𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓

ｎｏｕａ

— Mă duc la plimbare.

Vocea lui Changkyun care a ajuns lângă cuierul de lângă ușa principală l-a făcut pe Jooheon să-și mute privirea pe modul în care acesta își îmbrăca jacheta, roșcatul dând mai încet volumul televizorului.

— La ora asta?

— Da. Nu stau mult oricum. Sper să fie cina gata până mă întorc.

Îndată ce a rostit acestea, n-a mai așteptat replica fratelui său căci a părăsit imediat casa, urmând drumul care avea să-l ducă la pădurea din apropierea zonei.

Prima zi de liceu trecuse rapid pentru cei doi, iar la sfârșitul zilei au fost nevoiți să se despartă de haita lor pentru a merge fiecare la casa lui.

Dacă aveau ocazia, Minnie și Wooyoung voiau să-i ducă chiar azi pe cei doi vârcolaci la cei doi mentori ai lor care i-au inițiat în lumea supranaturalului și i-au învățat tot ce știu acum pentru a se cunoaște, însă din păcate aceștia au o problemă personală și nu se află în oraș momentan.

Changkyun și-a luat forma de vârcolac sub puterea lunii pline ce strălucea deasupra capului său și deasupra coroanelor copacilor ce formau pădurea, intrând în aceasta în timp ce fugea ca un nebun, după nu multe minute de alergare oprindu-se confuz în loc.

A tras adânc aer în piept, constatând că nu era singur în pădure, ci o persoană se mai afla cu el. O persoană a cărui miros îi este al naibii de cunoscut.

Cu pași lenți și calculați a decis să se urce într-un copac pentru a avea o viziune mai amplă asupra împrejurimii, urmând mirosul ce îi invadase plămânii și sărind dintr-un copac în altul până ce a găsit ceea ce căuta.

Fata ce își purta lanterna într-o mână și arbaleta în cealaltă a auzit zgomot venind de deasupra ei, îndreptând arma în sus în timp ce era pregătită să tragă, însă nu a mai avut timp de reacție întrucât vârcolacul a sărit asupra ei, determinând-o să scape ambele obiecte întrucât mâinile îi fuseseră prinse deasupra capului.

— Dă-mi drumul! strigă nervoasă înspre creatura a cărei fețe nu o putea vedea pentru a o recunoaște din cauza întunericului. Cine ești?!

Alfa-ul a continuat să rămână tăcut în timp ce analiza chipul furios al vânătoarei Soojin, un mic zâmbet apărând pe chipul lui chiar dacă bruneta nu i-l putea vedea.

—Dă-mi drumul dacă nu vrei să mori!

Îl amenință în maniera în care încerca să se elibereze din strânsoarea lui puternică, Changkyun schimbându-și culoarea ochilor în roșu și determinând astfel tăcerea fetei al cărui corp fusese învăluit de un sentiment de spaimă din cauza a celor două perle roșii pe care le vedea deasupra ei.

— Crede-mă, tu nu vrei să mori. Și nici eu nu vreau să omor pe cineva atât de tânăr. Ai la dispoziție un minut să dispari din aria mea vizuală.

Cu toate că nu avea vreun gând să o omoare, nu voia nici să se lase mai prejos în fața ei și a curajului ei de a-l înfrunta, sprâncenele lui Soojin arcuindu-se din nou în semn de surprindere înainte de a-l lovi cu toată forța în maxilar, sperând că aceasta era șansa ei de a se elibera însă mâinile vârcolacului nici nu s-au clintit.

Changkyun și-a închis ușor ochii din cauza durerii provocate de fată, urmând să se enerveze și mai tare și să-și așeze o mână pe gâtul ei în timp ce cealaltă încă le ținea pe ale fetei sus.

— Îmi plac vârcolacii nervoși, dar mai mult îmi place să-i aud implorând să nu fie omorâți.

Soojin nu i-a permis să rostească ceva cu privire la acțiunea ei, ci a decis să continue să îl calce pe coadă pentru a-și masca bătăile necondiționate ale inimii, Changkyun abținându-se cu toată ființa din a nu-și scăpa de sub control.