Iubire neașteptată

22.Testul ADN

La întoarcere jumătate de drum a condus Martin, după care a condus Dean. Eu și Vicky eram pe banchetele din spate așa că am putut vorbi în voie. Mai avem undeva 2 ore de mers și văd că mă sună Margaret.

-Chrissy unde sunteți?

-Suntem aproape, mai avem în jur la 2 ore de mers așa că poți pregăti cina.

-Desigur, uite am ceva să îți spun. Ceva foarte important.

-Ce?

-Cred ca e mai bine dacă o să îți spun cînd vii acasă.

-Bine. După care închid.

-Ce s-a întîmplat? întreabă Dean fiind cu privirea încă la drum.

-Nu știu, a spus că are ceva important să-mi zică, dar o să o facă cînd vom fi acasă.

-Crezi că e vorba de părinții tai?

-Sper. Dar ai tăi cînd vor veni?

-Au spus că undeva în jumătate de an vor veni înapoi.

Martin și Vicky ne urmăreau convorbirea și la final au spus:

-Văd că aveți mult de rezolvat așa că mai bine noi mergem acasă.

-Dar chiar nu deranjați, spun eu și fac o fața de copil.

-Nu vrem să vă deranjăm.

-Bine, bine. Îi spun și îmi mut privirea pe geam, unde copacii și cerul de parcă se mișcau.

Era deja vară, ceea ce înseamnă ca școala s-a terminat pentru toți elevii înafară de noi. Lipsind de la careu, directorul a spus că trebuie să aducem un raport despre toate invențiile pe care le-am văzut. Evident că noi le-am făcut cînd eram la muzeu, pentru a scăpa de povara de a le face mai încolo. Peste o oră ajungem în Boston, la școala noastră și mergem să dăm raportele directorului să nu le aducem mai încolo.

-Văd că va-ți făcut temele, spune directorul și trece și le strînge de la toți. Acum vă spun vacanța plăcută și pleacă în cabinetul său.

Ne urcăm toți în mașini și ne îndreptăm spre casa mea ca să își ia toți mașinele din garajul casei.

-Mersi, dar noi toți vom merge acasă. Ne vedem mai înseară în curtea școlii.

-De acord, spunem eu și Dean , îndreptîne spre casa.

-Nu îți face griji sunt cu tine, în orice situație, îmi oferă o îmbrățișare călduroasă.

Intrăm în casă și Margaret deja ne aștepta.

-Copii ați ajuns ce mă bucur, vine și ne îmbrățișează pe amîndoi.

-Ai spus că ai ceva importanat de spus.

-O să vă spun după masă, nu o să vreți să mîncați, Margaret cu fața de "dacă nu te miști, te hrănesc eu"

-Okk, și da știu să mergem și să ne spălam mîinele.

-Ce de bine mă cunoști, spuse ea cu sarcazm.

-Îhm... hai Dean. Mergem în baie și în loc ca să ne spălăm mîinele ca niște oameni normali, am început a ne stropi cu apă, eu avînd părul aproape ud, ia el tot maioul ud. Am cîștigat spun eu și fug în bucătarie.

-Ce ai făcut duș? Margaret în stilul ei.
După mine intră și Dean ud tot. Am înțeles, acum hai la masă. Am mîncat și întrebarea încă mă frămînta.

-Și ne spui azi, vestea cea importanta.

-Da, am o veste bună și una rea. Cea bună este că s-au găsit părinții tăi, iar cea rea este că acum sunt în comă. Au foat găsiți pe o insulă, deshidratați și avînd răni ce au provocat infecții în sînge, ceea ce le-a produs această stare.