𝕿𝖍𝖊 𝖇𝖊𝖌𝖎𝖓𝖓𝖎𝖓𝖌 𝖔𝖋 𝖙𝖍𝖊 𝖊𝖓𝖉 ᴺⁱᵏⁱ

chapter 8

Sunt aici, în acest castel de aproape 2 luni. M-am obișnuit cu lipsa celor de acasă și cu orarul uceniciei, căci întâlnirile se țin odată pe săptămână.

Știu acum castelul mult mai bine și mă pot considera tovarășul unora de pe aici, dar încerc din răsputeri să nu mă atașez, incă și acum.

De la incidentul cu seringa, nu am mai avut astfel de reacții, nu mi-am mai schimbat înfățișarea, ceea ce este bine. Mă simt norocos.

Planul meu este pe cale sa ia sfârșit, după cum am calculat, căci... 9 decembrie, Tanjō to fukushū no yoru se apropie. Asta înseamnă că mă voi întoarce acasă pentru ceremonie. Atunci voi demonstra celor de aici cine sunt cu adevărat.

Fac 16 ani în 9 zile. 16 a fost un număr respectat de neamul meu, căci tata a devenit rege la 16 ani, iar eu m-am născut la 16 ani după încoronarea lui. Frumos, așa-i?

Odată ce acest obiectiv va fi atins... m-am gândit ca în loc să arunc sclavii străbunicului în foc, nu mai bine îi sfărâm dușmanii, pe toți odată, după ce ard tot ce mă înconjoară?

Acesta este planul pe care l-am menționat și părinților mei, respectiv bunicii mele și au acceptat.

Repet... nu mi s-a părut greu ...dar acum... ceva mă oprește din a o face.

Aș fi complet satisfăcut să văd Țările de Jad arzând din temelii, dar m-ar răni lipsa lui Ari.

Nu știu de ce gândesc așa. Nu trebuie.

Nu obișnuiam să simt mila, sau să-mi fie drag de cineva atât de tare încât m-aș înfuria și pe crivățul iernii dacă îi lovește chipul.

Gândind acestea, ușa se izbeste puternic de perete, atât de puternic încât pot auzi pulberea de văruială căzând pe podea.

"Nikuro, e nevoie de tine"

Am stat în odaia mea toată ziua. E prima dată când dau ochii cu cineva pe azi.

Observ îngrijorat panica din vocea lui Ari, frica din ochii ei, ce coboară ușor spre voalul rochiei bej, prăfuit și parcă ros, dăndu-mi si mie aceeași stare temătoare.

Într-o clipită mă văd în picioare în fața ei, intrebând-o fără ezitare ce se întâmplă afară, dar nu apuc sa primesc un răspuns, căci sticla ferestrei mele se face bucățele, de după ea venind ca trăznetul o săgeată cu  pană de corb ce-mi trece de ureche și se opreste abia atunci când reușește să bifurce papirusul înrămat de pe perete.

Din reflex, acopăr cu palmele capul prințesei și părăsesc camera, căci mi-am făcut deja o idee despre ce e afară.

Sau cel puțin... așa credeam.

Abia acum sunt auzite strigatele disperate ce răsună la unison in curtea palatului, așa că, precum trăznetul, reușesc să îmi fac loc printre lumea agitată ce s-a adăpostit în sala de mese, lăsând-o pe Ari în tăcere lângă ușa pe care ieșisem amândoi.

În momentele de dinaintea ieșirii mele pe poarta principală, m-am gândit la tot felul de lucruri posibile și imposibile.

Sesiune de vânătoare?

Atacați de fiarele pădurii?

Ce se întâmplă afară?

Și îmi doresc să nu fi aflat vreodată. Trebuia să stau la mine în cuib.

În spatele corpului țeapăn ca o scândură e haos de neimaginat, dar nu în stilul luptelor corp la corp omenești ci...

"A-Asahi?" este singurul cuvânt ce mi se poate citi pe buze cănd îmi văd tatăl în fruntea oastei vampirești, țintind soldații ca pe cercurile de cauciuc de acasă, în spatele său, tovarășii mei.

În mintea mea deja îmi imaginez cum le sar  în ajutor, arătând acum cine sunt, dar... nici nu mă clintesc vizibil celorlalți.

Ce mi-a făcut omenirea?

Am ajuns să ii spun pe nume propriului tată, din cauza că nu voiam să fiu recunoscut drept cine sunt cu adevărat în fața ucenicului ce mă privește insistent, cu alți 7 de steapa lui urmându-i gestul, dar pare a fi prea târziu, căci...

"Oh... fi serios! Nu te sfii, tinere! Știu că ți-a fost dor de tatăl tău. Atăt de dor încât l-ai și rugat să vină să ne taie capetele, așa-i?" Ultima parte a frazei cescăndu-și treptat nivelul sonor, atrăgând niște priviri confuze din partea personalului nobil din spatele meu.

Nu mi-am primit dreptul de a mă apăra, căci Felix își dezlipește ochii încinși de pe mine, ochiind acum familia regală care așteaptă totuși o explicație de la mine.

E tata, dar nu eu l-am chemat aici!

Ce încearcă să facă?

"Uitați, Maiestatea Voastră! Cel pe care îl considerați fiul patriei noastre e nimeni altcineva decât un mincinos nerușinat ce va ajunge să picteze pe pereți cu sângele nostru, împreună cu dușmanii din spate"

Auzind această calomnie ce i-a părăsit vocea, îmi fac curajul să mă întorc și eu spre ei, abia acum văzând ce rană a fost făcută de cuvintele lui Felix în sufletul lui Hyunki.

"Nikuro? Ce vrea să spună?" 

Este întrebarea la care e greu să compun un răspuns, pentru că ce a zis Felix e adevărat. Asta vreau să fac, dar el imi stă în cale.

Totuși... mi-e greu sa înțeleg cum de e tata și ceilalți sunt aici. Pe moment... ignor.

Tăcerea mea e luată peste picior de Felix, ce parcă sapă și mai adânc după adevăr în bietul meu suflet lipsit de viață.

Cu un zâmbet plin de nonșalanță, mă privește colțiș "Maiestate! Faceți o foarte mare greșeală! Acest Nikuro din fața palatului Yoo nu este nici pe departe cine credeți că este"  și mă împinge de umăr pentru a fi acum la doar câțiva metri în fața regelui.

"Fiule, vorbește-mi direct, fără ocolișuri" i se adresează acum lui Felix în felul în care obișnuia să-mi spună mie.

Înainte să-și dea drumul la gură și să mă bage în pământ, ochii îi pică pe Ari, care plecase din locul in care am lăsat-o și s-a ascuns parțial după umărul tatălui ei, confuză și rănită, de asemenea, imagine ce-l face pe Felix să zâmbească obraznic.

În clipa în care mi-am dat seama ce va face, mi s-a sfâșiat sufletul.

"Ce plan neînsemnat i-a trecut prin minte măritului prinț Nishimura. Să ne intre în suflet ca mai apoi să îl bifurce! Of~" leagănă el dramatic din cap.

"E adevărat?" mă confruntă acum Ari, venind în fața tatălui ei și privindu-mă spintecător.

Totul s-a dus.

A ajuns să afle într-un fel ce e de mii de ori mai dureros decât cel plănuit de mine în zori.

Tremurănd din măduva oaselor, reușesc să o privesc în ochii ce nu mai sunt atât de calzi și blănzi ca de obicei. Acum... parcă mă vor lat, fără suflare.

Las un oftat să iasă tremurăndă și spun.

"Da, Ari. Sunt fiul lui Asahi"