𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓

ｚｅｃｅ

— Nu! Nu!!

Pașii femeii și bărbatului în vârstă au început să se audă tot mai rapid pe aleea care ducea la ușa casei familiei la care au venit, aceasta deschizând ușa deschisă și intrând în clădire în timp ce soțul ei a rămas blocat în fața ușii, analizând marcat litera "T" prezentă pe lemnul acesteia.

Ajunsă înăuntru, femeia cu păr brunet a dat de o casă normală, exact așa cum și-o amintea totul era la locul lui, însă oamenii care locuiau aici, nu erau prezenți.

— I-au omorât, nu-i așa? replică soția cu voce stinsă, în tonul folosit putând să fie auzită și supărarea.

— Te gândești la ce mă gândesc și eu?

Femeia s-a întors înspre bărbatul al cărui păr începuse să se decoloreze, aprobând serioasă și începând să-și șteargă lacrimile ce le purta sub ochi în timp ce soțul ei și-a scos din buzunarul paltonului telefonul.

I-a deblocat ecranul și a intrat în agendă, apăsând cu degetul asupra unui nume pe care l-a apelat de îndată.

— Da, bunicule?

Se aude prin difuzor vocea moale a tânărului care a fost luat sub aripa celor doi și îndrumat de aceștia timp de un an, băiat care se adresa celor doi cu "bunic/bunică" chiar dacă nu aveau vreo legătură de sânge.

— Wooyoung, am nevoie de voi pentru a găsi doi vârcolaci. Nu știu unde se află acum, însă numele lor sunt Changkyun și Jooheon.

Rostește acesta în timp ce nu-și putea lua ochii tulburați de pe marcajul ușii casei fiului său ce fusese omorât de haita ce băga frică în toți care auzeau de ea.

✰彡

— Changkyun și Jooheon? replică derutat movaliul, privirea căzându-i pe prietenii lui care jucau fotbal, el în schimb stând în tribune alături de Minnie care era atentă la conversația pe care o purta cu bărbatul pe care îl consideră bunic. Ce treabă ai cu ei? S-a întâmplat ceva?

Vorbele lui Wooyoung s-au auzit în urechile brunetului care încerca să se concentreze cât mai mult la jocul de pe teren, Changkyun neputând să se abțină și întorcându-se înspre movaliul care avea telefonul la ureche.

— Sunt nepoții mei, și sunt sută la sută sigur că sunt în viață.. și că sunt vârcolaci. Eu și Mia îi vom căuta în Ulsan, iar tu și Minnie în Busan. Nu pot fi atât de departe–

— Bunicule, nu e nevoie să-i căutăm nicăieri. îl oprește Wooyoung din vorbit, făcând contact vizual cu liderul haitei sale care rămăsese în aceeași poziție câteva secunde bune. Sunt aici, în Busan, și sunt cei care ne-au mușcat pe mine și Minnie.

Continuă băiatul să comunice la telefon în timp ce și-a dat seama că Changkyun îi ascultă discuția, auzind o ultimă replică din partea bunicului înainte să îl vadă pe vârcolacul alfa că înaintează înspre locul în care el era așezat.

— Venim cât de repede putem! Rămâneți împreună.

Wooyoung a îndepărtat telefonul de ureche îndată ce nimic nu s-a mai auzit de partea cealaltă a firului, Jooheon fixându-și nedumerit cu privirea fratele care ajunsese lângă haita lor.

— Cu cine ai vorbit? Cine ne caută pe mine și Jooheon?

Vorbește Changkyun de sus către cei doi care erau așezați pe unul dintre rândurile tribunei de lângă teren, movaliul ridicându-și privirea spre el.