(Necontinuată)
Eram perfect sigur pe mine că pot aduce mândrie în împărăția Nishimura dacă mă bag pe sub pielea regelui Yoo, dar nu a mers așa cum mă așteptam.
Nu aveam in plan să imi notez in inimă un sentiment de care nu avusesem parte până atunc...
Parcă s-a topit răceala privirii sale, căci la colțul ochilor ei dădea să cadă câte o lacrimă.
"A-adică... nu ești om?"
Auzind acestea, regele oftează și trimite ordin de luptă pentru acțiunile din curtea regală, ca mai apoi să intre în palat, urmat de Felix și ai lui.
Încerc din tot posibilul să par un urâcios și să îi rănesc cumva inima, dar îi răspund la fel de ferm.
"Nu... nu sunt. Tot ce am făcut a fost să vă mint pe toți, dar nu am avut intenția să îțifacție rău." iar privirea ei se îngustă, mai multe lacrimi curgând.
Vreau să le șterg pe toate și îmi doresc să o strâng tare la piept și să o îmbărbătez că a fost doar o farsă stupidă.
Dar nu pot.
Realitatea poate sfărâma cele mai frumoase vise.
"Am crezut în tine... m-am obișnuit cu ideea că tu ești acela în fața căruia pot fi eu, dar am greșit amarnic"
Cuvintele ei au tăiat, iar pe lângă sângele ce se scurge înconjurând această scenă de teatru, sentimente de vinovăție, milă și regret îmi închid inima într-un zid, ce va deveni din nou nimic altceva decât ...
Piatră.
Vreau să cred acum că totul a luat sfârșit.
Chiar dacă așa este, niciodată nu-mi va ieși din minte glasul său mirific și acei ochi ce străluceau mai ceva ca o stea lângă soare.
Nici acele gânduri absurde și scenarii de a o face contesa mea.
Nu o voi uita, chiar dacă ea mă va urî.
Ignorănd faptul că jos e adevărat război între 2 lumi, las din nou o lacrimă să cadă și îmi spun... acum ori niciodată.
Credeam că dacă îi voi cuprinde palmele fine într-ale mele mă va respinge dureros, dar ea doar a continuat să se uite fix în ochii mei, cu aceeași privire rănită.
"Odată ce m-am făcut detestat de toți cetățenii acestui imperiu folosind minciuni barbare... lasă-mă doar să țes în inima ta o ață, care m-ar bucura să rămână neatinsă" și îmi scot de pe deget inelul lăsat de bunica drept semn de protecție, îndesndu-il în palmă.
Ea îl privește lung, fără vreo reacție, ca mai apoi să facă același lucru și cu mine.
"Te rog să îl păstrezi, Ari."
Mâna mea urcă ușor spre a-i mângâia obrazul umed, cu dorința de a șterge lacrimile de cristal.
"Dacă m-ai iubit măcar o clipă, păstrează-l"
Fără să o las să răspundă, privesc în jos la scena la care s-au vărsat bălți mari de sânge, fără a mă mișca din fața ei și zâmbesc colțiș.
"Nu te speria de ceea ce o să vezi. Nu o să fac rău nimănui. Cel puțin... nu eu"
Cred că nu a băgat de seamă ce am spus.
Ea tot în ochii mei se uita, dar...
Nici cum cu ură.
"Bine... am să păstrez acest inel și am să mă gândesc mereu la tine, doar dacă... dacă nu îi faci vreun rău tatei."
Reușesc să îi zâmbesc și îi încuviințez din cap.
"Contează pe mine. Voi încerca din răsputeri să ii conving și pe ceilalți să nu-l rănească pe rege. E un jurământ"
În sfârșit mi-a zâmbit.
În momentul în care credeam că i-am pierdut încrederea, atunci mi-a dat dovadă că am câștigat-o.
Abia acum mâna mea se dezlipește de obrazul ei, eu îndreptându-mă cât mai mult de balustrada de la balcon.
"Am să plec acum" este tot ce am putut spune înainte ca ochii mei să-și prindă din nou o nuanță sângerie.
Ea nu a observat schimbarea bruscă de înfățișare, așa că am găsit atunci ocazia să trec pe lângă ea, gata să termin ce e de terminat jos, lângă ai mei.
"Nu uita de jurământ!"
Această exclamație din partea ei m-a făcut oarecum să zâmbesc, știind atunci că mai am o șansă de a ajunge la inima ei.
N-am să uit nicicum.
Nici de jurământ, nici de tine, floarea mea de portocal.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
