Iniţierea

Capitolul 8

Zgomotul produs de soneria telefonul meu m-a trezit. Am bâjbâit după telefon cu ochii încă închişi din cauza razelor de soare ce îmi invadau toata faţa. Când în sfârşit l-am prins, puţin cam chiung în mână, acesta s-a oprit.

Am apăsat butonul pentru a-l deschide, însă ecranul telefonului era negru. Cred că nu mai are baterie.

-Perfect, am spus sarcastică.

M-am cu greu jos din pat şi am pornit spre baie.

Când am ajuns în baie, am icni din cauza tălpilor mele calde pe gresia rece. Trebuia să îmi i-au afurisiţi aia de papuci. M-am ridicat instinctiv pe vârful degetelor şi am mers aşa până la chiuvetă.

Părul meu blod era încâlcit şi devia în toate direcţiile. Aveam cearcăne proeminente la ochii şi buzele îmi erau uscate.

După 30 de minute în care mi-am făcut rutina zilnică, mi-am prins părul într-un coc dezordonat şi mi-am pus telefonul la încărcat, stau în faţa dulapului holbându-mă la hainele din faţa mea, neştiind cu ce să mă îmbrac.

Prima impresie contează cel mai mult, nu? Totuşi nu vreau să pară că sunt genul ăla de fată care stă ore în şir în faţa dulapului doar ca să arate bine. În nici un caz.

Am ales în sfârşit să îmi i-au o pereche de blugi vişini şi un tricou negru decolorat care să fie un pic mai lung în spate decât în faţă.
M-am uitat în oglinda din interiorul dulapului şi arătam cât de cât acceptabil.

Am închis uşa şi m-am îndreptat spre birou. Acolo aveam într-un sertar trusa mea de machiaj, însă nu era nu ştiu ce, doar un rimel, un creion de ochi negru, tus tot negru şi un luciu de buze care mirosea a căpşuni. Nu am apucat să le i-au pe toate din cauza tatei care mă grăbea. Pe astea le-am ascuns între haine mai demult şi cred că le-am pus în valiză din greşeală atunci când mi-am îndesat hainele în ea. Mi-am luat rimelul şi am trecut de câteva ori periuţa printre gene, făcându-le mai lungi şi voluminoase.

Am mers spre noptieră să îmi i-au telefonul de la încărcat, deoarece acolo se afla singura priză din cameră. L-am scos rapid şi l-am băgat în buzunarul pantalonilor, după ce m-am uitat să văd cât era ora. Era 7:45.

Bun, asta înseamnă că mai am 15 minute până la micul dejun. M-am dus lângă pat şi m-am încălţat cu tenişi mei negri convers.

M-am îndreptat cu paşi grăbiţi către uşă vrând să ajung cât mai repede la cantină sau oriunde o să luam micul dejun. Stomacul meu a scos un zgomot drept revoltă din cauză că l-am neglijat destul de mult ieri. Dacă stau să mă gândesc mai bine, nu am mai mâncat nimic de ieri după-masă, plus că am vomitat mare parte din ceea ce mâncasem.

Am apăsat puternic pe clanţă iar aceasta a scos un scârţâit. După câteva secunde de ezitare am făcut un pas în faţă, dar ceva m-a oprit. Unde mai exact ar trebui să merg? O să vină iar doamna aceea drăguţă după mine? Aseară mi-a spus că micul dejun se i-a la ora 8 fix, însă nu mi-a specificat dacă să o aştept sau nu.

O mulţime de voci se aud de la capătul culoarului. Închid uşa în urma mea şi mă îndrept spre voci. O să îi întreb pe ei unde se află cantina, sigur ştiu.

Ajung la capătul holului iar vocile se aud din ce în ce mai tare. De fapt sunt strigăte.

—Ajunge! Gata, am terminat-o cu tine.

O voce de băiat strigă cu putere.

—Nu poţi să faci asta! Ştiu că tu ai fost în acea zi, te-am văzut şi dacă te desparţi de mine, ai încurcat-o rău de tot, spune o voce de fată piţigăiată.