(Necontinuată)
Eram perfect sigur pe mine că pot aduce mândrie în împărăția Nishimura dacă mă bag pe sub pielea regelui Yoo, dar nu a mers așa cum mă așteptam.
Nu aveam in plan să imi notez in inimă un sentiment de care nu avusesem parte până atunc...
Când am ajuns în curtea palatului, rămăseseră decât paguba.
Tata și restul tânjeau după aer, ștergându-se cu mânecile tunicilor după ce au azvârlit și ultimele corpuri ce suflau.
"Pasul 1, notat." șoptește tatăl meu, fără să observe că sunt îndeajuns de aproape să-l aud.
"Mă tem că pasul 2 va fi direct să mergem acasă. V-ați distrat suficient" este tot ce am putut spune, înainte să îi prind brațul și să îl întorc spre ieșire.
"Cum adică? Cireașa de pe tort e în castel. Pentru el am venit"
În acest punct nu am mai răspuns, ci doar m-am uitat adânc în ochii lui.
M-am trezit înapoi la realitate când l-am văzut apropiindu-se de întrare, așa că îl trag inapoi, ținându-l de umeri.
"Tată, nu!"
"Riki, ce faci? Dacă ai stat aici atâta timp și nu ai fost in stare să-l nimicești, lasă-mă pe mine"
Eu doar dau din cap în semn de negație, crezând că dacă voi scoate vreo vorbă va ieși rău.
Expresia uimită a tatălui meu nu-i părăsește fața nici măcar o secundă.
"Cum adică nu? Nu de asta ai venit? Lasă-mă să te ajut, fiule"
"Oprește orice atac, tată. Haide acasă. Îi duc lipsa mamei" și încerc să îl trag afară.
Confuz, cedează, iar eu oftez ușurat și ies pe poartă.
□□□□□□□□
"Niki... ce se întâmplă cu tine? Stai pe gânduri de când ai venit" îmi spune Jungwon, întinzându-se pe iarba curții din spate exact ca mine.
Nici nu m-am ostenit să-i răspund. Eu doar mă uitam la cer, așa cum am făcut cu Ari în acea noapte.
Nuanțele de albastru de pe cerul Țărilor de Jad sunt absente pe acest cer.
Aici luna e întunecată, roșie, înfiorătoare, pe când acolo e de un argintiu metalic, ceva liniștitor.
Parcă această priveliște este incompletă fără corpul firav al lui Ari în brațele mele.
Este un 60% esențial, în lipsa căruia nu mă simt eu.
Nu știu ce mi-a făcut zâmbetul ei, dar e malefic.
Atât de malefic... în cât devine adorabil.
Izbucnesc în râs la propriile gânduri, făcându-l pe Jungwon să se uite confuz la mine, ba chiar a început și să mă zgâlțâie.
"Te-au otrăvit barbarii? Dongsaeng, ești măcar în apele tale?"
Privirea mea se intersectează cu a lui, iar în momentul în care văd cu câtă îngrijorare se uită la mine, încep să râd și mai tare.
"Sunt extrem de bine, hyung! Nici măcar nu-ți poți imagina" apoi mă ridic de pe iarbă, fugind țintă la mine în cameră.
Jungwon râde și el. "Zici că e îndrăgostit"
□□□□□□□□□
De-ar avea Jungwon măcar habar cât de îndrăgostit e Riki.
Inima lui a fost răpită de o fată, pe care inițial ar trebui să o urască.
Imediat ce a intrat în camera sa, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se arunce în pat, zâmbind ca un nebun în timp ce mângâia zona pe care inelul său obișnuia să stea.
Se gândea doar la Ari.
Ari, nimic altceva.
Ideea de a o părăsi chiar și cu o zi mai devreme de termen l-a rănit, dar acea rană e cusută de momentul în care Ari s-a uitat cu atâta drag în ochii lui, ceva unic.
Dacă ar știi el că nu este singurul ce gândește in așa fel...
Ari, fiind la masă cu restul ucenicilor, ce parcă blestemau existența "șarpelui" ce a trezit răscoala nimicitoare de vieți, nu părea să asculte vreo jignire adresată celui pentru care ar plăti orice cost ca să-i fie alături...
Să-l poată numi "a ei dragoste".
Era conștientă că singurele cuvinte cu care putea însuși această poveste de dragoste sunt "iubire interzisă", dar inima nu ascultă . Nici pe ea, nici pe cel pe care îl știe drept "Nikuro".
"Au venit, au împuținat patria, apoi și-au luat șarpele și au plecat" bate sarcastic Gaon din palme, adresându-se celorlalți, iar Kevin aprobă fără ezitare.
"Să știi că începusem să prind simpatie față de el. Chiar mă doare să văd ce se întâmplă cu noi din vina lui"
"Pe noi ne doare că ne doare, dar prințesa îi era tare apropiată, biata de ea" . Cuvintele lui Leeseo i-au făcut pe restul să-și întoarcă capetele spre făptura lunatică de pe divan, ce admira frumosul inel.
Nu părea rănită, ci ba din contră...
Zâmbea.
Nu-i era în fire să uite tot pentru regat din cauza a ceva sau cineva, dar acum capul-îi în nori și nu pare că va coborî prea curând.
Nu credea în iubire, dar pentru ea, gândul la Nikuro era ceva de nepărăsit, chipul lui fiind ceva admirabil pentru ea, ce emana mister, dar era pudrat cu zahăr, făcându-l dulce la vorbă și trup în ochii ei.
Ignorându-i pe ceilalți, se ridică parcă plutind de pe divan și pășește ușor spre camera ei, fără să-și ia ochii de pe inel.
Se aruncă pe salteaua moale și incepe să zâmbească incontrolabil.
"Sper că ne vom întâlni din nou, Nikuro. Aș da orice să fiu a ta"
Vorbă spusă fără rațiune, căci nu a băgat de seamă că pentru a fi "a lui"...
trebuie să piardă tot...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
