𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓

ｐａｔｒｕ

— Concentrează-te! Ferește-te! Controlează-te!

Încurajările și sfaturile liderului cu păr albastru au continuat să răsune în urechile micuțului brunet timp de câteva luni bune, ambii frați evoluând și învățând care mai de care mai repede fiecare mișcare și truc care le putea fi de ajutor pe viitor.

Serile cu lună plină au fost fără număr până în prezent, iar în decursul a primei luni, haita lui Wonho s-a mobilizat mai bine pentru a le pregăti celor doi beta niște obiecte mai sigure care nu le-au mai permis să le rupă ca pe bețe și să scape din clădire.

După acea lună lucrurile s-au schimbat întrucât Changkyun și Jooheon au reușit să învețe să se controleze exact cum Kihyun, Shownu, Minhyuk și Hyungwon știau, iar antrenamentele săptămânale nu lipseau niciodată din programul vârcolacilor.

Changkyun era tot mai mulțumit de el însuși și pe zi ce trece voia mai mult decât tot ce are acum, de asta eforturile psihice și fizice se amplificau de pe o zi pe alta.

Învățase să-și controleze transformările, astfel încât nu o mai lua razna în nopțile cu lună plină, și putea să se apere dacă era atacat de o creatură supranaturală. Învățase să-și controleze furia, însă și când și cum s-o folosească. Învățase să-și folosească toate simțurile și să le aplice în fiecare situație de care se lovea atât în zona rurală cât și în cea urbană.

Părinții lor încă nu au aflat de marele lor secret, în schimb au fost înștiințați că fiii lor s-au integrat într-un grup de băieți de care s-au apropiat enorm în doar câteva zile de când s-au cunoscut.

— Bravo, Changkyun! Se pare că puterea și ambiția îți cresc pe zi ce trece. Ține-o tot așa.

Vorbește Wonho încurajator, încercând să-și ascundă micuța durere din voce de vârcolacul care tocmai îl aruncase la pământ într-o luptă a lor, brunetul lăsându-și ochii să revină la culoarea lor naturală și schițând un mic zâmbet către alfa-ul cu haine murdare și rupte întrucât niciunul nu a avut milă de copacii pădurii și nici atât unul față de celălalt.

Micuțul care împlinise de curând 17 ani a întins mâna către mentorul său și l-a ajutat să se ridice de pe pământul rece și dur, privind acum înspre restul băieților beta care priveau mândri în direcția lui.

Dintr-o dată zâmbetul de pe chipul lui Wonho a fost înlocuit de confuzie, întorcându-se înspre pădure și lăsându-și ochii să se coloreze în albastru pentru a putea detecta cu ușurință ceea ce căuta, însă nimic nu mișca în aria lui vizuală.

— Wonho, s-a întâmplat ceva? întreabă Minhyuk îndată ce își vede liderul încordat cum privea atent în zare.

— Cineva e aici, cu noi. Un vârcolac.

Cei patru beta s-au apropiat de el încercând să simtă mirosul pe care Wonho îl perceptase, culoarea ochilor acestora activându-se de îndată și mici mârâieturi începând să fie auzite dinspre ei.

— Cine e? întreabă Shownu în timp ce abia se stăpânea să nu fugă în pădure pentru a vedea cine le-a invadat teritoriul.

— Oricine ar fi, îl vom găsi și vom afla ce vrea.

Auzind intențiile liderului, cei patru vârcolaci au urlat în sincron urmând să o ia la fugă unde vedeau cu ochii pentru a găsi intrusul neașteptat, albăstruiul în schimb întorcându-se înspre cei doi beta rămași.

— Duceți-vă înapoi în bază și stați acolo.

— Crezi că nu suntem în stare să ne luptăm și noi în caz de ceva? replică brunetul intrigat.