Iniţierea

Capitolul 11

Dimineaţa următoare m-am trezit bine dispusă.

Mi-am făcut rutina zilnică ca în fiecare zi, iar la partea de vestimentaţie, am ales o bluză albă, o pereche de blugi gri deschis şi teneşi albi, plus lănţişorul pe care l-am acoperit cu bluza.

M-am îndreptat spre birou acolo unde am lăsat aseară cărţile şi am mai studiat odată orarul. Azi aveam prima oră istorie.

În sfârşit mi se întâmplă un lucru cât de cât normal de când am venit aici.

Ador ora de istorie. La vechiul liceu eram cea mai bună la această materie, deoarece istoria ne oferă numeroase exemple din trecut, cu ajutorul ei poţi învăţa ceea ce s-a întâmplat înainte să te naşti, poţi învăţa din greşelile altora, poţi ştii de unde provii.

Când eram mică mama îmi spunea mereu că dacă vreau să ajung cineva în viaţă, trebuie să ştiu de unde am plecat. Acum ştiu că istoria mea este alta decât cea pe care am învăţat-o până în momentul de faţă. Aveam însă să o descopăr şi pe ea odată.

Mi-am pus telefonul în buzunarul din spate al blugilor după ce m-am uitat la oră şi am luat în braţe caietele şi manualele. Nu aveam nici o geanta potrivită pentru ele. Aveam cu mine doar un geamantan uriaş şi o geantă mică în care nu încăpeau mai mult de cinci lucruri.

Era aproape opt, iar dacă în mai puţin de trei minute nu ieşeam pe uşa aceea, directoarea nu va fi prea fericită că am întârziat la micul dejun.

M-am verificat încă o dată în oglindă şi am zâmbit satisfăcută. Arătam impecabil.

Am ieşit repede din cameră şi m-am îndreptat spre cantină. Am urmat acelaş drum ca cel de ieri pe care mi l-a arătat directoarea, iar în câteva minute am ajuns în faţa uşilor roşi.

Am împins-o cât de tare am putut, având în vedere că braţele îmi erau ocupate şi mă puteam folosi doar de coate şi şolduri.
Când am păşit în cantină, am simţit cum zeci de priviri mă analizează intens, iar obrajii încep să mi se înroşească. Mă simţeam atât de stânjenită.

Doamna directoare stătea în faţa bufetului cu mâinile împreunate în faţă, emanând un aer de superioritate.

M-am uitat în jos tot drumul către masa prieteniilor mei. Nu îmi plăcea să merg cu capul plecat, dar ruşinea a pătruns în toate sistemele mele, iar decât să mă uit drept în ochii tuturor care mă privesc şi să văd pe faţa lor doar superioritate, mai bine încerc să nu îi i-au în seamă şi să îmi văd de drumul meu.

Când am ajuns în dreptul mesei am răsuflat uşurată şi mi-am aşezat repede cărţile pe ea, după care mi-am tras scaunul.

Directoarea a început din nou să
vorbească şi i-am mulţumit în gând deoarece acum toţi erau atenţi la ceea ce spunea ea şi deloc la mine.

—Despre ce vorbeşte? l-am întrebat pe Aiden, care era cel mai aproape de mine.

—Organizatorii balului, a spus repede.

Cred că voia să fie atent aşa că l-am lăsat în pace şi nu am mai întrebat nimic.

—Ieri s-a ivit ceva în program şi nu a mai putut să ne anunţe, m-a lămurit Astra. Apropo, de ce ai venit cu cărţile în mână?

Am şi uitat de alegeri. Se pare că a fost ceva important dacă nu a reuşit să ne anunţe aseară.

—Nu am în ce să le pun, am spus ridicând din umeri.

—Totuşi nu se poate să le cari aşa după tine tot timpul, a spus Aaron.

—Cu asta pot să ajut eu, a zis gânditoare Astra. După ce termină directoarea, mergem până la mine în cameră. Cred că am ceva cu care pot să te ajut.