Iniţierea

Capitolul 2

—Kylie... Kylie! Mi-am auzit numele ca prin ceaţă şi mi-am deschis ochii împăienjeniţi, mă usturau îngrozitor şi tot corpul îmi tremura.

I-am închis din nou simţind o durere groaznică în stomac şi bănuiam că venea din cauza foamei. M-am chinuit să adorm din nou până mi-am auzit iar numele strigat cu putere însoţit de un zgomot ca o bubuitură în uşă.

—Ce? Am spus nervoasă, ridicându-mă în şezut şi simţindu-mi capul cum îmi bubuie cu putere.

—Chiar ai uitat? Şi de câte ori să îţi mai spun să nu ridici vocea la mine, îmi spune tata cu un ton autoritar. 

Am încercat să mă gândesc ce era aşa de important încat nu mă lasă deloc în pace. După câteva secunde de gândire intensă, tot nu mi-am dat seama. Oboseala îşi spunea cuvântul. Nu îmi mai amintesc nimic din seara precedentă.

Un gând mi-a zburat prin minte şi mi-am înşfăcat repede telefonul de pe noptieră. Cand l-am deschis, am văzut ce dată era azi. 13 septembrie. Nu pot să cred, astăzi este... ziua mea. Astăzi împlinesc 16 ani. M-am ridicat repede din pat, aruncând pătura de pe mine şi mi-am înşfăcat capotul mov de pe noptieră îmbrăcându-l în timp ce mergeam grăbită spre uşă. Am răsucit clanţa şi uşa s-a deschis cu un scârţâit. În pragul uşi stătea tata şi puteam pune pariu că dacă nu deschideam în următoarele 2 secunde, avea să bată din nou. Când m-a văzut, un zâmbet i-a apărut pe faţă.

—La mulţi ani, scumpo. Te iubesc atât de mult! Să ai o zi de naştere fericită, mi-a urat tata.

—Multumesc, şi eu te iubesc, îi spun după care l-am luat repede în braţe.

Tata, în comparaţie cu mine e înalt, poate prea înalt, dar asta nu va fi niciodata un dezavantaj pentru un bărbat atâta timp cât restul trupului sau este bine lucrat. Am privit la chipul tatălui meu. Ochii lui de un albastru deschis se potriveau atât de bine cu pielea lui albă. Părul negru şi drept, aranjat ordonat, cu câteva şuviţe rebele pe frunte, bărbia lui ascuţită şi buzele atât de perfecte. Era superb, mi-aş fi dorit să seamăn puţin mai mult cu el. Mă privea atât de intens.

—Du-te şi îmbraca-te, până atunci îţi pregătesc micul dejun.

Mi-am lăsat braţele să cadă pe lângă el şi m-am întors în camera mea. Auzeam paşii tatălui meu coborând scările. Am oftat şi m-am îndreptat spre baie. Îmi era atât de lene să mai fac un pas, încât parcă baia ar fi fost la trei kilometri depărtare de mine, nu la trei metri. Am oftat din nou şi am început să merg spre baie. Am ajuns în faţa chiuvetei şi mi-am sufulcat mânecile capotulul să nu-l stropesc.

După o jumătate de oră, eram gata. Aveam pe mine o pereche de colanţi negri din piele, mulaţi perfect pe corpul meu, un tricou albastru închis până la fund şi nelipsita mea geacă de piele cu ţinte pe umeri.

Am ieşit din camera mea şi m-am îndreptat spre bucătărie unde tata mă aşteaptă. Astăzi mă simt mult mai ciudat decat în restul zilelor. Simţeam că trebuie să spun ceva important, dar nu îmi mai pot aminti ce. Poate din cauză că este ziua mea. Tata stătea pe canapeaua din sufragerie, uitându-se la ştiri. Mereu la curent cu tot ce se petrece în viaţa mondenă.

—Micul dejun e pe masă, în bucătărie, mi-a spus în timp ce nu îşi dezlipea ochii din faţa televizorului.

Cred că dacă nu ar fi auzit paşii mei nici nu şi-ar fi dat seama că am coborât.

—Bine, am spus.

Bucătăria era destul de mare: peretele din dreapta era ocupat cu mobilă, la fel şi peretele din stânga, doar că el avea în plus o chiuvetă, un aragaz şi un frigider. În centru era o masă lungă care aproape cuprindea toata încăperea. Stomacul începea deja să scotă zgomote ciudate. M-am apropiat de masă şi un miros dulce mi-a pătruns în nas.