Alături de tine

Capitolul 12.

Cu două zile în urmă după ce a plecat Stephen acasă mi-am zis o rugăciune în gând dar nu a mers. Mama mi-a ținut o morală că aproape adormeam pe canapeaua din living. După ziua aceea am plecat la liceu dar nu am dat cu ochii de Ryan, i-am văzut doar prietenii stând în fața clădirii râzând. Jennifer și Stefanie au stat lângă mine toate orele apoi ne-am despărțit și fiecare s-au dus la casele lor. Ieri la fel nu l-am văzut pe Ryan, și deja îmi făceam griji, îmi  luasem curaj și i-am întrebat pe prietenii lui care la fel erau în fața clădirii dar mi-au zis că nu au auzit nimic de el, ziceau că are uneori zile în care nu vine. Dar totuși nu îmi venea a crede. Îmi fac griji că este posib din cauza că m-am răstit la el în ziua aceea. Mă simt atât de incomod... nu pot să stau pe loc iar inima mi se frământă că nu mi-am cerut scuze. Îmi i-au geaca și geanta în spinare și mă duc la liceu. Orele au fost plictisitoare ca în totdeauna. În special istoria, domnul profesor observă că aproape nimeni nu-l ascultă? În fine...

Orele s-au terminat și am de gând să mă întâlnesc cu Ryan, chiar și dacă va fi pe neașteptate pentru el. I-au un taxi și mă îndrept spre vila sa. Când ajung ușa deschide o femeie aproximativ de 45 ani îmbrăcată în uniformă alb-negru.

,, Bună, ce doriți?" Îmi zice femeia.

,, Bună, vreau să vorbesc cu Ryan, desigur dacă e acasă " Îi răspund politicos.

,, Cu părere de rău nu este acum, aveți nevoie să-i transmiteți ceva? Să-i zic că ați venit?"

,, Nu, vă rog nu-i ziceți nimic, eu singură îi voi zice, mulțumesc"

,,Bine" Spune și închide ușa.

Aleg să merg pe drum decât să i-au un taxi iar gândul iarăși mi se duce la Ryan. Nu înțeleg de ce , ... am imaginația că fuge de mine. Chiar atât de tare sa supărat? Ce căuta lângă casa mea în noaptea în care a venit Stephen la mine? Pur și simplu nu înțeleg...

Când îmi ridic ochii observ că sunt lângă un parc. E destul de drăguț aici. Intru în el și pe unde mi se duc ochii văd copacii care abea capătă câte o nuanță de un galben și portocaliu deschis. Pe lângă mine trece o familie cu doi copii, tatăl și mama lor se țin de mână iar copii se joacă cu o minge. Sunt foarte fericită când văd familii împlinite unde sunt ambii părinți care își iubesc copii. Uneori sunt geloasă pe alții. Ei nu știu dar nici nu le-aș dori să știe cum este să nu ai un părinte.

Mă așez pe o bancă care este luminată de soare. Când mai privesc puțin pe împrejur îl observ pe Ryan. Chiar în fața mea care șade la fel pe bancă dar uitânduse la mine cu mânile în buzunare. Parcă ai zice că a căzut din cer pe neașteptate. Mă simt incomod iar fața instant mi se întristează cu gândul la acea seară, nu știu cum să reacționez iar această situație mă face să mă stresez. Ne privim unul pe celălalt un timp iar apoi el se ridică de pe bancă și se îndreaptă spre mine cu pași înceți. Inima deja bate repede iar obrajii simt cum i-au foc, palmele încep a transpira, totuși rămân întristată dar încerc cât de cât să ascund aceasta.

,, Vreau să vorbesc ceva cu tine" Spune cu un glas blând dar puțin trist. Îmi ridic ochii în sus și îi întâlnesc pe ochii săi. Simt cum ei mă atrag și mă fac ca să mă uit în continuu la ei. Mă ridic în picioare și îi răspund.

,, Desigur, eu la fel vreau să vorbesc ceva cu tine" Pentru mine e atrăgător felul în care își pune mânile în buzunare, dar cel mai tare felul în care merge. Nu este ca ceilalți. Acum trebuie să-mi fac griji ce trebuie să zic dar nu să mă gândesc la felul cum arată. Klayre, haide gândeștete ce trebuie să zici. Nimic nu-mi vine în gând, ca și cum și-au făcut aripi cuvintele. Oh, deja mă îngrijorez că nu știu ce să-i zic.