După un an de căsnicie armonioasă în care Sebastian își trăise viața ca pe un vis frumos ce îl făcuse să atingă cele mai înalte culmi ale fericirii, începe acum să își schimbe atitudinea față de soțul său, Jimin, ce nu îi mai inspira la fel de multă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
PERSPECTIVA LUI SEBASTIAN:
"Serios acum! De ce tremuri?" Întreabă soțul meu retoric când nici nu încăpea îndoială că știa motivul."Te temi de mine, ursuleț?" Clatin ușor de sus în jos din cap, căci dacă nu îi dădeam răspuns, categoric avea să se înfurie mai rău și sincer îmi displăcea ideea.
Mă conduce până la ușa dormitorului nostru, făcându-mi semn să intru, eu urmându-i cerința. "Bietul de tine!" Îmi vorbește cu ironie și mă trage la pieptul său."Dar crede-mă, ai motive să îți fie teamă!" Îmi șoptește la ureche și îmi linge ușor lobul acesteia."O să revin, și dacă ții la hainele alea, ar fi bine să te dezbraci până atunci", mă îndeamnă și iese din încăpere.
Dar eu aveam alte planuri. Trebuia să scap cumva din harababura asta înainte ca lucrurile să o ia razna. Din casă nu puteam ieși. Dacă încercam să mă strecor afară, cel mai probabil aș fi dat nas în nas cu el pe hol.
Mă plimb cu disperare din stânga în dreapta camerei, încercând să întocmesc un plan, când din senin îmi vine o idee. Una chiar strălucită. Pun mâna pe cheia din încuietoare și mă pregătesc să o răsucesc pentru a bloca intrarea, doar că, din nefericire, am gândit-o prea târziu. Jimin s-a întors deja și își pune piciorul în pragul ușii înainte ca eu să apuc să o trântesc de perete, bărbatul băgând de seamă intenția mea. "Ce voiai să faci?" Mă ceartă, vocea-i apăsată trădându-i supărarea. Îmi las capul în pământ. "Nici nu îți poți închipuii cât de mult m-ai supărat acum!" Continuă și îmi ridică bărbia cu două degete pentru a mă privi în ochi. Privirea îmi coboară însă de la chipul său dezamăgit, la obiectele ce le ținea în mână, iar în momentul următor simt un nod în gât. Un bici și o pereche de cătușe. "După ce că ai făcut niște prostii majore, nici măcar să le admiți și să îți accepți pedeapsa nu știi", mă ceartă, eu făcându-mă mic sub privirea sa intimidantă."Și să nu crezi că nu am habar de faptul că m-ai denunțat la poliție. Am aflat totul", continuă, eu rămânând mască.
"C-cum ai...?" Îndrăznesc să îi cer răspuns. "Am metodele mele", mă întrerupe. "Dezbracă-te! În momentul ăsta! Trebuia să o fi făcut deja, dar tu ai fost preocupat să încerci să încui ușa". Îmi era tare frică de ce va urma, dar fără să mai scot vreo vorbă, cu mâinile tremurânde, încep să îmi dau obiectele vestimentare jos unul câte unul. Când ajung însă la lenjerie, mă oprește: "Stai așa! Onoarea asta mi se cuvine mie", zice și lasă pe marginea patului lucrurile ce le adusese cu el, înlăturându-mi el lenjeria intimă. Mă analizează cu o privire perversă, lucru ce mă intimidează numaidecât. "Pune-ți mâinile la spate!" Comandă, tonul său sever trimițându-mi furnicături prin tot corpul.
Mă încătușează și mă trântește în pat cu fața în așternuturi și cu fundul în sus, eu strângându-mi ochii. Îl văd că ia biciul în mâna și se apropie de mine, moment în care îmi înfig fața în pernă, pregătindu-mă moral pentru ce o să urmeze.
