Pradă ușoară

18 - Moștenire pe două roți...

-Andrei Iordache?

-Prezent! răspunde tânărul brunet foarte hotărât.

Fetele chicotesc, vocea lui gravă le-a atras atenția de când l-au auzit la examenul oral. De atunci roiau în jurul lui ca muștele, mai ales că arăta cel mai bine din tot anul.

El în schimb nu le dădea atenție, iar dacă era vreuna mai tupeistă, avea grijă să o pună la locul ei.

Ziua de azi era scurtă, după facultate și după ce afla orarul, se întâlnea cu Cristian și cu mama lui, apoi vor merge la cimitir. Poate că asta era cea mai grea zi dintre toate zilele, dar trebuia să o facă, trebuia să fie prezent, de dragul lor.

Vru să iasă pe porțile facultății dar auzi un glas timid.

-Andrei?

El se întoarce să repereze imediat sursa, pentru că i s-a părut cel mai dulce sunet auzit vreodată.

-Da....? privi el întrebător la ființa minusculă din fața lui.

-Iartă-mă că te opresc din drum... Doar că... se fâstâci ea.

-Da, ce e...? zâmbi el impresionat de stângăcia fetei.

-Nu îmi pornește mașina... Nu știu ce are...

-Ia să vedem... spune el și se îndreaptă spre mașina fetei, aflată în parcarea campusului.

Se urcă la volan, dă o cheie și începe să râdă...

Fata îl privește uimită.

-Adelina...? Parcă? o privește el.

-Da...

-Îmi pare rău să te anunț dar mașina ta a secat...

-A... ce?

-A secat... nu are benzină...

Fata roșește brusc și chipul capătă o grimasă ciudată, uimire amestecată cu rușinea supremă. Se simțea atât de prost și de vinovată încât i-ar fi venit să intre în pământ.

-Hai că te duc eu... Unde trebuie să ajungi?

-La muncă... Lucrez la un bar de la Unirii...

-Ok... Hai că te duc eu și... știi ce, lasă-mi cheile mașinii... Vin mai târziu cu tata și te ajut, ca să ai cu ce ajunge și acasă! spune el hotărât.

Fata ar fi vrut să protesteze dar Andrei avea un mod foarte convingător de a spune lucrurile, așa că a abandonat. La urma urmei, chiar avea nevoie de ajutor...

Dar a rămas mută când a văzut cu ce se deplasa Andrei: un motor negru, imens, care i-a luat răsuflarea de cum l-a văzut.

Se opri o clipă în loc, speriată.

-Ce e? întrebă Andrei.

-Uhmm... Cu asta mergem...? întreabă tremurând.

-Da... Nu îți fie frică, mă descurc binișor... glumi el.

-Binișor...? scânci ea.

Andrei se întoarce să o privească dar rămase câteva secunde uimit de frumusețea ochilor ei. Era atât de naturală, de delicată, sinceră... era genul de fată pe care o admira.

-Nu te teme... spune el trăgând-o de braț. Ia să văd.... da, ești încălțată ok... Hai să îți pun casca! îi spune și încearcă să îi prindă coada în creștet ca să îi pună cagula.

Apoi i-a îndesat casca și i-a fixat-o.

-E ok? Ești bine?

-Da...