Șoimul Negru: 𝙫𝙤𝙡𝙪𝙢𝙪𝙡 𝙄

»--18.σρε૨αțเµɳε ∂ε รαℓѵα૨ε--▹

PERSPECTIVA LUI JIMIN:

  Împietrisem cu telefonul în mână, dar mă mobilizez și formez numărul de telefon al comisarului. Nu voiam să îl sun pe cel de la servici, ci pe cel personal, pentru a evita posibilitatea de a îmi răspunde altcineva în locul său. Introduc și ultima cifră din număr și apelez. Duc telefonul la ureche, iar în mai puțin de 3 secunde aud vocea persoanei pe care sincer în ultima vreme încercasem să o evit cât mai mult posibil. Și totuși iată-mă acum, căutându-l de bună voie, fiind pe puctul de a îl implora să mă ajute.
"Alo?" Răspunde degajat, pe un ton indulgent, dar eu deja regretam că îl sunasem. Îmi venea să îi închid în nas chiar în acel moment, dar trebuia să mă abțin. Trebuia să îi vorbesc. Pentru Sebastian. Nici măcar nu știam cum să încep subiectul sau ce ar fi trebuit să îi spun. Nu voiam să par prea vulnerabil."Alo? Cine e?" Mă dezmeticește glasul bărbatului ce vorbea acum cu ceva mai multă seriozitate.
"Sunt eu. Jimin. Am nevoie de ajutorul tău", spun încet în cele din urmă, așteptându-mă ca acum să mă ia peste picior și să se bucure că în sfârșit am ajuns la mâna sa. Dar nu o face. Sau cel puțin nu arată acest lucru.
"Ce este, Jimin?"
"E vorba de Sebastian".
*Tăcere*
"M-a sunat de la penitenciar și spunea ceva cum că a auzit doi indivizi vorbind despre detonarea unei bombe. Vor să arunce în aer închisoarea", continui povestea și aștept cu sufletul la grură răspunsul ce avea să vină din partea sa. Speram din suflet să mă creadă și să accepte să mă ajute.
"Poftim?" Întreabă confuz.
"Exact ce ai auzit. Problema e că mai avem doar vreo 40 de minute să îi scoatem de acolo. Bomba e deja setată".
"Jimin. O să fiu sincer cu tine. Uite cum stau lucrurile. Nu am strop de încredere în tine, bine?" Mă asigură, deși eram deja conștient de asta.
"Știu. Chiar știu, pe cuvânt. Dar povestea e complet diferită față de cum o percepi tu, sau toți ceilalți în general", zic apoi trec câteva clipe în care nimeni nu scoate vreun sunet."Te rog...", adaug cu tragere de inimă într-un final.
"Prea bine. Sunt dispus să facem un armistițiu temporar, dar dacă asta e cumva o manevră și încerci să faci ceva iresponsabil, ai cuvântul meu că nu o să mai am nevoie de nici măcar o dovadă ca să te fac să înfunzi pușcăria!" Îmi vorbește cu asprime și știam că avea să se țină de cuvânt.
"Poți avea încredere", îmi dau și eu cuvântul.
"Bun. Păi dacă e așa cum spui, ar cam trebui să ne grăbim. Vino la secție. Luăm de aici lucruri ce ne-ar putea fi de folos și după o să plecăm. Repet. Ar fi bine să nu fie totul doar o scorneală, Jimin. Sau să îți zic Black Falcon?"
Înlemnesc pentru o clipă. Simt cum un val de emoție mă cuprinde, dar îmi revin imediat în fire.
"Mi-am dat cuvântul, Joon. Și prefer Jimin. Ne vedem acolo", răspund cu o oarecare sensibilitate în voce și închid rapid apelul. Trag adânc aer în piept și îmi iau un moment pentru a analiza gravitatea situației. Pun de grabă geaca pe mine fără a mai pierde timpul și plec la secție.

