Iniţierea

Capitolul 5

Un miros de cartofi prăjiţi şi ketcup îmi inunda nările iar stomacul meu scoate nişte zgomote ciudate. Pentru un moment am crezut că totul a fost un coşmar şi că o să mă trezesc din nou în patul meu, dar când vreau să mă ridic în picioare ca să pot depista locul de unde vine mirosul divin, dau cu capul de tavanul maşinii.

-Auuu! M-am uitat în sus şi am început să mârai spre tavan.

Cum am ajuns pe bancheta din spate? Amintirile îmi revin una câte una şi realitatea mă izbeşte din plin ca şi cum aş fi un sac de box. Nu pot să îmi scot din minte gândul că tata e vampir, adică aşa ceva nu e posibil, nu e omenesc. Cuvintele mamei îmi răsună din nou în gând şi parcă nu vor să îmi dea pace. Nici în gând nu pot rosti acele doua cuvinte împreună că mă şi i-a ameţeala din nou. Tata şi vampir nu merg categoric pe aceeaşi lungine de undă. Şi ideea că pământul va fi atacat de extraterestrii sună parcă mai bine şi mai credibil decât să îl ştiu o creatură a nopţii. O singură întrebare îmi stă pe vârful limbii însă groaza şi faptul că dezamăgirea avea să îşi facă loc în inima mea după aceea o blochează să iasă afară.

Îmi ridic privirea şi îl văd pe tata cum mă fixează cu privirea lui de şoim prin oglina retrovizoare. Dacă aş putea să îi trimit raze laser doar cu o simplă privire ar fi fost deja praf şi pulbere.

-Ce?! Mă răstesc la el.

-Nimic, spune sec şi se concentrează din nou la drum. Eşti bine?

Îmi dau ochii peste cap şi pufăi în simea mea. Acum îl interesează sănătatea mea? Mereu îl interesează idioat-o, ești fiica lui, conştiinţa îşi face din nou simţită prezenţa cu argumente pro mai ceva ca un avocat al apărării mintale pentru tata. Dacă era aşa, nu mai eram în maşina asta tâmpită mergând.. oriunde mergem. Nici măcar nu ştiu unde mă duce. Trebuia sa îmi fac un plan. Unul foarte bun.
Gândeşte Kylie, gândeşte. Dupa aproximativ 5 minute de gândire intensă, nu am nimic. Nici măcar o sămânţa de idee.

Ah, nimic nu îmi vine în minte acum. Însă dacă aş fi făcut altceva sau m-aş fi concentrat pe alt lucru, ideile ar fi venit ca o apă curgătoare, mereu e aşa. Când te gândeşti la un lucru, îţi vine în minte alt lucru şi tot aşa. Aş vrea doar să mă duc la el şi să îl întreb pur si simpul.

Poi şi de ce nu o faci?

Mintea mea genială s-a gândit să răspundă şi singura.

M-am ridicat cu grijă, şi de data aceasta am fost atentă să nu mai dau încă odată cu capul de tavanul maşinii. M-am aşezat în scaunul din faţă, lângă tata în linişte fără ca unul dintre noi sa spună ceva. Nu ştiu de ce am sentimentul că aceasta e liniştea dinaintea furtunii.

El stătea relaxat în scaunul lui şi îşi mai lua din când în când câte un cartof prăjit de pe bordul maşini. S-a întins până la radio iar într-o clipă muzica se auzea din nou în maşină. Dupa întâmplarea de azi dimineaţă, mi-am schimbat radical părerea în privinţa maşini. Mi-am învăţat lecţia în ceea ce priveşte termenul "a judeca". Am judecat-o aspru ghidându-mă doar după exterior şi nu am luat în considerare şi interiorul ei.

Mi-am întins mâna şi am luat şi eu un cartof prăjit. Erau de-a dreptul delicioşi. Erau perfecţi, puţin păjiţi dar întratât încât să fie şi crocanţi. Combinaţia perfectă. Stomacul meu mi-a mulţumit şi el încetând să mai scoată sunete ciudate.

-Deci, am spus. Când aveai de gând să îmi spui toate astea? Îl întreb gândindu-mă că cineva ar trebui să spună ceva mai devreme sau mai târziu.

-Nu prea curând în orice caz. Poate niciodată, dacă se putea, a spus tata nonşalant fără nici un regret.

-De ce? Nu crezi că am drepul să ştiu şi eu cine sunt? Sau mai degrabă ce sunt? Am pufnit dintr-o dată, accentuând cuvântul "ce".

