Sinucideri

5. Întîlniri

"Chiar când pornea la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat:
– Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţă veşnică?" - Marcu 10:17
*
Haideți să rămânem la Gari. Intrăm în camera lui cu confort minim și-l vedem întins pe pat. E semiîntuneric. Se uită pierdut pe tavan, cum face orice depresiv serios: ore pierdute în priviri pierdute. Viață pierdută. Exact, și treaba asta tot o sinucidere se numește, dar mai lentă. Și mai agonizantă. În aceste momente nimeni nu te plânge, niciun articol on-line despre descompunerea ta...nimic. Doar tu cu tine, Gari cu neantul din tine și din jurul tău, să stai doar tu cu tine, să te suporți, să te ții strâns, să stai efectiv în tine, să nu o iei razna, da, pot spune, e foarte greu. Și-l înțelegem pe Gari. Un tânăr sărman, căzut pradă minții. Nimeni să-l ajute. Nimeni să-l susțină. Cum omul a ajuns un bun de consum, astfel de indivizi, de tipul lui Gari, sunt neproductivi, nu aduc profit agorei. Astăzi totul se reduce la profit. La contabilitate. La un număr.

*

- Bun, haideți să vedem cu ce-am rămas de la ultima întâlnire, da? Te rog, spune!

- Cam totul este relativ.

- Prea simplist, nu crezi? Putem pune totul sub auspiciile relativismului?

- Păi din ce unghi poți spune că da e da, sau că nu e nu?

- Cine e vinovat? Sulița care a omorât pe un om sau acel cineva care a aruncat sulița?

- Depinde cine trage concluzia vinovăției.

- Corect! Și o putem pune la relativism?

*

Teo ar fi vrut să spună și ea ceva, dar se abținu. Privea dialogul profesor-elev cu admirație. Îl admira pe Marc. Poate că-l și iubea? Cine știe...

*

- Ce facem acum?

- Stăm întinși și facem liniște.

*

Sărutul deveni pasional. Mișcările tot mai căutătoare. Vis. Umbre. Stări. Nimic nu mai putea opri deznodământul. Era căderea supremă. Prăbușirea. Ești pe un zgârie-nori și faci conștient pasul spre hău, chemat de ceva care nu-i poți rezista, așa cum te cheamă în adâncurile mării cântecele sirenelor.

*

Se trase deoparte, respirând sacadat. Ea îl privi cu drag. Îi era milă de el.

*

Îl mângâie pe obraz, pe ochi, pe păr. Îi șopti ceva la ureche. Șoapte liniștitoare. El o privi cald. Căzuse de pe zgârie-nori.

*

Și afară era noapte...

*

Teo privi din bancă pe cel cu care făcuse cea mai spectaculoasă împerechere. Ea îi spunea împerechere. Sau dragoste, rareori, însă fără să pice in patetismul sentimentelor. Dar fusese ceva de nedescris și spectaculos. Simțise ceva indescriptibil pentru prima oară. Ce simțise? Nici ea nu știa prea bine, habar n-avea să descifreze vreun sentiment. Era unul de împlinire. Împlinise ceva consistent. E-mailuri, apoi atragerea lui către dormitor. Totul se lipise atât de perfect! Întâlnirea perfectă, la momentul cel mai perfect. Știa un lucru sigur: că de acum în colo controlul total asupra lui era la ea. Iar controlul e excitant. Puterea excită.

*

De partea cealaltă, Marc se topea pe interior ca o lumânare. Era șocat de nesăbuința lui. Dar și mulțumit. Amândoi erau mulțumiți, doar că raportul de putere era altul. Trăise cele mai intense momente, iar acest gen de momente nu vin gratuit. Au un preț al lor. Iar prețul se numea Teodora, propria lui elevă, cea mai excentrică elevă, cea mai puțin bine văzută elevă, cea mai ocolită elevă, cea mai problematică elevă. Cel mai cuminte profesor din liceu se cuplase cu cea mai puțin cuminte elevă din liceu. Să nu mai spună cineva că extremele nu se atrag. De acum în colo se putea întâmpla orice.