După un an de căsnicie armonioasă în care Sebastian își trăise viața ca pe un vis frumos ce îl făcuse să atingă cele mai înalte culmi ale fericirii, începe acum să își schimbe atitudinea față de soțul său, Jimin, ce nu îi mai inspira la fel de multă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
PERSPECTIVA LUI SEBASTIAN: DUPA CE SEBASTIAN ȘI JIMIN AU AJUNS DEJA ACASĂ:
"Seby?" "Mm?" "Pot să te întreb ceva?" "Sigur", răspund puțin impacientat, căci bănuiam ce voia să afle."Care e problema?" "Pot să știu și eu ce a fost în mintea ta să îmi înlocuiești banii din servietă cu hârtii? Ești conștient că aproape mi-am pierdut viața din cauza asta, nu?" Eram uluit. Ezitam să-i răspund căci mă simțeam prea vinovat. Nu mă așteptam ca acțiunile mele să aibă consecințe chiar atât de grave. Am eșuat oricum aș fi pus problema. Pe de-o parte, cel mai cinstit ar fi fost să duc acei bani la secția de poliție, nu să îi cheltui nebunește. Practic am risipit dovada cu care îi puteam demonstra vinovăția. Și totuși acum mă bucuram că am procedat astfel. Nu îmi mai doream ca soțul meu să fie arestat. Pe de altă parte, era să-și piardă viața din vina mea. Eram un soț îngrozitor! Cel mai bine ar fi fost dacă nu m-aș fi implicat. "Îmi cer scuze! Nu credeam că o să fie atât de grav! Dar ce s-a întâmplat?" Întreb, dorindu-mi să aflu cum se produsese incidentul. "Tata m-a pus să cumpăr cocaină de la 3 indivizi, iar ăștia au crezut că am încercat să îi duc de nas. Prin urmare, au fost la un pas de a mă împușca", îmi explică, eu regretând că m-am amestecat în problemele sale. "Îmi pare foarte rău!" Îmi cer sincer iertare. "Unde i-ai pus?" Cere răspuns, privindu-mă pironit. Momentul de care mă temeam cel mai mult sosise. "Ce,...ăm,...ce să pun?" Mă fac că nu am habar la ce face referire, iar inima îmi bate nebunește. "Banii, desigur. Ce altceva?" Chicotesc stânjenit și îmi las capul în pământ. "Seby?" Strigă tensionat." Mai ai banii, nu-i așa?" Devine din ce în ce mai neliniștit. "Păi,...de faaapt,...ăămm, vezi tu..." "Sebastian! Mai ai banii, nu-i așa!?" Își iese nițel din fire și îmi vorbește pe un ton mai aspru. Ochii mi se umezesc și încep să mă simt tot mai prost pentru ce am făcut. "Nu tocmai", mărturisesc și îmi frec brațul stâng, neavând curajul să îl privesc în ochi. Îl aud cum șuieră nervos. "Știi ceva, nu mai contează! Am reușit să le șterpelesc cocaina", mă informează."Dar era mult mai bine pentru siguranța mea să le fi dat și banii într-un final. Acum or să se țină după mine ca scaiul și or să mă ,,vâneze" până se vor răzbuna!" "Scuze!" Folosesc din nou cuvântul salvator și totodată unicul pe care îl mai puteam spune în acel moment. Blondul oftează cu dezamăgire. "De curiozitate, ce-ai făcut cu ei?" Cere apoi răspuns. "Ăm,...păi i-am cam cheltuit pe o grămadă de prostii pe care acum regret că le-am cumpărat. Când le-am luat mi se păreau geniale, dar acum parcă nu îmi mai aduc la fel de multă satisfacție, știi." "Ce fel de prostii?" "Păi, în principiu, mi-am luat o groază de haine, bijuteri și accesorii... ", mă opresc când îi văd privirea încruntată. "Am luat și pentru tine câte ceva. O pereche de blugi, trei perechi de pantaloni scurți,...", adaug în apărarea mea, dar în zadar. Supărarea din ochii lui nu dă semne că o să se risipească."Bine, bine, de fapt mi i-am luat tot mie, doar că parcă nu îmi mai plac", recunosc."Nu prea îmi avantajează șoldurile", spun și gesticulez, așezându-mi