Șoimul Negru: 𝙫𝙤𝙡𝙪𝙢𝙪𝙡 𝙄

»--16.เɳтε૨σɠαтσ૨เµ--▹

PERSPECTIVA ELYEI:

"POFTIM?! Dar e absurd! Sebastian nu a ucis pe nimeni! Și nu a furat nimic toată viața lui! Cu excepția inimii lui Jimin, desigur! Joonie, te rog! E prietenul meu! Îl cunosc bine! Nu ar face astfel de lucruri!" Încerc cu disperare să îi iau apărarea lui Seby, care era evident că se declara acum vinovat ca un nătâng ce e, doar pentru a-l proteja pe Jimin.

Ne aflam în camera de interogatoriu, prezent fiind și așa-zisul nostru infractor desigur, care nu făcea nimic altceva decât să continue să mintă cu nepricepere. Pe bune? Cine ar fi putut crede ce zice?!

"Despre ce fel de marfă e vorba, Sebastian?" Îl întreabă iubitul meu pe băiat.
"Joon, doar lasă-l te rog să plece. E nevinovat!"
"Ely, lasă-mă! Vreau să vorbim doar."
"Dar e absurd! Uită-te la el! Are față de infractor?" Protestez smiorcăindu-mă.
"Elya, te rog să mă lași să îmi fac treaba!" Insistă iubitul meu pe un ton iritat, eu șuierând deranjată.

PERSPECTIVA LUI SEBASTIAN:

"Revenim. Deci despre ce fel de marfă e vorba, Sebastian?" Mă întreabă iar Namjoon, luând valiza în care se afla marfa cu pricina, iar mai apoi deschizând-o.
"Despre cea din servietă", spun încet și o indic cu privirea, dar știam că nu acesta era genul de răspuns pe care îl voia din partea mea.
"Asta știu și eu. Vreau să îmi spui ce drog e mai exact".
Înghit în sec. Uitasem complet, deși la un moment dat știam acest amănunt. Palmele încep să îmi transpire din cauza presiunii. Nu îmi puteam aminti. Și dacă nici măcar nu știam denumirea drogului din servietă, cum era posibil să mă creadă vinovat?
"E...heroină", zic singura denumire de drog ce îmi trece prin minte în acel moment.
Bărbatul ia acum un cuțit pe care îl înfige în ambalajul substanței cu pricina. După ce reușește să îl desfacă, ia putin pe vârful degetului și il duce pe limbă pentru a îl testa.
"Cocaină", deduce imediat după aceea.
"E clar că nu el e cel pe care îl căutăm. Nici măcar nu știe despre ce drog e vorba", se face glasul Elyei din nou auzit, ea încercând cu disperare să mă scoată din belele.
Îmi părea sincer rău pentru tot stresul ce i-l puneam acum pe umeri prietenei mele, însă nu aveam încotro. Namjoon ignoră complet afirmația fetei și îmi adresează următoarea întrebare.
"Pentru cine lucrezi?" Continuă interogatoriul frecându-și degetul mare de cel arătător pentru a risipi praful de cocaină și începe să se plimbe de jur împrejurul scaunului pe care mă aflam."Știu că te-am mai întrebat asta, dar ai evitat să îmi dai răspuns", continuă să îmi vorbească, eu simțind că se oprește în spatele meu. De fapt era așa aproape de mine că îi simțeam respirația în ceafă. Încerca cu vârf și îndesat să mă intimideze și astfel să scoată de la mine tot adevărul.
Eram complet nepregătit de discuția ăsta. Sunam atât de ridicol! Nu știam ce minciuni mai puteam aduce. Nu sunau deloc credibile.
"Nu pot să spun".
"Ești sigur? Ți-am mai zis. Așa îți prelungești pedeapsa doar".
"Nu dă un nume pentru că nu știe unul! Nu lucrează pentru nimeni, Namjoon!" Sparge Elya un lung moment de tăcere profundă ce să lăsase între mine și comisar."Băieți, haideți să încheiem odată toată aiureala asta, vă rog! Joon...", începe ea din nou parcă implorându-l din priviri pe partenerul său să mă descătușeze și să mă lase să plec.
Dar bărbatul mă privește sfredelitor cu ochi săi reci, întunecați, punând apoi mână pe stația sa comunicantă pe care o ținea în buzunarul cămășii, la piept. Spre marea mea surprindere, câteva clipe după aceea, cheamă un ofițer, căruia îi cere să mă transporte la penitenciar. Era oare posibil să îl fi convins cu scorneala asta ieftină? Chiar credea că eu sunt făptașul?

Elya își iese complet din fire acum, venind și prinzându-mă de haine, implorându-mă să spun adevărul. Dar nu aveam să îi fac pe plac. Fetei i se formează lacrimi în ochi și mă apucă strâns în brațe.
"Nu tu ai făcut-o! Știu că nu tu ai fost!" Rasună glasul său dezamăgit între pereții încăperii.
Regretam să o văd așa din pricina mea, însă deja am decis ce am de făcut. Namjoon vine și o trage fără pic de compasiune de lângă mine, lăsând-o să plângă în continuare la el în brațe. Câteva momente mai târziu, un alt polițist vine să mă ia din camera de interogatoriu. Era cel pe care îl sunase Joon adineauri, bănuiam.
Mă pune să mă ridic în picioare, eu conformându-mă. Mă apucă apoi brutal de braț și mă conduce spre ieșire.

