Pradă ușoară

3- Ascultă-mi inima...

Mirosul de fum se ridică în aer victorios. Porc, pui și vită - trei texturi care se zbat pe fierul încins pentru supremație.

Din bucătărie iese mama, toată numai zâmbete de când a venit Maia. Fratele meu gravitează în jurul ei, eu o urmăresc și îi întâlnesc de fiecare dată privirea. Parcă la fiecare gest pe care îl face Cristian, ea îmi cere mie aprobarea, dacă să îl accepte sau nu.

Zâmbesc din colțul meu și îi fac cu ochiul iar ea roșește.

Verii mei s-au pus la o partidă de fotbal, dar nu mă bag. Nu am chef să îmi dea vreunul la picioare și să mă trezesc olog câteva zile.  Mireluș e pedepsită, stă numai lângă mama.

Mătușile mele pregătesc legume și salate prin bucătărie iar unchii au încins dicuțiile despre politică.

-Cristian! strigă mama către fratele meu. Hai să mă ajuți cu vasele!

-Vin! răspunde el.

De când a cunoscut-o pe Maia s-a schimbat. Din băiatul rău, mereu pus pe harță, s-a transformat într-unul supus, docil, prietenos.

Maia a rămas singură și privește în telefon. Îmi fac curaj și pornesc spre ea. Mă opresc în picioare, în fața ei, privind-o intens.

-Mi-e foame... îi mârâi de deasupra ca un lup înfometat.

Ea ridică privirea spre mine și mă privește îmbujorată.

-Ce...? scâncește înghițind în sec.

-Mi-e foame... Ai idee când e gata grătarul?

-Uhm.... nu... Mă uit dacă vrei. ...

-Nu...

-Vrei să îți fac ceva repede?

Întrebarea ei mă ia prin surprindere.

-Ceva?

-Un sandviș...

-Da... mă trezesc răspunzând.

Se ridică și o urmez în bucătărie. O privesc cum se mișcă să îmi pregătească mie ceva, mândru. Zâmbesc. Sărăcuța e gata să îmi cadă în plasă...

Îmi întinde sandvișul și mă privește.

-Poftim! spune ea.

Îl iau și îi ating degetele reci dinadins. Tresare.

-Ți-e frig? întreb eu făcând pe neștiutorul.

-Nu... se forțează ea să zâmbească.

Mă apropii și mușcând din sandviș o cuprind cu cealaltă mână de umeri și o trag la pieptul meu. Deși uimită la început, îi simt mâna care se odihnește pe piept și capul care se lasă pe umărul meu. Am jucat dur dar am avut succes.

-E bun... Mulțumesc! îi spun savurând.

Cristian a intrat în bucătărie și mai că a scăpat vasele din mână când ne-a văzut îmbrățișați. Maia nu l-a văzut iar eu m-am prefăcut că nu îmi dau seama că e în ușă și îi îndes în guriță sendvișul. Ea mușcă și chicotește ca o copilă.

-Nu-i așa că și ție îți era foame?

-Da... dar nu voiam să îmi stric pofta de mâncare.

-Nu există așa ceva... Trebuie să mănânci când ți-e foame... Apoi doar completezi.

-Sfaturi de nutriție? râde ea.

-Nu... doar sfaturile mele și ale stomacului meu. Am o relație specială cu el și am învățat să îl ascult mereu.