PERSPECTIVA LUI NAMJOON:

"Mi-a cerut să îl ajut. Dubios. Nu puteau fi decât două variante. Ori a inventat totul ca să profite de pe urma ajutorului meu pentru a-l ajuta pe Sebastian să evadeze, ori chiar e adevărat ce a spus.
Iar dacă chiar e adevărat ce a spus, mă bucur al dracului de mult că în sfârșit îl am la degetul mic", gândesc și zâmbesc cu mândrie.
"Cine era?" Mă întreabă Ely, scoțându-mă din gânduri.
"Jimin. Mi-a cerut să îl ajut".
"Are probleme?"
"El nu. Sebastian are".
"Seby? Ce a pățit?" Izbucnește iubita mea îngrijorată.
"Liniștește-te. E posibil ca Jimin să fi mințit. Îți explic mai târziu. Până atunci du-te și adună un echipaj care să ne însoțească la închisoare".
"La închisoare? De ce mergem acolo?" Întreabă ea nemaiînțelegând nimic.
"Ți-am mai zis, îți explic mai târziu. Deocamdată, cert e că fie că Jimin a mințit sau nu, avem nevoie de întăriri. Și trebuie să ne mișcăm rapid".
"Oo, o, pot să îmi iau șocul electric? Poate o să avem nevoie de el", spune ea cu entuziasm.
"Ely, termină cu aiurelile! Ți-am zis să te grăbești și să aduni un echipaj! Și nu am zis că poți veni și tu", spun puțin poate cam prea dur.
"D-dar, de ce?" Întreabă necăjită.
Suspin.
"Îmi cer scuze, dar e o misiune serioasă", încerc să îi explic.
"Adică eu sunt neserioasă?"
"Nu, nu, nu", mă agit și flutur din mâini. Poate că mă exprimasem puțin greșit. Nu voiam să creadă că o subestimez, ci doream să rămână aici doar pentru a fi mai în siguranță."Uite, Ely, iubito, ai antrenament și..."
"Nu începe cu asta, Namjoon! Pe alți colegi de-ai mei i-ai luat în misiuni în timpul programului de antrenament! Pentru ce să mă antrenez dacă nu particip niciodată la ceva serios?!"
"Iubire, calmează-te, te rog! Sunt în criză de timp".
"Nu îmi pasă!" Țipă la mine.
"Viața lui Sebastian ar putea fi în pericol! Acum îți pasă?!" Îi reproșez.
"P-poftim?" Glasul fetei piere brusc.
"Ce se petrece?" Mă imploră parcă să îi zic odată toată povestea.
Dar când să îi răspund mă întrerupe Jimin, care intră val-vârtej pe ușă, trântind-o neintenționat de perete, tabloul meu cu crabi prăbușindu-se pentru a doua oară la pământ.
"Am venit cât de rapid am putut", spune blondul gâfâind și având fața puțin roșie de la alergat, cel mai probabil.
"Frateee! Tocmai ce am cumpărat rama aia! Era nou-nouță!" Mă înfurii și nu ezit să-i zic vreo două.
"Lasă că îți facem rost de alta mai târziu", promite.
"Cam rapid ai ajuns, apropo", devin eu bănuitor. "Se vede că ai antrenament. Spune-mi, tot așa alergi și noaptea când dai spargeri? Sau când faci crime?" Îl iau la rost, ridicându-mi în sfârșit  privirea de la tablou și încercând să rămân calm și să mă concentrez la caz. Încercam să îl presez pe Jimin cu întrebări în speranța că mai devreme sau mai târziu avea să îmi replicheze ceva care să-l dea de gol.
"La dracu', Namjoon! Nu avem timp de pierdut cu teoriile tale stupide! Putem merge? Sunteți gata?" Întreabă și se uită ba la mine, ba la Elya, care în continuare era pe lângă subiect.
"O, nu. Elya nu va veni cu noi", îi dau de știut.
"Bine, bine, dar ne putem grăbi? Mai avem doar vreo 27 de minute la dispoziție", anunță panicat, verificându-și ceasul de la încheietură.
"27 de minute până ce? De ce nu îmi spune nimeni ce se întâmplă? Jimin! Ce aveți de gând?" Își pierde Elya cu totul răbdarea și se uită la bărbat cu ochi mari, sperând ca măcar blondul să îi dea răspunsurile pe care le aștepta de minute bune.
"Cineva a pus o bombă în închisoarea la care a fost repartizat Sebastian. Mai avem 27, nu, acum 26 de minute să îi prevenim pe toți cei de acolo și să îi evacuăm, altfel, ei bine, vor fi aruncați în aer".
"Nu! Nu se poate!" Exclamă fata îngrozită.
"Hai, Jimin, să mergem!" Îi spun blondului și înaintăm către ieșire.
"Așteptați! Vin și eu!" Intervine Elya alergând în urma noastră.
"NU! Tu nu mergi nicăieri! Nu mă face să mai pierd timpul cu discuția asta, Elya!" Mă scoate din nou din sărite."Credeam că am clarificat deja situația. Tu o să rămâi la antrenament!"
"De ce nu pot veni și eu? E vorba de Sebastain până la urmă, iar el îmi e prie..."
"NU POȚI VENI PENTRU CĂ E PREA RISCANT!" O întrerup.
"ȘI PÂNĂ LA URMĂ CE NU E RISCANT LA JOBUL ĂSTA? Joon, dacă nu mă lași să iau parte la misiuni, nu o să progresez niciodată!" Se mâniază la culme și ni se bagă brusc în față, ieșind înaintea mea și a lui Jimin pe ușă. În trecere mă lovește intenționat în umăr și continuă să înainteze spre curte, unde avea să se țină ora de antrenament.
"Dumnezeule, ce încăpățânată e!" Bolborosec și ies și eu cu Jimin în urma fetei.
"Se vede că nu ați mai făcut-o de mult", îmi șoptește Jimin.
"Ce să facem?" Mă uit oarecum jenat la fostul meu amic, prefăcându-mă că nu am habar ce vrea să insinueze.
"Ei, haide! Știi bine la ce mă refer", îmi face cu ochiul și mă împunge cu cotul în umăr rânjind distrat.
"Hai, mișcă-te odată, perversule!" Schimb subiectul și îl lovesc amicește peste cap, după care o luăm din loc.

