Pradă ușoară

24 - Inima este ... trădătoare...

Inima este mai trădătoare decât orice și nu se dă înapoi de la nimic...

Asta am citit odată, iar acum trăiesc pe propria piele cuvintele astea. M-am atașat de Adelina foarte mult, vedeam în ea o fiică și am început să o antrenez fără ca Andrei sau altcineva să știe, așa cum i-am promis.

Este la fel ca Maia, învață repede, este dedicată și nu se dă înapoi de la nimic. Și îmi dau seama că poate o învăț ca într-o zi să se lupte cu fiul meu.

Maia a ucis un om pentru a mă salva pe mine, iar asta o urmărește ca un stigmat de atunci. Nu vreau asta pentru Adelina. Ea încă se poate salva... Dar cumva, eu am devenit dependent de nevoia ei de a fi apărată. Cristian are dreptate, am transformat totul în altă cruciadă.

-Te bagi? întreabă ea și mă aduce cu picioarele pe pământ.

-Măi fetiță... Crezi că eu mai sunt în stare să concurez? Am o vârstă...

-Off... Nu înțelegi. Ar fi fun... lasă ea un botic de rățușcă.

-Adelina, nu te mai alinta. Hai! Trei seturi de abdomene....

-Ah! Mă omori... s-a bosumflat ea.

-Treci la treabă, nu te mai plânge! îi spun autoritar.

Mă trezesc că o privesc admirativ, fata asta are o tenacitate și un curaj care mă impresionează. Cumva, îmi alină durerea din suflet. Mi-e teamă să o mai întreb dacă Andrei a mai atins-o sau nu. Nu aș suporta adevărul.

Adelina se oprește și își atinge abdomenul.

-Ce e? mă aplec spre ea.

-Uhm... Nimic, am simțit o durere aici...

Ating locul și ea se strânge de durere.

-Au...

-Adelina... Uhm.... Te-ai lovit? Te-ai forțat?

-Nu... e prima oară când simt asta.

-Hai... ridică-te. Am terminat pe ziua de azi... Sus! o ridic de brațe.

Ea sare și ajunge în fața mea zâmbind.

-Ce e? întreb curios.

-Ești sweet...

Roșesc brusc.

-Adelina, termină.... nu e deloc potrivită remarca. Uiți cine sunt. Am stabilit limite, respectă-le altfel nu te mai antrenez.

Ea își pune mâinile pe pieptul meu dar eu i le prind înainte să mai facă vreo mișcare.

-Tot ca pe un copil mă vezi...

-Asta ești... Nu confunda lucrurile, te ajut dar nu vreau să sari calul...

-Raul... Crezi că sunt frumoasă?

-Ce întrebare e asta?

-O simplă întrebare....

Oftez.

-Ești... Ești foarte frumoasă, Adelina. Andrei... e un bărbat norocos...

-Da... lasă ea privirea în jos. Ai putea iubi pe cineva ca mine?

-Iubesc pe cineva ca tine, fetiță. Este soția mea...

Adelina se desprinde și pleacă supărată spre vestiar. Eu decid să sar peste duș și fug acasă, cu siguranță nu sunt în siguranță în preajma ei.

Prima care îmi iese în cale este Maia, pe care o acopăr cu săruturi și cu atingeri pofticioase. Recunosc că Adelina m-a răscolit, dar în soția mea găsesc cel mai erotic partener pentru ce am eu acum în cap.