După un an de căsnicie armonioasă în care Sebastian își trăise viața ca pe un vis frumos ce îl făcuse să atingă cele mai înalte culmi ale fericirii, începe acum să își schimbe atitudinea față de soțul său, Jimin, ce nu îi mai inspira la fel de multă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ÎN ACEEAȘI ZI: *12:30 pm* PERSPECTIVA LUI PARK HYUN-SOO:
"Unde Dumnezeu e cocaina mea?! Pe unde umblă puștiul ăsta? Trebuia să o fi adus acum două ore! Sper că nu a fost prins și arestat!" Spun făcându-mi nenumărate griji, nu pentru incapabilul de Jimin care ezita să mai apară, ci mai mult pentru marfă."Sper că nu a dat de belele! Că dacă e așa, arestul va fi ultima lui grijă!" Vorbesc, fiind roșu de mânie. "Domnule, liniștiți-vă! O să vină el", încearcă Yun să mă calmeze. "A întârziat două ore!" Îi amintesc."Ceva s-a întâmplat! Presimt asta. Dar orice ar fi, e numai vina lui! E UN INCOMPETENT!!" "Nu fiți prea aspru cu el. O fi întâmpinat ceva dificultăți. Vreți să îl sun?" Se oferă băiatul, însă puteam și eu să fac asta. "Nu e necesar, băiete. O să îl sun chiar eu. Dă-mi mobilul, te rog!" "L-ați lăsat în mașină, domnule Park", mă informează."Să mă duc după el?" "Nu. Durează prea mult. Împrumută-mi-l pe al tău". Yun începe să își palpeze buzunarele până dă de obiectul cerut. Mi-l înmânează, iar eu dau în grabă să formez numărul lu' fii-miu. Sun o dată. Sun de două ori. Sun și a treia oară. Nu răspunde. "Rahat! Ce naiba o fi făcând?!" Brusc mă simt tot mai stresat. Nu existau decât două variante. Ori fusese arestat, ori intrase într-un altfel de buclug, iar acum nu îmi mai răspundea ca să nu îl iau la rost. "Și i-am și zis să îmi răspundă orice ar fi!" Șuier neliniștit și aproape că trântesc telefonul de pământ din cauza furiei, dar mă opresc la timp, amintindu-mi că acesta nu este al meu. "Yun, adu ceva tare de băut, te rog! Nu mai fac față stresului la care mă supune băiatul ăsta!" "Da, domnule! Ce să fie?" "Un coktail. Adu-ți și ție dacă vrei și vino să-l bei cu mine". "Desigur! Am și plecat!" Spune și iese de grabă pe ușă în timp ce eu mă ridic de pe canapea pentru a lua telecomanda. Încercam să mă relaxez, să fiu calm, dar aveam prea multe motive pentru care să îmi fac griji în acel moment.
Pornesc televizorul, iar minute în șir doar schimb plictisit canalele, nefiind ceva anume care să îmi stârnească interesul pe niciun program. După o vreme se întoarce și Yun cu două pahare și o sticlă de băutură. "Am zis că un pahar s-ar putea să nu vă ajungă, așa că am venit cu toată sursa", spune zâmbind și ridicând sticla cu alcool. "Să ne respectăm un pic, zic", îi răspund și îi zâmbesc înapoi, el înmânându-mi paharul meu elegant de argint, cu picior de diamant, pe care mi-l umple acum până la refuz cu băutură. După ce își toarnă și lui până la jumătate în paharul său, ia loc lângă mine pe canapea și privim împreună un film de acțiune. Nici nu începe bine, că difuzarea e deja întreruptă de un breaking news, care mă face să mă înec cu băutura și să scap din mână prețiosul meu pahar din argint și diamante, acesta făcându-se bucățele și împroșcând podeaua cu cocktail. "E...e vorba de...", încearcă Yun să rostească, noutatea venind ca un șoc și pentru el. "Jimin!" Termin ce încerca el să zică, sărind în picioare și strângându-mi pumni pe lângă corp de nervi. Simțeam cum îmi fierbe sângele în vene. Simțeam cum mi se face rău.
