𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓

ｄｏｕａｚｅｃｉ ｓｉ ｓａｐｔｅ

Văzându-l pe Jooheon că se îngrijorează atât de mult cu privire la prietena lor, –așa cum ar fi și trebuit–, cei trei vârcolaci nu au mai așteptat nimic pentru a urma și ei mirosul care avea să-i conducă la sursa sângelui.

— Este numai vina ta că Minnie a plecat fără să o vedem!

Îl acuză Soojin pe Changkyun în timp ce se grăbește în urma roșcatului, alfa-ul deschizându-și gura de șoc și rostind în spatele fetei pe cel mai ironic și deranjat ton pe care l-a folosit vreodată.

— Vina mea?!

Era foarte deranjat de faptul că bruneta l-a acuzat de dispariția fetei banshee, însă nici lupoaica nu și-a mai putut ține cumpătul mult timp după auzul vocii folosite de băiat.

S-a întors numaidecât înspre el în timp ce în privirea ei ucigătoare a lăsat la iveală culoarea galbenă a ochilor, imediat ce brunetul a făcut contact cu sclipirea pupilelor ei, ochii ce emanau aceleași sentimente ca ale fetei devenindu-i roșii.

— Nu este momentul acum!

Momentul tensionat le-a fost întrerupt de vocea lui Wooyoung care s-a grăbit să treacă pe lângă ei pentru a-l ajunge cât mai repede pe Jooheon din urmă, determinând cele două vulcane gata să erupă să conștientizeze că se aflau într-un loc public, iar ochii le străluceau.

Soojin a mârâit în timp ce și-a lăsat ochii să capete culoarea lor naturală, Changkyun făcând la fel înainte de a-și continua drumul alert către spatele parcului de distracții.

Ajunși umăr la umăr cu Jooheon care era oricând gata să atace orice pericol le ieșea în față, cei patru au putut auzi sunete de durere venind din partea opusă toaletelor, însă aceea nu părea să fie vocea lui Minnie.

— Mă duc s-o caut pe Minnie, vedeți voi ce se întâmplă.

Rostește roșcatul înainte de a o lua la fugă înspre cele șase cabine negre lipite una de alta, Changkyun înaintând pentru a afla ce se ascunde în spatele unei trambuline pentru copii.

Se pare că sursa sângelui și totodată persoana care le zgâria încontinuu urechile cu sunetele de durere era chiar noul lor coleg de liceu cu păr albastru, la vederea lui lupoaica imediat sărind pentru a ajunge la nivelul său.

— Taehyung?! Ce ai pățit?

Cei doi vârcolaci băieți s-au apropiat la rândul de tânărul ce avea răni de gheare aproape peste tot în timp ce stătea ghemuit pe pământul rece, bruneta dându-i mâinile a o parte pentru a-i putea privi chipul înfricoșat ce era acoperit de o lovitură însângerată de gheare.

— Am.. Am fost atacat de niște m-monștri!

Auzind spusele băiatului, Changkyun și-a lăsat imediat nările să se mărească în căutarea oricărui miros de vârcolac străin, însă nu a putut detecta nimic, fapt ce l-a dus cu gândul că haita care a atacat acum, a atacat și în acea zi la liceu – dat fiind că iarăși au mirosurile mascate.

Alfa-ul s-a apropiat de albăstrui și i-a prins brațul în mână, ridicându-l de pe pământ pentru a-l întoarce cu spatele la el, Soojin înălțându-se și ea imediat.

— Ce faci? Îl doare!

Brunetul a ignorat-o în timp ce avea privirea lipită de cămașa albă ce acoperea spatele lui Taehyung, aceasta fiind sfâșiată de gheare care au lăsat semne dureroase în urma lor.

— Veniți să vedeți asta.

Rostește Changkyun printre dinți, determinându-i pe Wooyoung și Soojin să se apropie de el pentru a privi și ei la spatele băiatului care avea un însemn uriaș pe el, și anume semnătura haitei de vârcolaci alfa – "T".