Pradă ușoară

11 - Răscruce (II)

Au trecut 7 luni de la accidentul care mi-a schimbat viața.

Între timp, Cătălin a fost și el la poliție și a dat declarații. Au fost interogați martori, au fost preluate probe, dovezi. Nu s-a rezolvat nimic.

Din fericire pentru mine, am fost eliberat de acuzații și lăsat în pace, chiar dacă aveam inima plină de durere. Nu am putut uita ce s-a întâmplat în noaptea aia. Nici nu aveam cum.

Nici adevăratul vinovat nu a fost găsit. Poliția nu reușise să dea de urma celui care a intrat cu mașina în Alin.

Eu am început să lucrez și la sală cu Sabin și la bar, cu Lia. M-am pus pe picioare destul de repede, aveam de gând să îmi iau un loc al meu, să nu mai stau cu părinții, care aveau oricum multe pe cap cu doi copii mai mici.

Lia mi-a promis că în weekend mergem să vedem un apartament în periferie, ca să își dea și ea cu părerea. Nicky a spus că ne duce cu mașina. Cumva, după nefericitul eveniment, fata asta și-a schimbat atitudinea față de mine. Iar eu față de ea, pentru că începea să îmi placă din ce în ce mai mult.

Cu cafelele aburinde în mâini, priveam toți trei ansamblul rezidențial, fără să spunem nimic.

-Deci... pentru început, arată bine, sparge Nicky tăcerea.

-Mda... pare foarte... serios...

-Chiar este... spune Nicky privind o mamă care se plimba cu copilul prin parc.

-Ești sigur că aici vrei să stai? întreabă Lia.

-Nu... Dar nu am altă idee... spun și pornesc spre intrare.

Ne întâlnim cu doamna de la agenția imobiliară și urcăm. Etajul 20. Minunat. Eu, cu frică de spații închise, să merg 20 de etaje cu liftul...

Lia râde înfundat și îi explică doamnei reacția mea. Tipa, panicată că poate pierde afacerea, încearcă să o dreagă, dar nu prea îi iese. Rezist și îmi spun că o să mă obișnuiesc la un moment dat.

Apartamentul e ok, oricum nu mă pricep să aleg. Are mobilă, deci din start am câștigat. Priveliștea dă spre un câmp. Doamna ne lasă jumătate de oră să ne consultăm și se retrage să arate un alt apartament altcuiva.

-Deci? întreabă Nicky punându-și brațele pe umerii mei.

-E bine.... Arată ok... Îmi place.

-Da? zâmbește ea.

-Da...

Din senin mă trezesc că mă sărută pe obraz afectuos. Eu roșesc până în vârful urechilor, mai ales că Lia chicotește.

-Ce a fost asta? întreb confuz după ce sora mea s-a dus în altă cameră.

-Ce să fie? spune Nicky zâmbind și alintându-se. E... ceva...

-Stai... ești cumva drăguță cu mine?

-Da...

-De ce? Până acum nu dădeai doi bani pe mine...

-Da, așa e... spune ea apropiindu-se. Nu dădeam, dar... ceva s-a schimbat.

-Ce?

-Nu știu... Îmi tot apari în gând...

Zâmbesc.

-Și tu mie...

O cuprind cu brațele deja lucrate de la sală, iar ea mă acceptă, își încolăcește mâinile după gâtul meu. Mă aplec și o sărut. La început timid, doar atingându-i buzele. Câteva secunde mai târziu, ne devoram, mai aveam puțin și ne aruncam pe canapea, eram în stare să ne iubim acolo de față cu Lia.