Fiica Întunericului

Capitolul 3

Nemesis

Amuțesc, iar culoarea mi se scurge din obraji. Ce am făcut? De ce a trebuit să vin aici?

O să mor. Tipii ăștia dețin o întreagă clădire cu obiecte de pe piața neagră. Ce m-o mâncat pe mine să vin aici? Puteam să rămân la tomberoanele mele, alături de colegii mei de cameră, șobolanii.

Dar nu, Nemesis trebuia să își pună capăt zilelor venind aici. Adică, de ce nu?

-Cred că am greșit etajul. Dacă nu vă supărați, o să plec...

Și o să vă denunțe la poliție, adaugã Nimer.

-Stai așa, spune tipul brunet. Lau, fă-mi o favoare și nu o lăsa să plece, îi spune blondului.

-Vă rog, promit că nu voi spune nimic, doar lăsați-mă să plec, îi implor.

Hm, e prima dată când implor pe cineva în viața mea. Cred că există un început pentru toate.

Blondul, pe care se pare că îl cheama Lau sau ceva de genul, mă imobilizează.

-Așa, continuă brunetul. Eu sunt Caspian, iar el e Laurent. Tu cum te numești?

-Nemesis, șoptesc, cu capul aplecat.

-Zeița răzbunării... Drăguț, continuă gânditor.

-Poftim? spun cu jumătate de glas.

-Ah, nu știi? Nemesis este numele zeiței răzbunării, care pedepsea crimele.

Gândul îmi zboară la ziua în care împlinisem paisprezece ani. Se pare că toată lumea a auzit de Zeița Răzbunării, înafară de mine.

Se apropie de mine și se apleacă la nivelul feței mele, sprijinidu-și mâinile de genunghi.

Între fețele noastre erau acum doar câțiva centimentri. Inspir adând, iar parfumul său îmi umple plămânii, inundându-mi corpul. Parcă mi-ar fi intrat în vene și acum circulă peste tot.

-Pe mine cum ai de gând să mă pedepsești, Zeiță a Răzbunării?

Îmi întredeschid gura, dar cuvintele se pierd înainte să iasă.

-Nu voi face nimic, izbutesc să spun într-un final.

Deja simt cum culoarea reapare pe obrajii mei. Cel puțin nu poate vedea cum roșesc din cauza straturilor de praf ce mă acoperă.

-Serios? Și cum pot avea încredere în tine? Numai ce te-am întâlnit. Nu știu daca și mama ta îți spune să nu te apropii de străini.

Pentru o clipă îmi pierd răsuflarea.

-A murit, șoptesc, asta fiind tot ceea ce pot face.

El se îndepărtează și își trece o mână prin păr. Nu înțeleg de ce i-am spus asta. El e dușmanul, Nemesis. Nu e prietenul tău.

-Vezi, am descoperit ceva pe care îl avem în comun. Ar fi păcat să ne despărțim aici, când sunt atâtea lucuri pe care le putem afla unul despre altul.

-Nu cred că acesta e un lucru cu care să te mândrești. Sunt sigură că mama ta nu a fost ucisă de mâna unui nenorocit.

Simt cum un licăr de îndrăzneală se aprinde înăuntrul meu.

-De fapt, chiar a fost ucisă de un nenorocit, dacă te interesează, spune.

Blondul –Laurent- încă nu îmi dăduse drumul. Aș fi proastă dacă aș crede că o va face prea curând.

Fața lui Caspian se întunecă atunci când rostește cuvintele.

-Închide-o te rog în camera de oaspeți. Arată-i și baia de acolo. Nu vreau să îmi umple apartamentul de miros de șobolani.

-Da șefu!

Scrâncesc din dinți atunci când îmi targe brusc mâna spre camera în care voi sta ca prizioneră, se pare. O modaliate bună de ați începe ziua.

Hey! Bine v-am regãsit cu un nou capitol! A început școala azi =((. Noroc cã mâine e vineri și vine weekendul =)).

P.S. La media e Caspian.