Intru într-o sală unde se aflau dosarele cu pacienții internați în spital. Pe prima fișa se afla Jungkook. Salonul 7 etajul 3.
Mă grăbesc să ajung acolo unde mă ciocnesc, întâmplător de un cadru medical.
-Îmi cer scu-
-Taehyung??
-Poftim?
Îmi ridic privirea din pământ și o văd pe mama.
-Cine? Eu sunt Dr. Baek Hyeon! Mă confundați!
-Darr..., acesta îmi ferește șuvițele de păr care îmi acopereau ochii.
Îmi trag capul brusc ca aceasta să nu mă observe sau să nu mă recunoască.
Plec fără nici un răspuns sau vreo explicație.
Într-un final ajung la salonul 7 unde deschid ușa și îl observ pe Jungkook pe patul de spital.
-Jungkook!! Sunt eu, Taehyung! Trezește te, te rog!
-Huh, ce e cu gălăgia asta?!? ,se ridică acesta în șezut și strigă.
-Ești bine? Te simți ok? Totul a fost bine? Te rog, răspunde mi!
-Nu-mi plac întrebările. Așa că poți să pleci, incercam să mă odihnesc!
-Dar, Jungkook, ce ți se întâmplă? Nu mă recunoști?
-Nu, nu te-am văzut în viața mea, nu te cunosc, și ar fii bine să pleci. , îmi spune toate astea după ce se învârte cu spatele la mine culcat pe patul de spital.
-Eu-Eu
Se aude ușa scârțâind. Intră o doamnă care mă întreabă ce caut acolo și cine sunt.
-Sunt Baek-
-Ayoo, îmi cer scuze!,aceasta face o plecăciune. Era să nu vă mai recunosc domnule Doctor. Am să părăsesc salonul cât de curând dacă vă deranjez.
-Nu, nu e necesar. Dar te rog, ce s-a întâmplat cu acest pacient?
-Acesta a leșinat, din cauza impactului și-a pierdut memoria. Când o să-și revină trebuie să plece. Încă nu am primit vești din partea familiei lui, așa că nu putem să îl mai ținem multă vreme prin spital.
Fac ochii mari și îi răspund dând din cap afirmativ.
Trebuie să îl scot pe Jungkook de aici cat de curând.
După două zile...
Cu mâinile la spate mă îndreptam spre salonul lui Jungkook.
Dau iar de aceiași doamnă care îmi iese în cale.
-Bună dimineața Domnule Doctor! Cum sunteți astăzi? ,mă aplec și îi zâmbesc politicos.
-Bună dimineața, sunt bine. ,mimez un zâmbet.
Intru în salon și îl observ pe Jungkook care stătea în șezut pe patul de spital.
-Bună dimineața! Cum ești astăzi? Sper că ești bine.
-Bună dimineața! Mda, sunt bine, ce pot să spun.
-Când o să-ți revii, o să mergem împreună acasă. Nu îți face griji!
-Eu și cu tine? Nu prea cred că avem vreo treabă unul cu altul. Înțeleg că îți este milă dar nici chiar așa!
-Nu,te rog, nu e vorba despre asta! Cum să-ți spun, eu sunt un prieten vechi, tu ți-ai pierdut memoria și acum e posibil să nu mă mai cunoști.
-Și chiar vrei să te cred?
-Te rog să mă crezi, ai încredere!, îi mângâi ușor mâna.
-Bine. ,îmi spune acesta după ce îmi zâmbește cu colțul gurii.
-Promite-mi că ești un prieten vechi, de care probabil nu-mi aduc aminte., îmi spune asta în timp ce îmi zâmbește.
-Promit!