mâinile pe acestea. "Și, ămm, dacă vrei îți dau și o brățară", continui dar soțul meu mă privește la fel de aprig. "Două perechi de ochelari de soare..." "Chiar încerci să mă mituiești cu așa ceva? Crezi că dacă îmi oferi din produsele pe care le-ai cumpărat, o să îmi treacă supărarea?" "Cam așa ceva". "Hah, n-o să meargă!" Surâde ironic. "Vrei și un colier? E de 24 de karate", continui în speranța c-o să mă ierte, dar știam că n-o să țină. "Sebastian..." "Mhm?" Întreb timid. Știam că e dezamăgit de mine. "Ai stricat un fucking miliard de woni pe articole vestimentare?" "Aa, nu! Doar 350 de milioane. Pe restul i-am cam pierdut la jocuri de noroc și poker." "POFTIM?! De când joci tu la aparate, mă rog?" Explodează exasperat. "Am jucat în încercarea de a recupera banii cheltuiți", mărturisesc cu vinovăție în glas și îmi las capul în pământ."Dar de fiecare dată când introduceam o sumă, o pierdeam. Până când a venit un tip la mine care probabil mă văzuse jucând acolo și mi-a spus că sunt varză și că mai bine aș încerca un joc de poker cu tovarșii lui. A zis că am șanse mai mari să câștig și mai mulți bani. Nu îmi place pokerul. Cu atât mai puțin când îl joc într-un bar, la o masă plină de libidinoși, dar eram disperat să refac banii pierduți. Și așa am ajuns să-i accept oferta, dar ei bine, nu am mai câștigat nimic. I-am pierdut și pe restul" Îi povestesc pe repede înainte tot ce s-a întâmplat." Îmi pare așa de rău! Chiar îmi pare! Nu trebuia să joc, știu! Nu am niciun fel de experiență la astfel de jocuri!". "Tu ai pierdut vremea bine mersi prin baruri și săli de jocuri, în timp ce eu eram pe punctul de a-mi pierde viața!" Îmi amintește. Avea dreptate. Nu aveam nicio scuză. "Sunt ca și mort!", adaugă Jimin frământat."Tipii ăia vor veni după mine!" "O, haide! Nu poate să fie așa de rău! De ce nu ceri ajutorul poliției?" "Poftim?! Te-ai smintit?! Îți amintesc că și poliția mă caută, Sebastian!" "Da, dar de ce nu le spui cum stau lucrurile de fapt? De ce nu spui că ești forțat?" "Aa, acum mă crezi că nu o fac de bună voie, sau ce?" Din nou îmi las ochii în pământ. Nu aveam vreo dovadă concretă că e obligat să facă toate astea, dar intuiția îmi spunea să am încredere în spusele sale, chiar dacă m-am îndoit de el până în acest punct. "Și nu pot cere ajutorul poliției pentru că: 1. Sigur nu or să mă creadă, iar 2.Dacă tata o să afle că am luat legătura cu legea, o să aibă grijă să plătesc pentru asta", continuă blondul foarte sigur pe sine. "Nu are cum să afle domnul Park", îl contrazic."Ar trebui să vorbim cu Namjoon și Elya", sugerez."Or să ne ajute. Sunt prietenii noștrii". "Nici nu mă gândesc! Namjoon nu îmi mai este prieten. Îmi e cel mai mare rival. E pe urmele mele de luni bune. Prietenia noastră a luat sfârșit. Cel puțin de când mă suspectează ca fiind Black Falcon. Iar asta s-a întâmplat din ziua în care m-ai turnat tu la secție. Norocul meu că nu ai avut dovezi asupra ta!" Îmi amintește și îmi aruncă o privire tăioasă. "Aa...", realizam acum câte necazuri i-am tot creat și cât de mult m-am implicat în treburile lui personale."Scuze!" "Încetează să mai spui cuvântul ăla! Nu repară nimic, să știi!" "Scuz-", mă opresc. Mai că l-am pronunțat iar. Oftez și îmi privesc picioarele. "Irelevant", sparge el tăcerea ce se lăsase între noi."Haide să mergem sus! Se face târziu", zice și o ia din loc, urcând scările dinspre dormitor, iar eu îl urmez domol, fiind cuprins de remușcări.
