O privesc și aștept să lovească, însă mă distrează teribil să îi intuiesc următoarea mișcare. Dar ea a învățat să își ascundă emoțiile și mă atacă fără avertisment.
O prind de umeri, sar pe o parte și ajung în spatele ei, o imobilizez dar mă surprinde cu picioarele și îmi prinde gâtul. Mă răsucesc și ajung deasupra ei și o țin în strânsoare între corpul meu și saltea. Amândoi stăm într-o poziție inconfortabilă dar nici eu, nici ea nu renunțăm la avantaj.
Pentru prima oară totuși, o privesc altfel...
Ochii ei au o strălucire aparte, nu am mai văzut-o până acum, parcă mă atrag spre ea, spre buzele ei pline care expiră un aer fierbinte.
Cedez.
Mă ridic și încerc să îi evit privirea.
-Data viitoare încearcă să nu mai analizezi următoarea mișcare. Deja o ai în minte, trebuie să îți lași instinctul să o scoată de acolo. Corpul tău se va mișca așa cum vrea el.
-Nu am făcut bine? întreabă cu ochii de căprioară rănită.
-Ba da... spun și arunc prosopul în coș. Dar te gândești prea mult la ceea ce vrei să faci. E suficient pentru azi, e târziu. Hai acasă...
-Uhm... Mă văd cu Cristian... Știi, nu am apucat să îți spun dar... plec de acasă. M-am decis. Cristian vine să mă ajute să îmi iau câteva lucruri...
Sunt deopotrivă rănit și uimit. De ce l-a ales pe el după tot ce a fost? De ce îl preferă pe el?
-Vrei să te ajut și eu? îmi ies cuvintele din gură dar nu știu de ce am spus asta.
-Uhm... Nu ai treabă? spune ea aproape șoptit.
-Ba da... Dar mă pot elibera. Și este mai bine să fim amândoi...
-Raul... de ce ești atât de rece cu fratele tău? mă șochează ea cu întrebarea.
-Ce...?
-Cu Cristian... Nu aveți o relație tocmai călduroasă... cum ar fi normal...
Zâmbesc și îmi amintesc că și mama mi-a pus aceeași întrebare cândva. Doar că ceea ce este între noi doi, va rămâne între noi doi.
-Ți se pare...
-Nu... Și el este la fel. De câte ori încerc să îl întreb despre tine, despre voi doi, evită discuția. Dar să știi, el ține mult la tine și la părerea ta. Simte că te dezamăgește prin tot ce face și se luptă să îți fie pe plac.
O privesc uimit.
-Uite, Maia. Orice ar fi, este între mine și fratele meu. Nu te băga...
Știu că sună cam dur ce îi spun acum, dar nu este treaba ei. Nu ar trebui să se bage între mine și fratele meu, deloc... nimeni... niciodată...
-Ok.. scuze... spuse ea lăsând privirea în jos.
-Hai... Te duc cu mașina. Ne vedem jos după ce ne schimbăm, ok?
-Bine...
Am plecat spre duș și am trecut să îmi anunț colegii că plec, rugându-i să preia programările mele. Chiar dacă fratele meu era implicat, nu îi puteam lăsa singuri. Nu știu ce fel de om este bărbatul ei, dar dacă se lăsa cu scandal, preferam să fiu acolo.
Fac un duș rapid și ies din sală. Maia este lângă mașină, mă așteaptă cuminte și privește spre apă. Pare pierdută în gânduri, dar unele frumoase, pentru că zâmbește. Mă apropii ușor de ea și îi ating cotul.
CITEȘTI
Pradă ușoară
RomanceRaul, un bărbat care nu vrea să mai iubească iar când o face în cele din urmă, o ia razna. Maia, o fată care a trăit abuzuri de nedescris din partea celui care trebuia să o iubească. Cristian, un frate care a greșit și care caută iertarea. Marius, u...