am făcut aceasta ca sa nu poți suna pe nimeni și nimeni să nu te deranjeze pe tine. Ora o vei afla cu ajutorul ceasului de pe perete. Vreau să-ți spun ca te iubesc foarte mult și stiu că și tu pe mine. Acum te las să probezi totul și să fii gată, fiindcă mai am o surpriză pentru tine.
Cu iubire, DDoamne am obosit de la el. Cum adică mi-a luat telefonul și cum voi explica eu absența mea de la școală. Desigur face totul cum vrea el. Serios nu m-ar fi deranjat să rămîn încă la o oră. Nesuferitul!
Dar ce fel de surpriză mi-a pregatit și de ce vrea să îmbrac toate hainele acestea?Ora 17:00
În cameră intraseră cei doi băieți și mă legară la ochi cu o panglica neagă și mă duseseră într-o încăpere. Cînd am dat jos panglica, ochii mei au facut contact cu lumina, facînd ca să clipesc puțin din ochi. Cînd vederea mi-a revenit la normal în fața mea a apărut o figură de băiat cu un corp bine lucrat, îmbrăcat la costum și purta o masca ce îi astupa întreaga față, în afară de ochi și buze. Acei ochi căprui pe care i-am văzut ieri la petrecere. Inima a început să bate tare încît credeam că o să sară din piept. Simțeam cum încet roșisem și obrajii îmi ardeau. Sper să nu observat și el aceasta.
Dupa el era aranjată o masă cu două scaune. Pe masa se aflau doua pahare de șampanie și fructe tăiate în cubulețe. El merse pînă după un stand și de acolo scoase un buchet imens de flori și un urs imens de vreo 2 metri înălțime. Ce romantic!-Mamă ce urs mare și pentru cine l-ai luat, pentru băieți să se joace și ei un pic?
-Desigur, nesuferito e pentru tine și florile deasemenea!
-Deci nesuferito, da? Ei bine acum tu ești un nebun care m-a furat pe mine de la școala. Cînd vorbeam cu el simțeam că îl cunosc de o viață.
-Te-am luat fiindcă nimic important nu avea să se întîmple. Nimic mai important ca noi doi. Se apropie de mine și mă ia în brațe, după care mă privește atent și îmi da o șuvița de par care îmi căzuse în ochi. Ce mi-aș dori să dea jos acea mască.
-De ce nu îți dai masca jos?
-Fiindcă astfel îmi vei vedea fața.
-Dar de ce nu dorești să mi-o arăți?
-Totul în momentul potrivit. De fapt nu doream să-i arăt fața, deoarece avea să mă recunoască. Eu sunt prima ei iubire și ea a mea. Numai că acum 3 ani plecasem în Brazilia cu părinții mei, pentru nu știu ce investigații. Atunci am plecat și nu i-am spus nimic, din cauză că nu doream s-o rănesc. Însă știu că datorită faptului că nu i-am spus nimic ea a suferit și mai mult. Acum un timp m-am întors și m-am înscris înapoi în școala noastră. Am văzut-o pe ea și nu am mai putut să mă concentrez la nici o alta fată.
-Din nou, momentul potrivit... Nu am dovedit să continui că el își lipise buzele de ale mele, sărutîndu-mă atît de tandru încît în burta mea se ducea un război între fluturași. Acest sărut îmi era atît de familiar. După, mă luase de mînă și am mers spre masă, unde mi-a întins paharul de șampanie. L-am luat și am baut un pic din el, punîndu-l înapoi pe masă.
- Te iubesc, îmi șoptise el la ureche și pe tot corpul am simțit mii de furnicături. El m-a dus și ne-am plimbat prin tot parcul, ținîndu-mă strîns de mână, după care îmi spuse:
- E timpul să mergi acasă.
Și mă conduse spre o mașina. Lîngă portieră mă sărutase pe obraz atît de gingaș, cred daca nu mă ținea de mîna cădeam jos. În mașina am gasit toate lucrurile mele , inclusiv ursul și florile. Nu am putut să observ drumul pe care mersesem din cauza nopții. Cînd am ajuns acasă, băiatul ma ajutase sa duc lucrurile în casă și dispăru. Cînd m-am uitat la ceas am observat ca e ora 00:00 și primisem un mesaj de la Tim(D):
" Noapte bună, iubire❤"
Eu: "Noapte bună, Tim(D)"
După care am cuprins ursul și am adormit.
CITEȘTI
Iubire neașteptată
RomanceEa este o fata obișnuita, care într-o seara primește un apel de la un băiat cu un numar necunoscut. De la început încearcă să-l ignore ,apoi se indragosteste de vocea lui. El îi schimbă radical viața, din una plictisitoare în una cu aventuri și int...