Sinucideri

15. În loc de moarte.

  „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul"- apocalipsa 1:8
* 
Orice poveste care se lungește prea mult devine plictisitoare, chiar și viața când se lungește prea mult devine plictisitoare. Iar plictiseala omoară. Ucide viața. În viață se mai și moare, dacă pot spune așa, frica fiind ultima soluție la care ar trebui să aplice omul, în fața a acestei ultime treceri.  Dar omul nu mai știe să trăiască, așa cum nu mai știe nici să moară. Iar când omul nu mai știe să trăiască, el devine un laș, un fricos, fără să aibă puterea de a trăi cu el însuși, cu trecutul lui, cu prezentul lui, cu ființa lui, cu insul pe care-l vede dimineață de dimineață în oglindă, pe care trebuie să-l suporte, pe care trebuie să-l ducă în spate. Măști. Fețe. O mulțime de noi în noi înșine. Cine vorbește în capul nostru? Care din noi vorbește în noi?
*
Teo se afla acum sub un strat de pământ, proaspăt pus, crucea anunțând printr-un nume, scris cu vopsea neagră, corpul care locuiește pentru totdeauna. Mă rog, până în momentul când cineva, cândva, când locul nu va mai fi căutat de nimeni, când orice urme se vor șterge, alt corp fără viață va înlocui pe cel precedent.
Se poate spune că viața a fost nedreaptă, că a plecat prea repede dintre noi. Se poate spune, dar e foarte subiectiv, prea lumesc, prea ca un clișeu. E sigur doar că a plecat, e cel mai cert lucru. Restul, doar povești și vorbe de duh.
    Marc privea de la vreo 500 de metri mormântul. Arăta ca o statuie care din când în când se mai mișca. Rămase singur. A câta oară? Cum se întâmplase? Nici nu știa dacă să sufere sau să se prăbușească în propriul lui suc de dureri și ratări. Aflase și despre sinuciderea Vaniei, mai ales din cauza șocului produs de eveniment, de elogiile aduse de toți și toate, de instituții și purtători de cuvânt. Lumea era îndoliată. Școala se îmbogățise acum cu două mici cruci pe gardul de la intrare. Două fețe care zâmbeau melancolic și oarecum trist. Teo, cu ochii ei curioși și Vania, cu ochii ei triști. Două ființe diametral opuse, pentru care viața le jucaseră niște fente mortale. Marc? Marc era acum în mijlocul aleii cimitirului, privind spre un loc în care nu mai exista o ființa vie. Era și Teo, îi simțea prezența, îi simțea ironia și împunsăturile, lucru care mai astâmpăra din prăvălirea lui Marc. Ce să faci în astfel de situații? Încotro să o apuci, ce cărare a vieții să începi a bătători? Respiră adânc, căută cu privirea prezența Teodorei și se întoarse acasă la bagajele lui pregătite de voiaj. Un voiaj care trebuia să înceapă, un drum care trebuia să fie un timp zero, viața mergând inevitabil înainte. Păstrase doar amintirile din cap, restul chestiunilor materiale luând drumul tomberoanelor. Privi tot draftul de e-mailuri, apoi apăsă fără să clipească pe tasta delete. O ultimă întrebare: sunteți sigur că doriți să ștergeți fișierele? Da, era sigur. Și le șterse. Totul se coborî în neant. Dacă-și pierdea memoria în vreun accident, pierdea tot trecutul lui. 

*

   Cei doi bărbați își strânseră mâna. Se priveau intens, dar fără pic de ură, Vali începând chiar să-l placă pe M. Îi despărțea doar pragul unei uși. 

    - Intră, te rog. E și Ana acasă. O surpriză plăcută...

   - Nu vreau să vă simțiți stingheriți de prezența mea. Am venit doar să cunosc bărbatul soției mele. Și, sper din toată inima, bărbatul viitoarei tale soții.

*

   M. era roșu de emoții. Nu se așteptate la o asemenea vizită din partea lui Vali. Doar că Vali avea acea înfățișare calmă, de om împăcat cu situația, care venise cu cele mai bune intenții. Niciodată M. nu se gândise că relația lui cu Ana putea avansa atât de lin, mai ales că nu cu foarte mult timp în urmă era turbată de furie, iar M. se vedea într-o situație incredibil de delicată, cu un soț care putea deveni oricând un dușman, cu o sarcină nedorită și lungi discuții care mai mereu duceau spre o ceartă violentă cu cuvinte dintre cele mai contodente. Iar acum? Acum stătea alături de o femeie calmă, radical schimbată după revenirea ei din pelerinajul ei medical. Iar astăzi era în prezența acestui om cald și blând, îmbrăcat în rasă neagră, zâmbind și transmițând pace.