După un an de căsnicie armonioasă în care Sebastian își trăise viața ca pe un vis frumos ce îl făcuse să atingă cele mai înalte culmi ale fericirii, începe acum să își schimbe atitudinea față de soțul său, Jimin, ce nu îi mai inspira la fel de multă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ÎN DRUM SPRE PENITENCIAR: PERSPECTIVA LUI JIMIN:
"Ne putem grăbi puțin?" Îl sâcâi pe comisar care era la volan, conducând într-adevăr cu 180 km/h (prin puterile magice ale narațiunii, l-am făcut pe Mr. Namjoon să poată conduce o mașină). "Am depășit cu mult limita de viteză, Jimin", replichează indulgent. "Dar mai avem doar 12 minute la dispoziție", insist după ce verific ora. Nu m-am uitat la ceas într-un an de zile cât m-am uitat în ultimele 30 de minute. "Pentru ultima oară, conduc cât pot de rapid!" Zice puțin iritat. "Ba se poate și mai rapid!" Mă las manipulat de griji și mă împing lângă Joon. Calc cât pot de tare pedala de accelerație, totodată strivind și piciorul comisarului, care se văicărește de durere. "Ce naiba faceți?! Mergem cu 260 de km/h!!" Se panichează Elya când vede vitezometrul din bordul mașinii ce trece peste tot mai multe numere, până ce se dereglează din cauza vitezei exagerat de mari. "Jimin, nu mă mai împinge! Ești nebun!? Încetinește!" "Băieți, aveți grijă! E o intersecție în față!" Ne previne fata și indică cu degetul intersecția în care intra acum cu viteză un carosabil, direct în fața noastră. "Lasă intersecția! Uite cât e tirul!" Zice Joon. "Fa dreapta! FĂ DREAPTAAA!" Mă panichez și apuc și eu volanul. "Jimin nu mai călca accelerația!" Îmi ordonă bărbatul. "O să murim cu toții!" Spune Elya din spate, fiind terifiată și își trece mâinile peste ochi. Mă retrag complet din posesia volanului și a pedalelor și îl las pe Joon să preia controlul vehiculului. Copiez gestul Elyei și îmi trec mâinile peste ochi, sperând ca Namjoon să ne scape cu viață din toată beleaua. Simt cum mașina se înclină brusc spre dreapta, iar cu câteva sunete de claxon și înjurături venite din trafic, constat că ne aflăm acum în repaus. Privesc cu teamă printre degetele tremurânde imaginea din fața ochilor și după ce constat că s-a incheiat toată nebunia îmi iau complet mâinile de pe față. "Am murit? Am ajuns în rai?" Întreb constatând că se făcuse puțin cam prea liniște. "Nu. Suntem în viață încă", ne asigură Namjoon. "A, deci sunt în continuare în iad...". "Se vede că ai avut o zi bună", răspunde fata cu ironie la replica mea. "Da, Ely! Nici că se putea mai bine!" "Tu te plângi?" Începe comisarul."Din vina ta, pentru că te împingi tu peste mine și apeși ca bezmeticul pe pedala de accelerație, aș putea să îmi pierd eu carnetul de șofer!" "Aa, da? Și a cui e vina? Ți-am zis să te grăbești și tu! Mergeai ca melcul! Și cine să îți suspende carnetul? Poliția care e tot sub ordinul tău?" "Băieți, calmați-vă! Vă amintesc că trebuie să mergem să îl salvăm pe Sebastian!" "SEBASTIAN!" Exclam deodată cu Joon." Am uitat complet! Mai avem doar 7 minute!" Zic verificând ceasul. Nu mai pierdem nicio clipă, căci timpul era tare prețios în momentul de față și o luăm din nou din loc. De această dată nu îl mai bat la cap pe bărbat, ci îl las să conducă în ritmul său, deși oricum mergea cu o viteză fulgerătoare acum.
PERSPECTIVA LUI SEBASTIAN:
Îi aud pe Marvin și Kewin cum se distrează copios, făra ca măcar să aibă idee că mai avem doar vreo câteva minute de trăit. Eram cu spatele la cei doi și cu fața spre gratiile ce mă împiedicau din a o zbughi spre cea mai apropiată ieșire din penitenciar. Mă simțeam anxios și lipsit de speranță, stare ce mă duce cu gândul la faptul că doar cu câteva zile în urmă credeam că Jimin avea să își piardă viața sărind de pe pod, dar iată-mă acum pe mine într-o situație și mai sufocantă, stresantă și făra de scăpare. "Hei, Marvin, știi ce îi zice o muscă credincioasă altei muște?" "Nu, Kewin. Ce îi spune?" "Spune ,,eu cred în Dumnezzzzzău" ." (Scuzați-mi glumele de proastă calitate; atât mă poate duce capul.🙂) Cei doi infractori se prăpădesc de râs, ba chiar unul din ei se mai și îneacă de la atâta haz, în timp ce eu mă las constrâns de frici, de gândul că voi muri atât de tânăr. Nu mă puteam destinde câtuși de puțin, căci știam ce nenorocire avea să urmeze dintr-o clipă în alta. "Hei, țâfnosule!" Mi se adresează cicălitorul de Marvin cu silă, după ce în sfârșit se enstompează hohotele."Nu te mai holba atâta la ușa aia! N-o să vină nimeni s-o deschidă, îți garantez!" Dar nu zic nimic. Eram prins în gândurile mele. Mă uitam în gol cu ochii în lacrimi și așteptam calvarul. Deja îmi închipuiam pereții înalți și rigizi ai închisorii învăluiți de flăcările mistuitoare și nemiloase ale focului. Țipete îngrozite de spaimă dar mai ales de durerea cumplită provocată de arsurile apărute pe trupurile oamenilor. Fiecare secundă ce se scurgea putea fi ultima înainte de supliciu. Nu știam cât timp a mai rămas, dar cu siguranță nu mai era mult. "Lasă-l, Kew, nu vezi că e îngândurat?" Îi spune celălalt bandit, iar eu mă bucur că mă lasă în pace măcar acum."Hai să mai spunem glume!" "Oh, Jimin! Cum rămâne cu promisiunea ta de a ajunge la timp ca să mă scapi de aici?" Mă întreb în sinea mea, deși o parte din mine nu voia ca el să își riște viața venind în acest loc. Dacă ăsta avea să fie sfârșitul, mă bucuram enorm că mă împăcasem cu soțul meu și că apucasem să îi mărturisesc că încă îl iubesc orbește, exact ca la început.