Adun repejor un echipaj de polițiști, iau câteva arme care să ne fie la îndemână și nu în ultimul rând decid să îmi vâr în buzunar și o pereche de cătușe.
"La ce îți trebuie alea?", îmi cere Jimin răspuns când vede că decid să iau cătușele la mine.
"Provizoriu", îi răspund, deși în gândul meu știam exact ce urma să fac cu ele.
"Oh, Jimin. Am impresia că ai uitat deja că ăsta e doar un armistițiu temporar. De cum încheiem misiunea, nu îmi mai scapi!" Mă bucur în sinea mea. Era ocazia perfectă să îl arestez și nu aveam să îl las să îmi scape printre degete și de această dată.

                                 •   

Eram gata de plecare. Două mașini de poliție, adică 6 ofițeri, pe lângă care și eu și Jimin. Mă pregătesc să urc la volanul vehiculului meu, când, din senin, dau de o imagine ce mă determină să-mi ies din fire. Simt un val de căldură acaparându-mi corpul și automat îmi încleștez pumnii de furie. Bineînțeles că era vorba de Elya care avea acum chef de jocuri imature cu care să îmi testeze răbdarea. Și bravo ei, reușise din plin să mă atragă în plasă.
Da, era la antrenament așa cum îi cerusem, dar stătea lângă nesuferitul de Ervin, care încă îi făcea ochi dulci iubitei mele. Fata își plimbă mâna prin părul tipului și pare că îi șoptește acum ceva la ureche.
"Gata, până aici!" Îmi pierd și ultimul strop de răbdare."Picătura asta a umplut paharul!" Mă duc și o prind de încheietura mâinii și o trag după mine pâna la mașină sub privirile confuze ale colegilor săi.
"Auu, Joon, ce faci? Mă doare mâna!" Se văicărește.
"Urcă în mașină!" Îi cer aspru.
"De ce ? Parcă nu voiai să mă iei în misiune".
"Nu mai pune întrebări! Doar intră odată în mașină!"
"Bine, bine!" Spune chinuindu-se să se arate supărată, deși știam că în adâncul sufletului ei era extrem de împlinită. Reușise să mă facă să o iau cu noi. Asta plănuise încă de la început. În plus, nu prea își putea controla zâmbetul ăla drăcesc de pe chip care îi dădea de gol strategia.