𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓

ｓａｓｅ

— Vrei, ce?!

Rostește Wonho confuz de parcă nu auzise corect ceea ce aflase de la Changkyun, în ochii celui mai mic cunoscându-se hotărârea și seriozitatea pe care le abordase în conversația cu liderul haitei.

— Ai auzit bine, vreau să fiu eu liderul. Sunt un alfa adevărat, merit acest loc.

Râsetul nervos și ironic al albăstruiului a răsunat în încăperea în care erau doar ei doi, întorcându-și privirea către geam pentru a nu mai avea de-a face cu ochii nuli ai brunetului care îl fixaseră.

— Măcar te auzi? Nu poți fi serios, Changkyun.

— Sunt cât se poate de serios, Wonho. Ai nevoie de un control la urechi? Sau vrei să te fac să înțelegi prin alte moduri?

— Ascultă, deja exagerezi. Nu întrece măsura.

Tonul vocii celui mai mare s-a schimbat radical odată cu amenințarea care i-a atacat căile auditive, înaintând tot mai mult înspre Changkyun până când au ajuns la câțiva centimetri depărtare unul de altul, tensiunea dintre ei crescând în timp ce ambii puteau să-și simtă reciproc starea de nervozitate.

— Putem să ne luptăm pentru acest statut dacă nu vrei să-l cedezi de bunăvoie.

Cuvintele i-au părăsit fără pic de emoție gâtul odată cu schimbarea ochilor săi într-un roșu intens, Wonho nemaiputând să-și păstreze cumpătul și împingându-l puternic pe brunet încât acesta a zburat câțiva la metri depărtare până s-a izbit dur cu spatele de peretele camerei.

— Faci o mare greșeală dacă mă consideri mai slab decât tine. Nu mă face să-ți fac o demonstrație a forței mele. Nu-ți dorești asta.

Cu buzele arcuite într-un rânjet, Changkyun s-a sprijinit de podea pentru a se înălța în timp ce privirea o avea blocată pe ochii albaștri și pe abdomenul care cobora și urca rapid ai celui din fața lui, lovind cu mâna în aer pe lângă corp pentru a-și scoate la iveală ghearele.

— Arată-mi tot ce poți, alfa.

Cei doi au fost cât pe-aci să sară unul la gâtul altuia pentru a da startul duelului mult dorit, însă răcnetul care s-a auzit în dreapta brunetului i-a determinat să se oprească în loc înainte de a se sfâșia reciproc.

— Opriți-vă chiar acum! glasul tare și răspicat al lui Jooheon le-a zgâriat urechile celor doi, acesta lăsându-și ochii să revină la culoarea naturală în timp ce înainta cu viteză spre fratele său mai mic. Ce naiba crezi că faci, Changkyun?! Ți s-a urât cu binele?!

— Nu te băga, frate! Eu merit acum să fiu lider, nu el!

— Ce tot vorbești? întreabă roșcatul complet șocat de cele auzite, schimbând acum priviri atât cu cel mai mic cât și cu Wonho.

— Cred că ar fi mai bine pentru toți să plecați la casa voastră pentru un timp. Poate în câteva zile o să-i treacă această fază micuțului nostru "alfa adevărat", și nu vor mai exista alte tensiuni și certuri.

— Ai dreptate. Să mergem, Changkyun.

Vorbește Jooheon în timp ce apucă brațul brunetului pentru a-l trage după el afară din clădire, însă cel mai mic s-a opus.

— Poftim?! Dacă vrei să mă calmez, lasă-mă să mă lupt cu el!

— Ai înnebunit, Changkyun?! țipă roșcatul enervat de comportamentul brusc adaptat de fratele său, băiatul de lângă el închizându-și gura. Am zis că mergem acasă, acum!

Nu a mai replicat nimic, întorcându-și privirea pentru câteva secunde și dând de ochii frustrați și furioși ai alfa-ului înainte de a fi tras de Jooheon cât mai departe de Wonho.

Câteva minute au mers tăcuți în unul în spatele celuilalt prin pădure pentru a ieși din aceasta și a ajunge acasă, micuțul oftând cu privire la comportamentul de mai devreme chiar dacă ceva în interiorul său îi spunea că nu are vreun motiv să regrete.

