După un an de căsnicie armonioasă în care Sebastian își trăise viața ca pe un vis frumos ce îl făcuse să atingă cele mai înalte culmi ale fericirii, începe acum să își schimbe atitudinea față de soțul său, Jimin, ce nu îi mai inspira la fel de multă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
PERSPECTIVA LUI JIMIN:
"Î-îmi p-pare rău! Nu intenționam să te rănesc!" Bâiguie cu voce plânsă în timp ce eu scâncesc din cauza dureri de la umăr, provocată de glonț. Îi smulg băiatului arma dintre degete pentru a evita o posibilă altă catastrofă. Numai asta mai lipsea. "În viața ta să nu te mai atingi de așa ceva!" Îl cert pe un ton poate puțin prea sever în timp ce îi indic arma."Ăsta", accentuez,"nu e un obiect cu care să te joci! Ne-am înțeles?" Șatenul își clatină capul de sus în jos în semn că așa o să facă. Speram totuși să se țină de cuvânt.
Îl iau de braț și îl trântesc supărat în pat, legându-l din nou. "Chiar am apăsat pe trăgaci în mod involuntar. N-am vrut, te rog...", începe iarăși să se smiorcăie. "Tu niciodată nu ai vrut, nu?! Ai fost la un pas de a mă otrăvi. Ai zis că nu ai vrut. Acum mă împuști. Îmi zici că nu ai vrut. Atunci spune-mi ce vrei de fapt, hm? CE VREI?!" "T-te implor,...e-eu...", se bâlbâie încercând să se scuze, ochii fiindu-i împânziți de lacrimi. "Te-am întrebat ce vrei!" Repet, totuși pe un ton nițel mai blajin de această dată, încercând să îmi stăpânesc furia, să nu o las să mă controleze. Îmi uram slăbiciunea pentru el. Băiatul ăsta era punctul meu sensibil. Unicul punct sensibil pe care îl aveam. "Vreau,...vreau să fii ca înainte!" Îmi dă replica ce îmi risipește toată supărarea, transformând-o în compasiune. "Și eu vreau", mărturisesc după un răstimp. Și încă cât de mult voiam! Să am o viață normală. Să nu trebuiască să fiu mereu pe fugă sau să mă tem că mă pot trezi cu poliția la ușă dintr-o clipă în alta. "Vreau și încerc. Chiar încerc. Doar că tu vezi doar părțile negative." "Spune-mi, ce ar trebui să văd pozitiv în faptele tale josnice?" Izbucnește pe neașteptate fără să mă lase să continui."Aud zilnic pretutindeni: Black Falcon a mai dat o spargere, Black Falcon a jefuit un alt magazin ,Black Falcon a mai făcut o victimă..." "Ascultă, dacă preferi să te orientezi după toate zvonurile ce îți trec pe lângă ureche în loc să îmi acorzi ascultare, ei bine atunci nu ai decât! Totuși, să știi că ceea ce tot încerc să îți comunic e că sunt forțat să fac toate astea. De tatăl meu!" Inspir adânc imediat cum îi dau vestea. În sfârșit îi dezvăluisem secretul. Dar oare chiar avea asta să mă ajute să îi recâștig încrederea?
"P-poftim?" "Tata e liderul mafiei și vrea ca și eu să îi urmez modul de viață", îi explic scurt, deși pe fața lui se citea că nu are încredere în ceea ce zic. "O scuză mai proastă chiar nu puteai să scornești, nu?" Se îndoiește de mine, eu simțind cum nu mai pot ține piept comportamentului său consecvent, așa că decid să ies din cameră până se mai potolesc apele. "Eu ți-am spus adevărul. E decizia ta dacă mă crezi sau nu". "Jimin, stai!" Mă oprește chiar înainte să plec ."Dezleagă-mă, te rog!" Încearcă să mă convingă, realizând că dacă plec, va fi nevoit să stea legat până revin. "Dacă tu nu asculți ce îți spun, eu de ce aș face-o?" "Îmi cer scuze!" Se milogește de mine, privirea fixându-i-se apoi pe rana pe care tocmai mi-o provocase cu două minute în urmă și care îmi pătase tricoul cu sânge. În ochii săi verzui se citea acum o fărâmă de regret."Te rog, nu mă lăsa așa!" "De fiecare dată când te dezleg creezi numai probleme!" Îi dezvălui onesta mea părere despre el."Ce așteptări ai?"
