Iubire neașteptată

27.Reîntoarcerea...

-Trebuie să mergem cît mai repede la spital, intră Dean ca un fulger pe ușa.

-De ce, s-a întîmplat ceva? Spunem amîndouă odată.

-Da, Crissy ...

-Cei cu ea omule, vorbește azi! spune iritată Amy.

-Crissy a ieșit din comă și da acum mai multe semne de viața. Părinții ei, ei bine cei care au crescut-o se află acum la spital și au văzut cum a deachis ochii încet după care medicii au intrat în palata să-i faca analize, spune Dean fara sa rasufle.

-Atunci să mergem mai repede. Mergeți și voi cu Cristhian?

-Da aș dori să merg și eu cu voi să o văd pe încă o soră de a mea, apare fratele lui Amy în sufragerie.

-Bine, dați-ne 10 minute și suntem gata.

-Mergem să încalzim mașina, vă așteptăm afară.

~Din pespectiva Amandei~

Ieșim afară și Dean își aprinde o țigară, iar Jack îl urmează. Mă uit încruntată la ei și îmi spun.

-Este doar una...

-Desigur.

În aceste trei luni, din cauza emoțiilor, nopților nedormite și cautărilor excesive pentru a gasi părinții noștri, băieți au început să fumeze mai mult. Cîteodată chiar şi trei țigări deodată din cauza nervilor. Îi vad cum ies din casa doar pe mama și fratele meu. Tatăl meu n vrea să meargă? Îi știu de acum de cîteva ore, dar îmi place de ei și îmi face bine să-i spun mama și tata. Se deschide încet ușa garajului și în fața noastră apare un Mercedes argintiu, de un model mai vechi, dar foarte cool, după părerea mea.

-Noi vom merge cu mașina noastra, vă vom urma. Richard, pornim.

-Bine, atunci...

Mă urc cu baieții în mașina. Drumul părea o veșnicie, chiar dacă am parcurs același timp ca atunci cînd am venit. Am ascultat ceva muzica pe drum și în final am adormit, fiindcă simt cum cineva mă strigă să mă scol.

-Amy, hai ca am ajuns. Iubito scoalăte suntem deja la spital, se auzea vocea groasă și blîndă a lui Jack.

-Îhm... și mă ridic încet pr șezute. Privesc în jurul meu și obsrev peste geam că este întuneric. Cobor, acum.

-Prințesa adormita s-a sculat, îmi spune pe un ton ironic.

-Iar prințul Dean este ciufulit al naibii de tare.

-Mă bucur că ai remarcat aceasta, acum hai să mergem.

Mergem spre intrarea în spital. Să fiu sinceră deja am obosit de această încăpere. Iar pereţii albi mă omoară deja, bine că în palata sunt de un albastru deschis, că mă plictisesc de alb. Intrăm la Crissy și o vedem că doarme. Ne ajunge în urmă Dean și ne spune că doctorii ne permit să stam puțin la ea ca să nu o obosim. Pe canapeaua din salon stăteau părinții adoptivi a Cristinei, care o priveau cu mult drag.

-Bună ziua, doresc să-i prezint pe părinții noștri și fratele nostru. Katy este mama, Richard-tata, iar Cristian e fratele nostru.

-Bună ziua, încîntați. Fill și Sony.

O văd pe mama care se apropie de Crissy și o privește cu tristețe în ochi și spune:

-Toată viața ați fost răpite și acum din acest motiv, Cristina e în spital, murmură mai mult pentru sine.

Am stat în jur la o oră, pîna ca ea să se trezească, iar tot acest timp Dean a stat lîngă ea, ținînd-o strîns de mîină.

-Dean... ești aici, spune cu un glas obosit. Acesta reacționează imediat și repede o ia în brațe, în timp ce noi ne apropiem de pat. Vreau apă, gîtul e uscat, și fără să se gîndească se repede la paharul de pe măsuța de spita și îl golește. Mersi.