-Nici eu nu ştiu, scumpo, nimeni nu ştie ce eşti tu cu adevărat, a spus tata mai mult pentru el, fiindcă eu nu am înţeles prea bine ce a vrut sa spună.

Bun, deci partea cu comunicarea nu merge prea bine, spun în gând trecându-mi obsesiv mâinile peste blugi. Vreau să ştiu adevărul, despre cine sunt, despre trecutul meu.

-Şi, ai de gând să îmi spui şi mie toată povestea? Adică, nu vreau să par rea, dar într-un fel eşti obligat, să ştii, îi spun cu un rânjet pe faţă.

Tata s-a întors spre mine cu o figură gen eu sunt adultul aici şi nu sunt obligat să fac nimic. Aha, asta să o creadă el, nu mă las bătută cu una cu două, îmi spun în minte alături de un râs malefic.

-O să leşini şi de data asta? A spus cu un rânjet pe faţă.

M-am uitat urât la el. Nu i-am răspuns nimic în schimb ci doar am scuturat din cap în semn de negaţie.

-Bine, a spus cu un oftat, dar nu aici. Am chiţăit fericită în sinea mea ştiind că am câştigat, însă o parte din mine e îngrozită.

A cotit rapede spre dreapta şi am observat că intrăm în parcarea unei staţii peco. A parcat maşina lângă o terasă şi a ieşit din ea. La fel am făcut şi eu.
Aerul era mult mai rece aici decât în oraş. Aveam pe mine doar nişte haine subţiri cu care ar fi trebuit să merg la festivitatea de început a noului an şcolar, aşa că acum îngheţam de frig.

Am început să îmi frec mâinile de corp în încercarea de a mă încălzi puţin dar era degeaba. Era atât de frig încât ori de câte ori expiram aerul din mine, nasul meu scotea aburi.
Am înaintat lângă tata, iar el din nou nu avea nici o problema. Câteodată ieşea în tricou iarna până la magazinul din colţul străzii iar eu tremuram de frig în geacă. Zici că era imun la frig.

Am mers la terasă şi mi-am tras un scaun ca să mă aşez. Tata a făcut la fel cu cel din faţa mea.
Scaunul era rece ca gheaţa, făcut dintr-un plastic alb. La fel era şi masa.

-Ţi-e frig? m-a întrebat tata.

Am pufăit la el exasperată dându-mi ochii peste cap. Nuu, mor de cald de aceea îmi tot frec cu mâinile excesiv pe lângă corp. I-am răspuns printr-o înclinare scurtă a capului în semn afirmativ. Cred că şi buzele mi-au îngheţat.

Tata şi-a dat jos geaca şi a rămas doar într-un tricou de culoare închisă. S-a ridicat în picioare şi mi-a pus pe umerii mei mici geaca lui din piele trecându-şi mâinile în jurul capului meu.

-Şi tu o să rămâi doar într-un tricou? Am spus mirată şi puţin îngrijorată.

-Îhî, a zis.

-O să îngheţi aici de frig! Nu pot sa o accept.

Am dat să o dau jos de pe mine şi să i-o înapoiez, dar ma oprit.

-Mie nu mi-e frig, a spus pe un ton sec. Niciodata. Ăsta e unul dintre multele foloase de a fi vampir.

Am făcut ochii cât cepele. Încă nu îmi venea să cred că vamprii şi gardienii există. Nu cred că o să pot să mă obijnuiesc vreodată cu asta.

-De unde vrei să încep? m-a întrebat tata.

-De la început, am spus îngrijorată.

Într-un fel nu aş vrea să ştiu, aş vrea să uit totul şi încep să regret că am ieşit aseară din casă, poate aşa nu aş fi ajuns în situaţia asta şi acum aş fi început ultimul an şi totul ar fi fost normal. Firea mea curioasă însă vrea să ştie adevărul, cel de care părinţii m-au privat ani la rândul.

Mă întreba din priviri dacă poate să înceapă iar eu mi-am închis ochii răbdătoare, aşteptând să vorbească.

A inspirat odată puternic şi a început să povestească.
   
In primul rand vreau sa va multumesc ca imi cititi cartea, chiar nu imi vine sa cred cate vizionari are.
In al doilea rand as vrea sa lasati cate un comentariu, chiar vreau sa stiu ce parere aveti despre carte. Daca nu am scris corect undeva, imi cer mi de scuze, scriu de pe telefon si ma descurc mai greu.. Cam atata am sa va spun, va pup pe toti si lectura placuta!