Alături de tine

Capitolul 14.

Îmi aduc aminte cele văzute numai ce și întreb ,,Ce cauți aici?" șocată și încă cu lumina stinsă.

,,Ce pot să caut draga mea?" întreabă mama ,,ne-a reținut la muncă și de aceea am venit atât de târziu" ridic lanterna. Își leapădă încălțămintea și paltonul ,,tu se pare că ai privit horror din câte văd" zice și începe a râde în timp ce aprind lumina în living.

,,Nu, am adormit și numai ce m-am trezit iar lumina în casă am lăsat-o stinsă" mă îndrept la bucătărie și beau o cană de apă chicotind. Sa primit interesantă situația. M-am speriat de propria mea mamă. Îmi dau o palmă mental. Mă întorc să mă ridic înapoi în cameră dar o observ pe mama pe canapea ,,a adormit" mi se înmoaie inima de la așa priveliște. Mă apropii și o privesc câteva clipe iar apoi o acopăr cu o plapumă. Doarme ca un bebeluș.

Mâine e vineri, atât de repede trece săptămâna că nici nu am observat. Trebuie să fac și proiectul afurisit la literatură cu tema <<Textul liric: pretext pentru artele frumoase>>. Nu-mi place tema, e cam simplă și plictisitoare după părerea mea însă trebuie să o fac, nu am de unde alege ceva mai bun.

,,Mii foame" zic când aud cum stomacul dă de știre. Privesc o clipă ecranul telefonului. E ora 23:28. Abea acum îmi dau seama că nu am mâncat nimic după amiază. Extrag din frigider ceea ce găsesc și îmi fac un sandwich și un ceai iar apoi mă apuc de lecții. Nu mă interesează dacă e noaptea, mănânc când stomacul dorește. Surâd.

Într-o oră am isprăvit și proiectul.

,,Huuu, în sfârșit" am dormit jumătate de zi dar fără folos căci acum mă simt mai obosită ca niciodată. După jumătate de oră ies din baie împrospătată și sting lumina din cameră. Mă țin abea pe picioare, ca și cum sunt din gelatină.

,,Poc...poc" aud pietre lovinduse afară. Ce sau lu cui naiba nu-i ajunge minte la ora unu de noapte? Ajung la geam și privesc, dar în zadar că nimic nu observ, deoarece e întuneric. Îl deschid.

,,Ryan?" zic nedumerită ,,tu ești?"

,,Da... coboară jos" șoptește.

,,De ce aș faceo?" încrucișez mâinile la piept. Nu e destul că ieri m-a ignorat acum încă așteaptă să-l ascult?

,,Klayre, nu începe" dau ochii peste cap și închid geamul. Ha, "nu începe"? Ca și cum mereu fac ceva de genul.

Mă pun în pat și închid ochii.

Peste câteva secunde iarăși se aude dar nici nu mă mișc, apoi tăcere.

,,Ce-i cu tine? De ce te comporți astfel?" în dată mă ridic în fund speriată și privesc spre geam. E nebun? Vrea să cadă jos? Alerg și-i deschid.

,,Imediat te-ai coborât!" îi zic prompt.

,,Nu"

,,De ce?"

,,Deoarece așa vreau"

,,De ce?"

,,Tehnica 6 de ce?" rânjește ,,Ei bine, date la o parte"

,,Nu" privesc la picioarele lui ca nu cumva să se rupă creanga copacului. Atât îmi mai trebuie și mormânt lângă casa mea. Mai bine Doamne ferește.