PERSPECTIVA ELYEI:

"De ce ai făcut asta?" Zic năvălind asupra lui Joon, după ce îmi șterg lacrimile de pe obraji. "Nu el e Black Falcon!" Șoptesc în timp ce mă smiorcăi ca un copil la el în brațe.
"Știu. Am și dovezi care arată că nu e el. Nu mai plânge, iubito! Am făcut asta cu un scop. O să îl eliberez curând, promit!"
Mijesc larg ochii la auzul replicii sale și mă uit în sus la el, datorită înalțimii generoase dintre noi. Eram într-o stare de confuzie totală, îmbinată totuși și cu un strop de speranță. Dacă știa că nu e el, de ce dăduse ordin să fie arestat?
"Vrei răspunsuri, bănuiesc. Am dreptate?" Ghicește el cu ușurință și îmi arată un mic zâmbet.
Dau afirmativ din cap și aștept să mă lămurească.
"Sebastian nu poate fi Black Falcon pentru că atunci când mafiotul a dat impresia că s-a aruncat de pe pod, Seby era și el de față. Elias a fost martor atunci. Mi-a povestit aspectul ăsta. Mai mulți polițiști au fot martori de fapt. Sebastian nu putea să fie două persoane în același timp".
"Ai dreptate! Eu i-am comunicat de fapt lui Seby atunci că Jimin e urmărit de o mașină de poliție. Dar e ciudat. Până în prezent Sebastian voia ca soțul lui să fie arestat. Ce l-o fi determinat să se răzgândească?"
"Poate doar s-au împăcat. Jimin o fi reușit să îl corupă și să îl tragă de partea lui", presupune Namjoon, luând loc pe scaun și trăgându-mă și pe mine la el în poală. "Ca să nu mai vorbim de interogatoriul de mai devreme, care iarăși e o dovadă destul de evidentă că prietenul nostru e total pe lângă toată treaba asta".
"Dar Joonie, cât timp ai de gând să îl ții după gratii?" Întreb cu glas îngrijorat după un răstimp, bărbatul jucându-se cu părul meu.
"Până spune adevărul".
"Poftim?! D-dar...poate dura o veșnicie!"
"Hmm...Chiar crezi?" Întreabă îndoielnic și îmi cuprinde obrajii, încercând să mă liniștească."Ely, când va vedea condițiile la care va fi supus, o să verse tot adevărul cap-coadă, crede-mă!"
"Mh,...bine...", spun cam nesigură."Dar dacă îndură? Dacă stă acolo pentru Jimin?"
"Atunci va funcționa procedura inversă. Jimin va veni să se predea. Nu va suporta să îl știe pe soțul lui după gratii, când el e de fapt vinovat. Nu or să reziste mult. O să vezi. Vor spune adevărul".
Dau afirmativ din cap sperând ca planul să funcționeze.
"Cred că ai dreptate!" Și chiar speram să fie așa, deși conștientizam că oricare dintre cele două variante aveau să fie greu de îndurat pentru Sebastian. Fie că avea să rămână chiar el la inchisoare, fie Jimin. Deși cea de-a doua poate că ar fi fost chiar mai greu de acceptat pentru prietenul meu.
"Iar acum, domnișoară, ar fi bine să mergi la antrenament. Îți amintesc că peste câteva zile ai un examen important de dat".
Astăzi trebuia să exersez procedeul de dezactivare al unei bombe în cazul în care aveam să întâmpin așa ceva în misiuni. Dar această probă o susțineam și la examen. Și Doamne, cât o mai detestam! Mereu încurcam firele. Niciodată nu puteam reține care din ele amortizează explozivul.
"Offf, ce urăsc proba asta!!" Mă smiorcăi.
"Tu le urăști pe toate, dacă e să fim sinceri", mă cicălește iubitul meu."Ți-am explicat de sute de ori. Trebuie să tai firul galben".
"Da, da...", zic plictisită."M-am săturat de atâta practică! Vreau misiuni adevărate!" Mă revolt.
"Stai liniștită! După ce îți dai examenul, și mai ales dacă îl și treci, o să fi în mod oficial polițistă și o să mergi în misiuni până o să te saturi", promite.
"Cum adică ,,dacă" trec examenul? Te îndoiești de abilitățile mele mirobolante de polițistă?" Spun indignată.
"Nu mă îndoiesc de tine, doar că ar fi cazul să mai și înveți câte ceva ținând cont de faptul că ți-a mai rămas foarte puțin timp la dispoziție".
Strâmb din nas. Nu îmi plăcea cum sună, deși avea dreptate. Timpul era limitat. Îi ofer o ultimă îmbrățișare și plec posomorâtă la antrenament, gândul zburându-mi numai la cum avea prietenul meu să rabde calvarul din penitenciar.