Sinucideri

7. Erori

" Ce este eroarea? Mersul pe cealaltă cărare"- autor necunoscut
*
Scapă cine poate din viață, așa e. Capitolul trecut l-am numit așa... pentru că exact așa și este. Uite, de exemplu, copilul din pântecul Anei e predestinat, poate, să dispară prematur. Scapi doar dacă poți, dacă destinul îți este favorabil, dacă ai prins lozul câștigător. Unii ar spune că nu e niciun câștig să te fi născut. Unii ar spune că nu au fost întrebați dacă vor sau nu să fie născuți. Oricum, dacă vrei sau nu, de undeva din înaltul universului te naști pe un pământ. Dacă vrea femeia.

După cum vedem, personajele noastre încep să se cunoască, începem să le cunoaștem cutumele, să le vedem stările și să le simțim trăirile. Fiecare cu durerea lui. Fiecare cu tristețea lui și fiecare cu balansul lui. Marc e îndrăgostit lulea de Teo. Dar și terifiat de treaba asta. Vali și-a găsit liniștea în brațele Adelinei. Încurcate sunt căile Domnului, nu? Ana a rămas fără să vrea gravidă cu M. Vestea veni ca o lovitură de măciucă. Asta-i mai lipsea! Iar Gari pare-se că și-a găsit oglinda în Maria. Cine se aștepta la asta? Dar nu e nevoie de prea multe cuvinte. Chimia momentului. Sau cum ești poziționat atunci. Ora, starea vremii și alte nimicuri pot redirecționa niște destine. Dar, până la urmă, toți avem de-a face cu traiectoriile întâlnirilor în viață, traiectorii care ne pot defini, care ne fundamentează sau, în cazul multora, distrug. O ruletă rusească, unde următorul glonț îți poate fi fatal. Ori ție, ori concurentului.

*

Uneori se întâmplă ca lucrurile să nu fie făcute așa cum trebuie, să se complice, mai ales atunci când situațiile sunt la limită, când se merge pe un fir de nailon, în echilibristică.

*

- Părinte, e o fată la biserică, bătută rău, care întreabă de dumneavoastră.

*

Și de aici încep complicațiile. Stai în pat, cu o carte in mână, fără să știi că peste un minut viața îți este dată peste cap. Te îmbraci abulic, disperat, andrenalina revărsându-se necontrolat prin corp. Ai acea stare de super-excitare, când inima îți livrează sângele pe modul turbo. Ai răsuflarea aproape tăiată, invadat de emoții teribile. Te simți într-un teritoriu neprietenos, pe care nu-l stăpânești. Și fugi repede.

*

- Adelina, draga de tine, ce-ai pățit? Vino cu mine, în birou, hai repede.

*

Sunt acele momente când îți vine să intri în pământ. Când nu știi ce să zici și ce să faci. Când te simți cumva vinovat de situație.

*

- Hai, stai pe scaun. Doamne, ce-i pe fața ta... Cine ți-a făcut asta?

- Cred că știi asta.

- Cel cu care te vedeai?

- Nu că mă vedeam! El a fost sponsorul meu de până acum, mi-a dat o căruță de bani, haine, plecări și restaurante. Crezi că mi-au căzut din pom toate astea? Eram sub oblăduirea lui, chiar și neoficial, un fel de slujnică. Mi-a dat, eu trebuia să-i dau înapoi.

- Ce să-i dai?

- Nu are rost... Să-i gâdil orgoliul masculin. Că are putere, cât mă poate controla, dacă tot m-ai întrebat.

- Nu înțeleg. Cum te controla? Ce te punea să faci...sau să nu faci?

- Te rog, nu săpa. Nu ai înțelege. E greu. E o altă lume. Nu e cu îngeri și cu sfinți.

- Voi încerca să înțeleg...

- Ce să înțelegi, serios acum! Că atunci când avea chef de mine, mă chema să facem sex? Să-l satisfac? Sau pe cunoștințele lui sus-puse? Mergeam cu el la poker, pe vreo insulă sau în nu știu ce resort. Știu, îmi poți spune că nu trebuie să mă vând. Mi-a plăcut! De ce să mint? Mi-a plăcut luxul, mi-a plăcut să știu că nu duc grija zilei de mâine, să am cardul mereu plin. Chestiuni de felul ăsta. Înțelegi? Până când te-am întâlnit pe tine. Nu m-am îndrăgostit de tine, stai liniștit. Dar mi-ai fost pansament. Mi-ai deschis niște ochi adormiți cu anii. Prostia tinereții.