— Îmi pare rău pentru ce a trebuit să vezi, frate, însă trebuia să fii și tu înștiințat cu privire la bătălia pentru marele loc de lider alfa.

— O haită poate avea și mai mult de un lider, Changkyun. Nu este nevoie de o luptă în care unul se poate afla în pericol de moarte.

— Nu vreau să existe doi lideri. Vreau să fiu singurul care conduce haita.

Auzindu-i vorbele, Jooheon s-a întors înspre el și l-a determinat astfel să se oprească în loc chiar în fața casei vecine de pe străduța pustie pe care locuiau, privindu-l cu dezamăgire.

— Ce s-a întâmplat cu tine, Changkyun? De ce nu poți să accepți situația?

— Tocmai asta vreau să fac, frate. Sunt un alfa unic, unul adevărat, care vrea doar să-și revendice meritele.

— Nu o s-o scot niciodată cu tine la capăt, nu-i așa?

A venit rândul roșcatului să ofteze, decizând să continue discuția altă dată și înaintând înspre aleea care îi conducea spre intrarea în căsuța lor, blocându-se la imaginea ce i s-a arătat.

Sprâncenele i s-au arcuit în semn de confuzie și îngrijorare, Changkyun ajungând lângă el pentru a privi la rândul înspre ușa clădirii care fusese spartă, urme de gheare fiind vizibile în mijlocul acesteia.

Zgârieturile prezente pe ușa din lemn alb arătau patru linii în poziție verticală ce aveau deasupra patru linii în poziție orizontală, formând litera T.

Jooheon fusese atent la povestea bunicului său cu privire la acest gen de însemnări, deci în adâncul său știa ce înseamnă acel T însă acum era prea nedumerit și speriat pentru a realiza că pe ușa căminului său era prezentă semnătura unei haite de vârcolaci.

Cei doi frați s-au grăbit să intre în casă pentru a vedea ce s-a întâmplat, rămânând cu privirea fixată pe podeaua holului care era mânjită de o dâră de sânge care conducea spre sufragerie, roșcatul urmând-o și oprindu-se în tocul ușii încăperii în timp ce privea marcat la imaginea părinților săi care zăceau fără viață într-o baltă de sânge.

Changkyun a ajuns și el lângă cel mai mare, lacrimi încețoșându-i privirea la vederea cadavrelor oamenilor care i-au dat viață, Jooheon prăbușindu-se pe podea.

— Cine a făcut asta?..

Întreabă cu glas stins cel mai mic în timp ce analiza obiectele căzute și mutate de la locul lor ce dădeau de înțeles că mama și tatăl lui s-au luptat pentru a scăpa din ghearele vârcolacilor, însă n-au avut nici cea mai mică șansă să reușească.

A căzut lângă fratele lui pe care l-a strâns puternic în brațe, ambii lăsând lacrimi amare să cadă și să se îmbine cu sângele prezent pe parchet.

— Voi afla.. Vom afla cine a făcut asta..

Încearcă Jooheon să se încurajeze pe sine, aceasta fiind singura cale de a nu își pierde controlul chiar dacă nu mai era nimic de făcut în legătură cu nefericitele victime nevinovate ce și-au pierdut viața chiar în casa lor.

— Nu am fost aici să-i apărăm.. Puteam să le salvăm viața.. Ei n-au avut nicio vină.. Cine și ce a avut cu ei?

— Este un avertisment, Changkyun. vorbește Jooheon în timp ce privește într-un punct fix, brunetul ridicându-și privirea confuză înspre el. Cel mai sigur este un avertisment de la vârcolacul care a venit să te omoare ieri. de data aceasta ochii celor doi au făcut contact, băiatul rămânând tăcut și așteptând ca roșcatul să continue să vorbească. Acum vestea s-a răspândit că tu ai devenit un alfa adevărat, și presimt că de acum încolo vom avea mai mult de pătimit. Este doar începutul..

♡

știu cât de mult așteptați unii să apară și soojin, dar vreau să mai răbdați încă puțin ≧﹏≦