Pradă ușoară

9 - O fărâmă de conștiință...

-Șefu! bat la ușă cu forță.

-Da, Iordache...

-Pot să plec mai devreme, vă rog?

-Da... Dar stai așa... Voiam să mai vorbesc ceva cu tine.

-Da?

-Legat de misiune... Am aflat cine te-a împușcat... este deja în vizorul nostru.

-L-ați prins?

-Aproape... Este... fostul tău coleg de la Serviciul de operațiuni speciale...

-Marius? întreb uimit de tupeul nemernicului.

-Da... Îmi pare rău. Trebuia să fi făcut ceva atunci, să îl fi închis cumva.

-Nu aveați cum... Nu existau dovezi. Dar acum mă voi asigura că nu va mai scăpa. Trebuie să strângem cât mai multe, să ne asigurăm că va fi înfundat.

-Nu face ceva necugetat, Iordache, te rog. Lasă-ne să facem asta ca la carte, să ne asigurăm că nu mai scapă. Acum ești comandant, ai alte responsabilități, ai alte îndatoriri. Am nevoie de tine aici, nu prin comisii de la Interne...

-Nu fac prostii, șefule... Dar nici nu pot să stau cu mâinile în sân... Trebuie să fac ceva, orice! strig eu.

-Iordache! Facem cum spun eu, până atunci te abții, spune autoritar.

   M-am uitat și eu prin materialele strânse de colegii de la Interne și am rămas uimit. Omul ăsta era cu adevărat un monstru. Dar nu asta mi-a atras atenția, ci fotografiile copiilor săi. Am înlemnit.

Erau Miriam și Alex...

-Șefu!!! mă ridic furios de la birou.

-Ce e? Ce țipi așa?

-În fotografiile astea sunt copiii nemernicului?

-Da... De ce?

-Îi cunosc... I-am salvat dintr-o cabană care a ars...

-Stai așa... Aia de mi-ai povestit? Tu crezi că el a pus focul?

-Acum că mi-ați spus.... Încep să bănuiesc. Unde e soția sa? Mama copiilor.

Șeful se uită prin dosare.

-A murit acum un an, se pare într-un accident.

-Mi s-a spus că părinții copiilor erau în viață, amândoi...

-Poate că a mințit și a trimis pe altcineva acolo.

-Înseamnă că ne urmărește și știa că vom fi la munte, doar că a greșit cabana... Dumnezeule mare... Unde sunt copiii acum?

-Probabil acasă... cu el...

-Nu se poate așa ceva... am o presimțire legată de moartea nevestei lui...

-Și noi... Dar fără dovezi... Ce putem face?

-Ce fel de accident a avut?

-A intrat în parapetul de pe autostradă cu viteză... Poliția spune că avea aproape 180 la oră... A pierdut controlul mașinii, nu pot să cred că el era de față.

-Nu... Dar sigur are legătură cu moartea ei... cumva... Credeți-mă...

Nu pot lăsa lucrurile să se rezolve de la sine, așa că am primit acordul de a revedea dovezile morții acelei femei. Gândul că micuții locuiesc cu nemernicul ăla îmi dă fiori reci pe șira spinării. Cumva trebuie să îi iau din mâinile ăluia.

Delia... oare mă va putea ajuta din nou? Dacă o rog, de data asta eu... Îmi iau inima în dinți și o sun, spunându-i că vreau să trec pe la ea. A acceptat, cumva știa despre ce este vorba.