4 - Mintea se închină sufletului

271 31 3
                                    

Nu neg că sărutul mi-a plăcut. M-am gândit mult la ea și la ziua aceea, mai ales că până la final de martie nu am mai văzut-o.

Cristian m-a evitat și el o perioadă, așa că nu știam dacă planul meu mai este valabil sau nu.

O rază de speranță a apărut totuși când m-am trezit cu un telefon de la ea, târziu, aproape de miezul nopții.

-Maia... am crezut că m-ai uitat... răspund eu rânjind.

-Raul... spune ea cu o voce aproape sfârșită. E aici! M-a găsit! Ajută-mă, te rog... e la ușă, beat...Raul...

-Vin! îi spun coborând deja scările din fața blocului. Nu am ezitat, când i-am auzit glasul îngrozit am ieșit pe ușă pornind spre ea ca un nebun. Nu închide, rămâi cu mine în telefon!

-Da...

-Maia! Ascultă-mă! O să fie bine, respiră... Sunt alături de tine...

-Mi-e foarte teamă...

-Știu... Dar sunt lângă tine. Vin imediat!

Îl aud în telefon bătând în ușă și făcând scandal, dar știu că ușa era destul de puternică, nu o putea dărâma.

Tot drumul am fost calm, pentru ea, care trebuia să rămână la rândul ei stăpână pe situație. Am parcat mașina aiurea și am sărit direct la scara blocului, am intrat și am început să urc scările, nu aveam timp să aștept liftul. Am dat pe palier de curioși dar nimeni nu avea curaj să intervină. Când am ajuns la apartament am realizat de ce: omul era cât un munte. Dar nu m-a impresionat.

M-am apropiat și când m-a văzut a vrut să îmi spună ceva dar pumnul meu l-a izbit direct în față și l-a dezechilibrat. S-a dezmeticit rapid și s-a ridicat.

-Te omor! mi-a strigat el.

M-am ferit când a venit spre mine cu pumnii încleștați și a lovit peretele.

-Prietene, șterge-o de aici! Nu ai idee cât de mult îmi doresc să te pun la pământ, așa că nu mă provoca!

M-a privit cu o ură de nedescris, dar și-a dat seama că nu sunt chiar un papă lapte.

-O să mi-o plătești... Tu și curva nenorocită, o să mi-o plătiți!!!

-Dispari de aici sau chem poliția!

Mi-a zâmbit dar a plecat. A coborât pe scări înjurând iar eu am bătut la ușă.

-Maia, sunt Raul... Deschide-mi... Maia?

Ușa s-a deschis și Maia mi-a sărit direct în brațe; tremura toată și i-am strâns trupul firav cu putere.

-Gata... a plecat... îi spun mângâindu-i părul moale. Sunt aici, Maia. Nu îți va face rău...

Plângea în hohote și m-a cuprins de mijloc, vrând parcă să se ascundă de tot ce era în jur.

Am lăsat-o să se descarce și am rămas așa până când și-a potolit plânsul. O mângâiam în continuare pe cap și m-am oprit abia când mi-am dat seama că i-am sărutat creștetul, involuntar, tandru...

Am încercat să o îndepărtez dar și-a ridicat privirea spre mine.

-Ești mai ...bine? mă bâlbâi eu și înghit în sec.

-Da...

-Hai... ia câteva lucruri, plecăm de aici chiar în seara asta.

-Bine... dar nu am unde să merg...

-Am eu grijă de tine! îi spun și o las să își pregătească câteva lucruri.

Da, trebuie să am grijă de ea, dar cum să o las din nou la mama, când fratele meu e acolo. Dacă o duc la mine acasă... e mai sigur dar, oare nu va înțelege altceva? Mi-e teamă că va avea așteptări pe care nu i le pot îndeplini.

Pradă ușoarăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum